Strigăt De Onoare . Морган Райс
era uimit: în câteva minute, câmpul de luptă era liber și nemișcat. Tot ce rămăsese erau răniții McCloud, gemând, zăcând grămezi-grămezi. Thor s-a uitat în jur și și-a văzut prietenii, epuizați și respirând greu; păreau să fie plini de vânătăi și acoperiți de răni ușoare, dar în regulă. În afară, desigur, de cei trei membri Legiunii pe care nu-i cunoștea, care zăceau acolo, morți.
La orizont s-a auzit un huruit puternic, și Thor s-a întors în cealaltă direcție și a văzut armata regelui șarjând peste deal, repezindu-se spre ei, cu Kendrick în frunte. Ei galopau spre ei, și în câteva momente s-au oprit înaintea lui Thor și a prietenilor săi, supraviețuitorii singuratici de pe acest câmp sângeros.
Thor stătea acolo, în stare de șoc, privind înapoi, cum Kendrick, Kolk, Brom și ceilalți au descălecat și au mers încet spre Thor. Erau însoțiți de zeci de Cavaleri de Argint, toți marii războinici ai Armatei Regelui. Ei au văzut că Thor și ceilalți stăteau acolo singuri, victorioși, pe câmpul de luptă sângeros, plin de cadavrele a sute de bărbați din clanul McCloud. El a putut vedea privirile lor de mirare, de respect, de venerație. Le putea vedea în ochii lor. Era ceea ce-și dorise toată viața.
Era un erou.
CAPITOLUL NOUĂ
Erec ăși conducea calul la galop pe Drumul de Miazăzi, mai repede ca niciodată, făcând tot ce putea pentru a evita găurile de pe drum în noaptea neagră. Nu se oprise din călărit de când primise vestea răpirii lui Alistair, a vânzării ei ca sclavă și a ducerii ei la Baluster. Nu se putea opri din a-și aduce reproșuri. Fusese prost și naiv să aibă încredere în hangiu, să creadă că acesta își va ține cuvântul, își va respecta partea din înțelegere și o va elibera pe Alistair după ce el câștiga turneul. Cuvântul lui Erec era onoarea lui, și el presupusese că și pentru alții era la fel. A fost o greșeală prostească. Și Alistair a plătit prețul pentru ea.
Inima lui Erec se rupea la gândul ei, și și-a îmboldit mai tare calul. O astfel de doamnă frumoasă și rafinată, mai întâi să fie nevoită să sufere umilința de a lucra pentru hangiu - și acum, să fie vândută în sclavie, și nici mai mult, nici mai puțin decât în comerțul sexual. Gândul la asta îl înfuria și nu se putea abține să nu simtă că într-un fel era responsabil: dacă el nu ar fi apărut în viața ei, nu s-ar fi oferit să o ia de acolo, probabil că hangiul nu s-ar fi gândit la acest lucru.
Erec se repezea prin noapte, sunetul copitelor calului său mereu prezente, umplându-i urechile, împreună cu sunetul respirației calului său. Calul era mai mult decât epuizat, iar Erec se temea că l-ar putea călări până murea. Erec se dusese direct la hangiu după turnir, nu se oprise să ia o pauză, și era atât de copleșit de epuizare că se simțea de parcă ar fi putut pur și simplu să se scurgă și să cadă de pe cal. Dar și-a forțat ochii să rămână deschiși, s-a forțat să rămână treaz, cum călărea pe sub ultimele raze ale lunii pline, îndreptându-se mereu spre sud, spre Baluster.
Erec auzise povești despre Baluster de-a lungul vieții sale, deși era un loc unde nu fusese niciodată; din zvonuri, era un loc cunoscut pentru jocuri de noroc, opiu, sex, fiecare viciu imaginabil în regat. Era locul unde se adunau nemulțumitii din toate cele patru colțuri ale Inelului, să exploateze orice fel de sărbătoare întunecată cunoscută de om. Locul era opusul a cine era el. El nu juca și rareori bea, preferând să-și petreacă timpul liber antrenându-se, ascuțindu-și abilitățile. Nu putea să înțeleagă genul de oameni care îmbrățișau lenea și orgiile, cum o făceau cei care frecventau Baluster. A veni aici nu era de bun augur pentru el. Nimic bun nu putea ieși din asta. Doar gândul că ea se afla într-un astfel de loc îi făcea inima să se strângă. Știa că trebuia să o salveze rapid, și să o ducă departe de aici, înainte să se întâmple vreo nenorocire.
