Strigăt De Onoare . Морган Райс
cu armata McCloud. Este puțin probabil ca soldații McCloud să vină pe aici, și în principiu veți fi în siguranță aici. Luați poziții în jurul lui și stați aici până când vă vom spune altfel. Acum mișcați-vă!"
Forg și-a îmboldit calul și s-a repezit pe deal în sus; Thor și ceilalți au făcut la fel, urmându-l. Micul grup călarea peste câmpiile pline de praf, ridicând un nor de praf, nevăzând pe nimeni, până unde vedea Thor cu ochii. Se simțea dezamăgit să fie îndepărtat din acțiunea principală; de ce erau ei toți ținuți adăpost?
Cu cât călăreau mai mult, cu atât mai mult ceva i se părea ciudat lui Thor. Nu putea pune degetul pe el, dar al șaselea simț al lui îi spunea că e ceva în neregulă.
Pe măsură ce se apropiau de deal, în vârful căruia era un turn mic, străvechi - un turn înalt, subțire, care părea abandonat - ceva în Thor i-a spus să se uite în spatele lui. Când a făcut-o, l-a văzut pe Forg. Thor a fost surprins să vadă că Forg se lăsase treptat în spatele grupului, îndepărtându-se treptat, și, pe când Thor privea, Forg s-a întors, și-a îmboldit calul și, fără avertisment, a galopat în cealaltă direcție.
Thor nu putea să înțeleagă ce se întâmpla. De ce i-a părăsit Forg atât de brusc? Lângă el, Krohn scheună.
Când Thor a început să proceseze ce se întâmpla, ajunseseră la deal, ajunseseră la vechiul turn, așteptându-se să nu vadă decât sălbăticie înaintea lor.
Dar grupul mic de membri ai Legiunii a tras de hățuri, făcând caii să se oprească brusc. Toți stăteau acolo, înrădăcinați pe loc, văzând ce se afla în fața lor.
Acolo, cu fața la ei, așteptând, era întreaga armată McCloud.
Fuseseră conduși direct într-o capcană.
CAPITOLUL PATRU
Gwendolyn s-a grăbit pe străzile întortocheate din Curtea Regelui, Akorth și Fulton transportându-l pe Godfrey în urma ei, făcându-și cu greu drum printre oamenii de rând. Era hotărâtă să ajungă cât mai curând posibil la vindecătoare. Godfrey nu putea muri, nu după toate lucrurile prin care trecuseră, și cu siguranță nu așa. Aproape că putea vedea zâmbetul satisfăcut al lui Gareth pe când primea vestea morții lui Godfrey - și era hotărâtă să schimbe acest rezultat. Își dorea numai să-l fi găsit mai devreme.
După ce Gwen a dat un colț și au intrat în piața orașului, mulțimea a devenit și mai deasă, și când a privit în sus l-a văzut pe Firth, încă legănându-se agățat de o bârnă, cu lațul strâns în jurul gâtului, atârnat ca toți să se holbeze la el. Instinctiv și-a întors privirea. Era o priveliște îngrozitoare, un memento al josniciei fratelui ei. Simțea că nu-i putea scăpa, oriunde s-ar fi dus. Era ciudat să se gândească că, doar cu o zi înainte, ea a vorbit cu Firth - și acum el spânzura aici. Nu putea să se abțină să nu creadă că moartea o înconjura din toate părțile - și venea și după ea, de asemenea.
Oricât își dorea să se întoarcă, să aleagă alt drum, Gwen știa că drumul prin piață era cel mai direct, și nu avea de gând să se ferească de temerile ei; s-a forțat să mărșăluiască drept pe lângă spânzurătoare, chiar pe lângă corpul agățat în drumul ei. Cum a făcut-o, a fost surprinsă să-l vadă pe călăul regelui, îmbrăcat în robe negre, blocându-i drumul.
La început, ea a crezut că avea de gând să o omoare și pe ea - până când i-a făcut o plecăciune.
"Doamna mea", a spus el cu umilință, aplecându-și capul cu respect. "Nu s-au dat încă ordinele regale privind ce să facem cu cadavrul. N-am fost instruit dacă să i se facă o înmormântare după datină sau să fie aruncat în mormântul comun pentru săraci."
