Ndura. Fiul Pădurii.. Javier Salazar Calle
tion>
Designul coperții © Sara García
Poza autorului © Ignacio Insua
Titlu original: Ndura. Hijo de la selva.
Copyright © Javier Salazar Calle, 2021
Traducere din limba spaniolă: Hanelore Georgiana Cîrpean
A doua ediție
Urmărește autorul:
Web: http://www.javiersalazarcalle.com
Facebook: https://www.facebook.com/jsalazarcalle
Twitter: https://twitter.com/Jsalazarcalle
Linkedin: https://es.linkedin.com/in/javiersalazarcalle/
Youtube: http://www.youtube.com/user/javiersalazarcalle
Toate drepturile rezervate. Este interzisă reproducerea integrală sau parțială a acestui document prin orice metodă electronică sau mecanică, inclusiv fotocopie, înregistrare magnetică și optică sau orice sistem de stocare de informații sau sistem de folosire fără acordul proprietarilor drepturilor de autor.
Dedicată tuturor care, la fel ca și mine, trăiesc aventuri și călătoresc fără să se miște din loc; pentru că aceștia ajută ca puterea imaginației să rămână vie în această lume.
Dedicație specială prietenului meu cel mai bun, care a murit acum mulți ani și fiului meu Álex, care a moștenit numele lui și pentu care am vise mărețe.
CUPRINS
ANEXA II: glosar de cuvinte în limba pigmeilor
ANEXO III: supraviețuirea reală în pădure
Începe aventura…
ZIUA 0
Sunt în mijlocul Africii profunde. Stau jos, sprijint de trunchiul unui copac. Am febră; trupul se zbate în convulsii și frisoane din ce în ce mai frecvente, iar o durere necunoscută este tot ceea ce percep din corpul meu. Nu pot să mă opresc din tremurat. Sunt pe vârful unui deal. În spatele meu este pădurea luxuriantă, sălbatică și neiertătore. În fața mea dispare ca prin farmec; doar câteva cioturi împrăștiate, rămășițe ale unei exploatări forestiere intense, care reflectă o bucățică din ceea ce a fost odată acolo. În spate se disting primele case ale unui oraș incipient. Noroi, frunze și cărămidă amestecate. Civilizația.
Sunt la mii de kilometrii de casă, de cunoscuții mei, de familia mea, de iubita mea, de prietenii mei... mi-e dor chiar și de locul meu de muncă; de viața confortabilă, să pot bea un pahar cu apă prin simplul gest de a da drumul la robinet și să pot mănânca cerând la orice restaurant... și să pot dormi într-un pat cald, uscat și în siguranță, mai ales în siguranță. Cât de dor îmi este de acea liniște! atunci când singura incertitudine era petrecerea timpului liber după-amiaza când ieșeam de la muncă. Ce absurde mi se par acum preocupările mele de dinainte: ipoteca, salariul, cearta cu un prieten, mâncarea care nu îmi plăcea, meciul de fotbal!... mai ales mâncarea...
Este clar că nevoia de a supraviețui îi schimbă viziunea asupra vieții oricui. Cel puțin în cazul meu așa s-a întâmplat. Ce fac atât de departe de casă, muribund, la marginea pădurii tropicale din Africa Centrală? Cum am ajuns în această situație înspăimântătoare și aparent lipsită de speranță? Care este originea acestei