Dacă ar fi știut. Блейк Пирс
Deb...dacă l-au eliberat atât de repede, trebuie să fi existat dovezi foarte puternice. La urma urmei...cât timp a trecut de când au fost împreună?
- Treisprezece ani. Dar el a tot încercat să ia legătura cu ea timp de ani de zile, chiar și după ce s-a căsătorit. La un moment dat, a fost nevoită să obțină un ordin de interdicție.
- Totuși...poliția trebuie să aibă un alibi bun pentru el, altfel nu l-ar fi putut elibera atât de repede.
- Ei bine, dacă există unul, mie nu vor să îmi zică nimic despre asta, spuse Deb.
- Deb...uite, spuse Kate, mângâindu-i ușor mâna lui Deb. Totul este foarte proaspăt. Ai răbdare câteva zile și vei începe să gândești rațional. Am văzut situația asta de o sută de ori.
Deb dădu din cap.
- Sunt sigură de asta, Kate. Au fost împreună timp de trei ani și niciodată nu am avut încredere în el. Suntem destul de siguri că a lovit-o de cel puțin două ori, dar Julie nu a recunoscut niciodată. Era temperamental. Chiar și el ar recunoaște asta.
- Sunt sigură că poliția e...
- Acesta este favorul de care avem nevoie, o întrerupse Deb. Vreau ca tu să verifici. Vreau să te implici în acest caz.
- Deb, m-am pensionat. Știi asta.
- Știu. Dar știu și cât de mult îți lipsește. Kate...omul care mi-a ucis fiica a avut parte doar de o mică sperietură și de puțin timp petrecut în camera de interogatoriu. Și acum stătea confortabil acasă, în timp ce eu trebuie să planific înmormântarea fiicei mele. Nu este corect, Kate. Vei verifica, te rog? Știu că nu o poți face în mod oficial, dar...orice poți face este mai bine decât nimic. Aș aprecia enorm.
Ochii lui Deb emanau atât de multă suferință. Fiecare părticică din ea îi spunea să se abțină, să nu îi dea speranțe false lui Deb. Dar, în același timp, Deb avea dreptate. Îi lipsea serviciul. Și chiar dacă tot ce va putea face vor fi doar niște simple apeluri telefonice către Poliția din Richmond, sau către foștii ei colegi de la Birou, însemna totuși ceva.
Ar fi cu siguranță mai bine decât să se gândească obsesiv la fosta ei carieră și să meargă de una singură la poligon.
- Iată ce pot face, spuse Kate. Când m-am pensionat, mi-am pierdut toată influența. Desigur, din când în când lumea încă mă mai sună să îmi ceară părerea, dar nu mai am nicio autoritate. Mai mult decât atât, acest caz ar fi complet în afara jurisdicției mele, chiar dacă aș fi lucrat încă. Dar îmi voi suna câteva dintre vechile contacte și mă voi asigura că dovezile pe care le-au găsit pentru a-l elibera sunt puternice. Ca să fiu sinceră, Deb, asta e tot ce pot face.
Puteai citi de îndată recunoștința atât pe fața lui Deb, cât și pe fața lui Jim. Deb o îmbrățișă din nou și, de data aceasta, începuse să plângă.
- Îți mulțumesc.
- Nicio problemă, spuse Kate. Dar nu pot să promit nimic.
- Știm, spuse Jim. Dar cel puțin acum știm că cineva competent are grijă de noi.
Kate nu se simțea confortabilă cu ideea că ei o priveau ca pe o persoană din interior care era dispusă să îi ajute și nu îi plăcea nici că ei presupuneau că poliția nu are grijă de ei. Din nou, știa că era vorba doar despre durerea lor și cum aceasta îi orbea în căutarea răspunsurilor. Așadar, pentru moment, a trecut cu vederea.
Se gândi la cât de obosită a fost în perioada care a precedat sfârșitului carierei ei - și nu era o oboseală fizică, ci era secătuită emoțional. Și-a iubit întotdeauna slujba, dar erau atât de dese situațiile în care rezolva un caz și se gândea: „Doamne, m-am săturat de rahatul ăsta...”
Se întâmplase din ce în ce mai des în ultimii ani.