Gwen s-a oprit, enervată că trebuia să i se pună asta în cârcă; Akorth și Fulton s-au oprit chiar lângă ea. Se uită în sus, mijind ochii în soare, privind corpul care atârna la doar câțiva pași de ea, și era pe cale să plece mai departe și pur și simplu să-l ignore pe bărbat, când i-a venit brusc o idee. Vroia dreptate pentru tatăl ei.
"Aruncați-l într-o groapă comună", a spus ea. "Fără nume. Nu-i faceți niciun ritual de înmormântare. Vreau ca numele lui să fie uitat de analele istoriei."
El a plecat capul în confirmare, și ea a simțit un mic sentiment de răzbunare. La urma urmei, acest om era cel care-l ucisese de fapt pe tatăl ei. Deși ura manifestările de violență, nu a vărsat lacrimi pentru Firth. Simțea că spiritul tatălui ei era cu ea acum, mai puternic decât oricând, și a simțit un sentiment de pace din partea lui.
"Și încă un lucru", a adăugat ea, oprindu-l pe călău. "Dați jos corpul acum."
"Acum, doamnă?" a întrebat călăul. "Dar regele a poruncit să fie atârnat multă vreme."
Gwen clătină din cap.
"Acum", repetă ea. "Acestea sunt noile sale porunci", a mințit ea.
Călăul se înclină și se grăbi să dea jos cadavrul.
Gwen a simțit un alt mic sentiment de răzbunare. Nu avea nicio îndoială că Gareth se uita pe fereastră la corpul lui Firth pe tot parcursul zilei - îndepărtarea lui avea să-l deranjeze, va servi ca un memento că lucrurile nu vor merge intotdeauna cum le-a planificat el.
Gwen era pe cale să plece atunci când a auzit un țipăt distinctiv; s-a oprit și s-a întors, și la înălțime, cocoțată pe grindă, a văzut-o pe șoimița Estopheles. A ridicat mâna la ochi pentru a se proteja de soare, încercând să se asigure că ochii nu-i jucau feste. Estopheles a țipat din nou și a deschis aripile, apoi le-a închis.
Gwen putea simți că pasărea purta spiritul tatălui ei. Sufletul lui, așa de agitat, era cu un pas mai aproape de pace.
Gwen a avut brusc o idee; fluieră și întinse un braț, și Estopheles s-a repezit în jos de pe bârnă și a aterizat pe încheietura mâinii lui Gwen. Greutatea păsării o trăgea în jos, și ghearele ei s-au înfipt în pielea lui Gwen.
"Du-te la Thor," i-a șoptit păsării. "Găsește-l pe câmpul de luptă. Protejează-l. DU-TE!" a strigat ea, ridicând brațul.
A privit cum Estopheles a dat din aripi și s-a ridicat, mai sus și mai sus spre cer. S-a rugat să funcționeze. Era ceva misterios cu acea pasăre, în special conexiunea ei cu Thor, și Gwen știa că orice era posibil.
Gwen a mers mai departe, grăbindu-se pe străzile întortocheate spre cabana vrăciței. Au trecut printr-una dintre porțile arcuite care dădeau afară din cetate, și s-a mișcat cât de repede a putut, rugându-se ca Godfrey să reziste suficient de mult timp pentru ca ei să-i aducă ajutor.
Cel de-al doilea soare a mai coborât pe cer până când ei au urcat un delușor de la marginea Curții Regelui și au văzut cabana vrăciței. Era o căsuță simplă, de o singură cameră, cu pereții albi din lut, cu o fereastră mică pe fiecare parte și o ușă mică, arcuită, de stejar, în față. Agățate de acoperiș erau plante de toate culorile și soiurile, încadrând cabana - care era de asemenea înconjurată de o grădină întinsă de plante medicinale, cu flori de toate culorile și mărimile făcând cabana să arate ca și cum ar fi fost în mijlocul unei sere.
Gwen a alergat la ușă și a trântit de mai multe ori ciocănelul de ea. Ușa s-a deschis și în fața ei a apărut fața speriată a vrăciței.
Illepra. Fusese toată viața ei vrăcița familiei regale, fusese prezentă în viața lui Gwen de când începuse să meargă. Cu toate acestea, Illepra încă reușea să arate tânără - de fapt, abia dacă arăta mai în vârstă decât Gwen. Pielea ei pur și simplu strălucea, radiantă, încadrându-i ochii verzi, blânzi și făcând-o să pară a nu avea mai mult