Cum luna a coborât pe cer, cum drumul a devenit mai larg și mai circulat, Erec a văzut pentru prima dată orașul: numărul nesfârșit de torțe care-i luminau zidurile făcea orașul să arate ca un foc de tabara în noapte. Erec nu era surprins: se spunea că locuitorii rămâneau treji toată noaptea.
Erec a călărit mai repede pe măsură ce se apropia orașul, și în final a trecut pe un pod mic de lemn, cu torțe pe fiecare parte, cu o santinelă somnoroasă moțăind la baza acesteia, care a sărit în sus când Erec a trecut ca o furtună. Paznicul a strigat după el: "Hei!"
Dar Erec nici măcar nu a încetinit. Dacă omul își aduna încrederea să-l urmărească pe Erec - lucru de care Erec se îndoia foarte mult - atunci Erec avea să se asigure că era ultimul lucru pe care avea să-l facă.
Erec s-a repezit prin intrarea mare, deschisă a orașului, care dădea într-o piață înconjurată de ziduri mici, străvechi, de piatră. Cum a intrat, el s-a repezit pe străzile înguste, atât de luminoase, toate împânzite cu torțe. Clădirile erau construite aproape una de alta, dând orașului o senzație de îngust, de claustrofobic. Străzile erau pline până la refuz de oameni, și aproape toți păreau beți, poticnindu-se încoace și încolo, țipând tare, îmbrâncindu-se unii pe alții. Era ca o petrecere uriașă. Și fiecare al doilea magazin era o taverna sau un loc pentru jocuri de noroc.
Erec știa că acesta era locul potrivit. O putea simți pe Alistair aici, pe undeva. El a înghițit din greu, sperând că nu era prea târziu.
A călărit până la ceea ce părea a fi o tavernă deosebit de mare în centrul orașului, cu o mulțime de oameni învârtindu-se prin fața ei, și s-a gândit că ar fi un loc bun pentru a începe.
A descălecat și s-a grăbit înăuntru, făcându-și loc cu coatele printre oamenii gălăgioși de la băutura și croindu-și drum până la hangiu, care stătea în spate, în centrul camerei, scriind numele oamenilor pe când le lua monedele și îi direcționa către camere. Era un bărbat care arăta slinos, arborând un zambet fals, transpirat, și care își freca mâinile numărându-le monedele. S-a uitat în sus la Erec, cu un zâmbet de plastic pe față.
"O cameră, domnule?" a întrebat el. "Sau doriți femei?"
Erec clătină din cap și veni mai aproape de om, ca să fie auzit peste gălăgia din jur.
"Caut un negustor," a spus Erec. "Un negustor de sclavi. El a venit pe acest drum de la Savaria cu doar o zi sau ceva de genul în urmă. A adus marfă prețioasă. Marfă umană."
Omul și-a lins buzele.
"Ce căutați sunt informații valoroase", a spus bărbatul. "Eu pot să ofer asta, la fel de ușor cum pot oferi o cameră."
Omul a întins mâna și și-a frecat degetele, apoi a întins palma. S-a uitat în sus la Erec și a zâmbit, sudoarea formându-i-se pe buza de sus.
Erec a fost dezgustat de acest om, dar dorea informații, și nu a vrut să piardă timpul, asa ca a scos punga și a pus o monedă mare de aur în mâna omului.
Ochii omului s-au deschis larg când a examinat-o.
"Aurul Regelui," a observat el, impresionat.
L-a măsura pe Erec în sus și în jos, cu o privire de respect și uimire.
"Ai călărit tot drumul de la Curtea Regelui, atunci?" a întrebat el.
"Destul", a spus Erec. "Eu sunt cel care pune întrebări. Eu te-am plătit. Acum spune-mi: unde este negustorul?
Omul și-a lins buzele de mai multe ori, apoi s-a aplecat mai aproape.
"Omul pe care-l căutați este Erbot. El vine pe aici o dată pe săptămână, cu un nou lot de curve. Le vinde celui care oferă mai mult. O să-l găsiți, probabil, în vizuina lui. Urmați această stradă până la capăt, și stabilimentul său se afla acolo. Dar dacă fata pe care o căutați are vreo valoare, probabil s-a dat deja. Curvele lui nu durează mult."
Erec