Dar acum nu era vorba despre ea.
Își îmbrățisă prietena, uimită de faptul că indiferent cât de mult se chinuie oamenii să își lase trecutul în urmă, fie că era vorba de relații sau de carieră, acesta reușea cumva să te ajungă din spate.
CAPITOLUL TREI
Kate nu a stat pe gânduri. S-a întors acasă și s-a așezat pentru o clipă la masă, în micul ei birou. Se uită pe fereastra din birou, spre micuța ei curte. Lumina soarelui pătrundea prin fereastră, lăsând un dreptunghi de lumină pe podelele din lemn. Podelele, la fel ca cea mai mare parte din restul casei, datau din anul 1920, având cicatrici și cruste vizibile. Situată în zona Carytown din Richmond, Kate se simțea de multe ori nelalocul ei. Carytown era o partea mică și modernă a orașului și știa că se va muta cât de curând în altă parte. Avea suficienți bani pentru a-și cumpăra o casă oriunde voia, dar numai ideea mutatului o epuiza.
Acea lipsă de motivație a făcut probabil ca pensionarea să fie atât de grea pentru ea. Asta și refuzul de a renunța la amintirile legate de persoana care a fost în cei treizeci de ani cât a lucrat pentru Birou. Când aceste sentimente se ciocneau, se simțea adesea nemotivată și fără o direcție în viață.
Dar acum exista rugămintea lui Deb și a lui Jim Meade. Da, rugămintea era una greșită, dar Kate nu vedea nimic în neregulă cu sunatul câtorva persoane. În cazul în care nu reușea nimic, putea cel puțin s-o sune pe Deb și să-i spună că a făcut tot ce-a putut.
Prima oară l-a sunat pe Comisarului Adjunct al Poliției de Stat din Virginia, un bărbat pe nume Clarence Greene. Lucrase îndeaproape cu el în mai multe cazuri în ultimul deceniu din cariera ei și între ei exista un respect reciproc. Spera că anul care a trecut nu a distrus complet această relație. Știind că Clarence nu era niciodată în biroul său, a preferat să-l sune direct pe telefonul mobil, și nu pe cel fix.
Și chiar când credea că nu îi va răspunde, o voce familiară o salută. Pentru o clipă, Kate se simți ca și cum nu părăsise niciodată locul de muncă.
- Agent Wise, spuse Clarence. Ce mai faci?
- Bine, spuse ea. Tu?
- Ca de obicei. Trebuie să recunosc, totuși...m-am gândit că nu o să mai văd numele tău apărând pe ecranul telefonului meu.
- Da, în legătură cu asta, spuse Kate. Nu-mi place că sunt nevoită să apelez la tine în legătură cu ceva de genul acesta, după mai mult de un an în care nu am vorbit, dar am o prietenă care tocmai și-a pierdut fiica. I-am promis că voi analiza ancheta.
- Deci, ce vrei de la mine? întrebă Clarence.
- Ei bine, principalul suspect era fostul iubit al fiicei. Se pare că a fost arestat, iar după aproximativ trei ore, a fost lăsat să plece. Evident că părinții se întreabă de ce.
- Oh, spuse Clarence. Uite...Wise, nu prea pot să îți divulg acest lucru. Și cu tot respectul, ar trebui să știi deja asta.
- Nu încerc să intervin în caz, spuse Kate. Mă întrebam doar de ce nu li s-a dat părinților un motiv real pentru lăsarea în libertate a singurului suspect. Este doar o mamă îndurerată care încearcă să găsească răspunsuri și...
- Din nou, permite-mi să te opresc, spuse Clarence. După cum bine știi, lucrez în mod regulat cu mame, părinți și văduve îndurerate. Doar pentru că întâmplarea face ca tu să o cunoști personal pe una dintre aceste persoane, nu înseamnă că pot încălca protocolul sau trece cu vederea.
- Având în vedere cât de îndeaproape am lucrat, știi doar că am cele mai bune intenții.
- Oh, sunt sigur că așa este. Dar ultimul lucru de care am nevoie este un agent FBI pensionat care își bagă nasul într-un caz actual, indiferent cât de mult încerci să păstrezi distanța. Poți să înțelegi