Poezii. Eminescu Mihai

      Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta,

      Prin care trece alba regina noptii moarta.

      O, dormi, o, dormi in pace printre faclii o mie

      Si in mormant albastru si-n panze argintie,

      In mausoleu-ti mandru, al cerurilor arc,

      Tu adorat si dulce al noptilor monarc!

      Bogata in intinderi sta lumea-n promoroaca,

      Ce sate si campie c-un luciu val imbraca;

      Vazduhul scanteiaza si ca unse cu var

      Lucesc zidiri, ruine pe campul solitar.

      Si tintirimul singur cu strambe cruci vegheaza,

      O cucuvaie sura pe una se aseaza,

      Clopotnita trosneste, in stalpi izbeste toaca,

      Si straveziul demon prin aer cand sa treaca,

      Atinge-ncet arama cu zimtii-aripei sale

      De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.

           Biserica-n ruina

      Sta cuvioasa, trista, pustie si batrana,

      Si prin ferestre sparte, prin usi tiuie vantul -

      Se pare ca vrajeste si ca-i auzi cuvantul -

      Nauntrul ei pe stalpii-i, pareti, iconostas,

      Abia conture triste si umbre au ramas;

      Drept preot toarce-un greier un gand fin si obscur,

      Drept dascal toaca cariul sub invechitul mur.

      Credinta zugraveste icoanele-n biserici -

      Si-n sufletu-mi pusese povestile-i feerici,

      Dar de-ale vietii valuri, de al furtunii pas

      Abia conture triste si umbre-au mai ramas.

      In van mai caut lumea-mi in obositul creier,

      Caci ragusit, tomnatec, vrajeste trist un greier;

      Pe inima-mi pustie zadarnic mana-mi tiu,

      Ea bate ca si cariul incet intr-un sicriu.

      Si cand gandesc la viata-mi, imi pare ca ea cura

      Incet repovestita de o straina gura,

      Ca si cand n-ar fi viata-mi, ca si cand n-as fi fost.

      Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost

      De-mi tin la el urechea – si rad de cate-ascult

      Ca de dureri straine?.. Parc-am murit de mult.

      Neguri albe, stralucite

      Naste luna argintie,

      Ea le scoate peste ape,

      Le intinde pe campie;

      S-adun flori in sezatoare

      De painjen tort sa rumpa,

      Si anina-n haina noptii

      Boabe mari de piatra scumpa.

      Langa lac, pe care norii

      Au urzit o umbra fina,

      Rupta de miscari de valuri

      Ca de bulgari de lumina,

      Dandu-si trestia-ntr-o parte,

      Sta copila lin plecata,

      Trandafiri arunca rosii

      Peste unda fermecata.

      Ca sa vad-un chip, se uita

      Cum alearga apa-n cercuri,

      Caci vrajit de mult e lacul

      De-un cuvant al sfintei Miercuri;

      Ca sa iasa chipu-n fata,

      Trandafiri arunca tineri,

      Caci vrajiti sunt trandafirii

      De-un cuvant al sfintei Vineri.

      Ea se uita… Paru-i galben,

      Fata ei lucesc in luna,

      Iar in ochii ei albastri

      Toate basmele s-aduna.

      Lacul codrilor albastru

      Nuferi galbeni il incarca;

      Tresarind in ceruri albe

      El cutremura o barca.

      Si eu trec de-a lung de maluri,

      Parc-ascult si parc-astept

      Ea din trestii sa rasara

      Si sa-mi cada lin pe piept;

      Sa sarim in luntrea mica,

      Inganati de glas de ape,

      Si sa scap din mana carma,

      Si lopetile sa-mi scape;

      Sa plutim cuprinsi de farmec

      Sub lumina blandei lune -

      Vantu-n trestii lin fosneasca,

      Unduioasa apa sune!

      Dar nu vine… Singuratic

      In zadar suspin si sufar

      Langa lacul cel albastru

      Incarcat cu flori de nufar.

      Vino-n codru la izvorul

      Care tremura pe prund,

      Unde prispa cea de brazde

      Crengi plecate o ascund.

      Si in bratele-mi intinse

      Sa alergi, pe piept sa-mi cazi,

      Sa-ti desprind din crestet valul,

      Sa-l ridic de pe obraz.

      Pe genunchii mei sedea-vei,

      Vom fi singuri-singurei,

      Iar in par infiorate

      Or sa-ti cada flori de tei.

      Fruntea alba-n parul galben

      Pe-al meu brat incet s-o culci,

      Lasand prada gurii mele

      Ale tale buze dulci…

      Vom visa un vis ferice,

      Ingana-ne-vor c-un cant

      Singuratece izvoare,

      Blanda batere de vant;

      Adormind de armonia

      Codrului batut de ganduri,

      Flori de tei deasupra noastra

      Or sa cada randuri-randuri.

       Toamna frunzele colinda,

       Sun-un grier sub o grinda,

       Vantul jalnic bate-n geamuri

       Cu o mana tremuranda,

       Iara tu la gura sobei

       Stai ca somnul sa te prinda.

       Ce tresari din vis deodata?

       Tu auzi pasind in tinda -

       E iubitul care vine

       De mijloc sa te cuprinda

       Si in fata ta frumoasa

       O sa tie o oglinda,

       Sa te vezi pe tine insati

       Visatoare,