Poezii. Eminescu Mihai
in doliu, frumoasa Bucovina,
Cu cipru verde-ncinge antica fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ti auroasa si senina
Se stinse un luceafar, se stinse o lumina,
Se stinse-o dalba stea!
Metalica, vibranda a clopotelor jale
Vuieste in cadenta si suna intristat;
Caci, ah! geniul mare al desteptarii tale
Pasi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Si-n urma-i ne-a lasat!
Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt si mare,
Colo unde te-asteapta toti ingerii in cor,
Ce-ntoana tainic, dulce a sferelor cantare
Si-ti impletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!
Te plange Bucovina, te plange-n voce tare,
Te plange-n tanguire si locul tau natal;
Caci umbra ta mareata in falnica-i zburare
O urma-ncet cu ochiul in trista lacrimare
Ce-i simt national!
Urmeze inca-n cale-ti si lacrima duioasa,
Ce junii toti o varsa pe trist mormantul tau,
Urmeze-ti ea prin zboru-ti in canturi tanguioase,
In canturi rasunande, suspine-armonioase,
Colo, in Eliseu!..
DE-AS AVEA…
De-as avea si eu o floare
Mandra, dulce, rapitoare,
Ca si florile din mai,
Fiice dulce a unui plai,
Plai razand cu iarba verde,
Ce se leagana, se pierde,
Undoind incetisor,
Soptind soapte de amor;
De-as avea o floricica
Gingasa si tinerica,
Ca si floarea crinului,
Alb ca neaua sanului,
Amalgam de-o roz-albie
Si de una purpurie,
Cantand vesel si usor,
Soptind soapte de amor;
De-as avea o porumbita
Cu chip alb de copilita,
Copilita blandisoara
Ca o zi de primavara,
Catu-ti tine ziulita
I-as canta doina, doinita,
I-as canta-o-ncetisor,
Soptind soapte de amor.
O CALARIRE IN ZORI
A noptii gigantica umbra usoara,
Purtata de vant,
Se-ncovoie tainic, se leagana, zboara
Din aripi batand.
Roz-alb-aurora, cu bucle de aur
Sclipinde-n rubin,
Revarsa din ochii-i de lacrimi tezaur
Pe-al florilor san;
Raspande suflarea narciselor albe
Balsamu-i divin,
Si Chloris din roze isi pune la salbe
Pe fruntea-i de crin;
Iar raul suspina de blanda-i durere
Poetic murmur,
Pe-oglinda-i de unde rasfrange-n tacere
Fantastic purpur;
Si pasarea canta suspine-imitanda
Un cantec de-amor,
Ecou-i raspunde cu vocea-i vuinda
La plansu-i de dor.
Pe camp se vad doua fiinte usoare
Saltande pe-un cal,
Pe care le-ncinge de flutura-n boare
Subtire voal;
Ca Eol ce zboara prin valuri si tipa,
Fugarul usor
Necheaza, s-arunca de spinteca-n pripa
Al negurei flor,
O dalba fecioara adoarme pe sanul
De-un june frumos,
Astfel cum dormita oftarea, suspinul,
In cantul duios;
Iar talia-i nalta, gingasa, subtire
Se mladie-n vant,
Si negrele-i bucle ondoala-n zefire,
Sclipesc fluturand.
I-adoarme pe sanu-i, se leagana-n brate
In tandre visari;
Pe cand ca profume pe blanda ei fata
Plutesc sarutari.
Iar aeru-n munte, in vale vibreaza
De tainici oftari;
Caci junele astfel din pieptu-i ofteaza
In dalbe cantari:
"Ah! asculta, mandrulita,
Dragulita,
Soapta-mi blanda de amor,
Sa-ti cant dulce, dulce tainic,
Cantul jalnic
Ce-ti cantam adeseori.
De-ai fi, draga, zefir dulce,
Care duce
Cu-al sau murmur frunze, flori,
As fi frunza, as fi floare,
As zburare
Pe-al tau san gemand de dor;
De-ai fi noapte, – as fi lumina,
Blanda, lina,
Te-as cuprinde c-un suspin;
Si in nunta de iubire,
In unire,
Naste-am zorii de rubin;
De-as fi, mandra, rausorul,
Care dorul
Si-l confie campului,
Ti-as spala c-o sarutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sanului!"
Ca Eol, ce zboara prin valuri si tipa,
Fugarul usor
Necheaza, s-arunca de spinteca-n pripa
Al negurei flor;
Vergina il strange pe-amantu-i mai tare
La sanu-i de crin
Si fata-si ascunde l-a lui sarutare
In par ebenin.
Iar Eco isi rade de blandele plangeri,
De junii amanti,
Si raul repeta ca cantul de ingeri
In repede dant:
"De-as fi, mandra, rausorul,
Care dorul
Si-l confie campului,
Ti-as spala c-o sarutare,
Murmurare,
Crinii