Jurnalul Unei Pisici Băgăcioase. R. F. Kristi

Jurnalul Unei Pisici Băgăcioase - R. F. Kristi


Скачать книгу

      Tradus de Teodora Bondoc

      © R.F. Kristi 2017

      Arborele nostru genealogic

Image

      Uită-te puțin la @ Familia Mea:

      INCA (EU):

      ImageEu sunt o pisicuță siberiană, iar noi, siberienele, suntem niște frumușele.

      Sunt liderul înnăscut al Trupei din mai multe motive.

      Până la urmă,

      * Sunt prima născută și surioara cea MARE a grupului de blănoși!

      * Sunt o pisicuță super-isteață!

      Pun pariu că nu ai găsi vreo pisicuță mai isteață decât mine, nici dacă ai înota până în China. Mama nu știe, dar eu SUNT MIEZUL aici, la noi.

      CARA:

      Cara, o pisicuță siameză, e surioara mea frumoasă.

      Ea e fandosita familiei.

      E mereu aranjată, dichisită și îngrijită și e foarte atașată de mama.

      Ea e preferata mamei. În ochii mamei, ea nu ar putea să facă vreo greșeală, iar Carei îi place să o lingușească pe mama. Bleah!

Image

      FROMAGE:

Image

      Fratele meu, Fromage, e o pisică tigrată. Fromage a fost numit după brânza franțuzească pe care o adoră, deoarece Fromage înseamnă „brânză” în franceză.

      Fromage adoră brânzeturile, orice fel de brânză. Punct. El se consideră un mare expert în acest domeniu.

      Fromage este mascota magazinului nostru cu brânzeturi. El merge cu Mama în fiecare zi la magazin. Și-a construit un renume în cercurile iubitorilor de brânză din Londra.

      El crede cu tărie că succesul magazinului nostru i se datorează lui.

      Fromage e, de asemenea, predispus la accidente și are obiceiul să se implice în tot felul de bătăi. Dacă se găsește ceva stricat în casa noastră, poți să pui pariu pe un dolar că Fromage a avut de-a face! Image

      CHARLOTTE:

      Charlotte este un hamster pitic Roborovski și cel mai bun prieten al lui Fromage.Image

      L-a cunoscut pe Fromage în magazinul nostru din Paris și s-a hotărât să vină cu noi la Londra.

      Charlotte îi este devotată lui Fromage, în ciuda numeroaselor certuri în care e implicat acesta. Nu înțeleg această prietenie dintre Fromage și Charlotte. Charlotte e inteligentă și ageră. Pe când, Fromage chiar o fi??? Ei bine, Fromage e Fromage.

      Lui Fromage îi place să pălăvrăgească într-una, iar lui Charlotte îi place să asculte. Acesta ar putea fi motivul pentru care sunt prieteni.

      Fromage devine gelos dacă cineva încearcă să se apropie prea mult de Charlotte.

      MISSY (MAMA):

      Mama e un om pe care îl deținem în comun. Oamenii îi spun Missy, dar pentru noi, pisoii, e Mama.

      Mama administrează magazinul nostru de brânză. Magazinul de brânză e în inima Kensingtonului. E modelat după succesul pe care l-a avut magazinul nostru din Paris.

      Noi o lăsăm pe Mama să creadă că e stăpâna noastră când, de fapt, noi, pisicile, o deținem pe ea. Lumea noastră gravitează în jurul Mamei, dar ea are o fixatie pentru ceva care, pe noi, pisicuțele, nu ne interesează:

      * Hrana noastră.

      Dieta noastră e controlată cu grijă de Mama, chiar dacă noi nu vrem.

      Putem să toarcem și să mieunăm pe lângă picioarele ei cât am vrea, că nu se va răzgândi când ne pregătește cina. Nu ajungem la un acord nici dacă o privim cu ochii noștri adorabili.

Fir-ar să fie!!!! La naiba!!!! Lista NU!NU! a mamei pentru for noi, pisoiașii Fără smântână Fără bacon Fără înghețată Fără pizza Fără bunătăți!!!!!!

      * Igiena noastră

      Mama e strictă în privința curățeniei. Când nici nu ne așteptăm – apar de nicăieri periile noastre de curățat.

      Fromage încearcă să se ascundă de când scoate ea periile.

      Dar Cara se uită cu privirea ei fandosită și chiar toarce când mama o perie, cu ochii ei albaștri sclipind ca două sfere magnifice – numai pentru Mama.

      De obicei, Fromage mârâie „trădătoare” către ea, iar ea se azvârle sub canapea.

      Dar îi pasă ei?

      NUuuuu!

      Eu mă prefac că protestez, dar nu are cum să nu-mi placă să simt peria pe blăniță. În orice caz, Mama e de neoprit când intră în atmosfera de „curățat pisicuțele”.

      Și de ce nu m-aș bucura de periaj?

      MĂTUȘA FLORENCE:

      Mătușa Florence e mătușa Mamei.

      Nu o să mă sfiesc să spun că Mătușa Florence e topită după mine.

      Ea e singura familie pe care o are Mama, în afară de noi.

      Mătușa Florence locuia înainte în căsuța în care stăm noi în Kensington, Londra. Mătușa Florence locuiește acum în Provence, Franța.

      ACUM, CĂ MI-AI VAZUT FAMILIA, SĂ TRECEM LA LUCRURI MAI INTERESANTE!!!

      SPOROVĂIALĂ ... SPOROVĂIALĂ... INTRODUCERE

      Într-o dimineață de sâmbătă, la începutul lui decembrie.

      Viața mea devenise atâââât de palpitantă!

      Era în preajma perioadei când am început să scriu jurnalul!

      V-ați putea întreba – De ce ar avea Jurnal o Misicuță (adică pisicuță, desigur)!!! Motivul e cât se poate de simplu.

      De când am ajuns cu familia de la Paris în Londra, m-am implicat în prima mea aventură de pisică detectiv.

      Din acel moment mi-am dorit să devin cea mai inteligentă pisică-detectiv.

      Pisica Spion Vedetă numărul 1 în lume.

Image

      Scrisul în jurnal a devenit important pe măsură ce mă apropiam de îndeplinirea visului meu. Așadar, ce altă modalitate mai bună să țin evidența poveștilor mele de succes în afară de a-mi nota aventurile de investigații?

      Am decis că deja sunt cea mai bună pisică-spion din Londra.

      Fără îndoială!

      Faima mea s-a răspândit în toată țara, si chiar și mai departe, tocmai până în orașul meu natal Paris, în Franța.

      Mi-am imaginat prietenele mele pisicuțe aflând despre celebra pisică de investigație.

      M-ar recunoaște cu mirare.

      Unii ar putea spune că „a fost să fie” și m-ar recunoaște ca pe o pisică detectiv strașnică – o pisică detectiv ‘par excellence!’

      ImageAltele


Скачать книгу