Marşul Regilor . Морган Райс
totul a ajuns atât de rău. Nu reușea să înțeleagă cum acest baiat prost, acel nepoftit de Thor, cumva a aflat de complot lui cu otravă – şi chiar mai mult, chiar a reuşit să intercepteze pocalul. Gareth și-a amintit acel moment când l-a văzut pe Thor sărind în sus, răsturnând pocalul, când a auzit pocalul lovind piatra, a văzut vinul vărsându-se pe podea şi și-a văzut toate visele și aspiraţiile vărsându-se cu el.
În acel moment, Gareth a fost distrus. Toate lucrurile pentru care trăise au fost zdrobite. Şi când acel câine a lipăit vinul şi a căzut mort – el a ştiut că e terminat. El și-a văzut întreaga viața trecându-i rapid prin fața ochilor, s-a văzut pe sine descoperit, condamnat pe viață la temniță pentru că a încercat să-și omoare tatăl. Sau mai rău, executat. Era o prostie. N-ar fi trebuit să meargă niciodată mai departe cu planul, n-ar fi trebuit s-o viziteze pe vrăjitoare.
Cel puțin Gareth a acţionat rapid, prinzând şansa şi sărind în picioare pentru a fi primul care a dat vina pe Thor. Privind înapoi, el era mândru de el însuşi, de cât de repede a reacţionat. Aceasta fusese o inspirație de moment, și, spre uimirea lui, părea să fi funcționat. Ei îl târâseră pe Thor de acolo, iar apoi sărbătoarea aproape că s-a liniștit din nou. Desigur, nimic nu a fost la fel după asta, dar cel puțin, suspiciunea părea să cadă direct pe băiat.
Gareth rugat doar ca să rămână așa. Trecuseră zeci de ani de la o tentativă de asasinat asupra unui MacGil, iar Gareth se temea că va avea loc o anchetă, care până la urmă va privi mai adânc în faptă. Privind înapoi, fusese o prostie să încerce să-l otrăvească. Tatăl său era invincibil. Gareth ar fi trebuit să știe asta. Se întinsese mai mult decât îi era plapuma. Și acum nu putea decât să se simtă ca și cum era numai o chestiune de timp până când suspiciunea va cădea pe el. Va trebui să facă tot ce putea pentru a dovedi vinovăția lui Thor și a-l face să fie executat înainte de a fi prea târziu.
Cel puțin Gareth se răscumpărase oarecum: după acea încercare eșuată, anulase asasinarea. Acum, Gareth se simțea ușurat. Dupa ce a vazut complotul eșuând, el și-a dat seama că o parte din el, ascunsă adânc, nu a vrut de fapt să-l omoare pe tatăl său, nu a vrut să aibă sângele lui pe mâini. El nu va fi rege. S-ar putea ca niciodată să nu fie rege. Dar, după evenimentele din seara asta, asta îi pica bine. Cel puţin va fi liber. Nu ar putea face față stresului de a trece din nou prin toate astea: secretele, urzelile, anxietatea constantă de a nu fi descoperit. Era prea mult pentru el.
Pe măsură ce tot pășea în sus și-n jos prin cameră, târziu în noapte, într-un final, încet, a început să se calmeze. Tocmai când începea să se simtă din nou el însuși, pregătindu-se să se culce pentru noapte, auzi un troznet brusc și se întoarse să vadă cum ușa camerei se deschise cu putere. Firth dădu buzna înăuntru, cu ochii mari, frenetic, intrând în cameră ca și cum ar fi fost urmărit.
"E mort!" țipă Firth. "El este mort! L-am omorât. El este mort!"
Firth era isteric, se jeluia, şi Gareth nu avea nicio idee despre ce era vorba. Era beat?
Firth alerga prin toată camera, ţipând, plângând, ținând mâinile ridicate – şi abia atunci Gareth i-a observat palmele, acoperite de sânge, tunica sa galbenă, pătată cu rosu.
Inima lui Gareth s-a poticnit. Firth tocmai omorâse pe cineva. Dar pe cine?
“Cine este mort? " întrebă Gareth. “De cine vorbești?"
Dar Firth era isteric și nu putea să se concentreze. Gareth a alergat la el, l-a prins ferm de umeri și l-a scuturat.
"Răspunde-mi!"
Firth a deschis ochii şi s-a uitat la el cu ochii unui cal sălbatic.
"Tatăl tău! Regele! El este mort!" De mâna mea! "
La cuvintele lui, Gareth a simțit ca și cum un cuțit ar fi fost înfipt în propria lui inimă.
Se uită înapoi, cu ochii mari, înțepenit, simțindu-se tot trupul amortit. A dat drumul strânsorii, a făcut un pas înapoi, şi a încercat să-și calmeze respiraţia. Putea vedea după tot acel sânge că Firth spunea adevărul. Chiar nu-și putea imagina. Firth? Băiatul de la grajduri? Cel cu cea mai puțină voință dintre toţi prietenii lui? Îl ucisese pe tatăl său?
"Dar… cum este posibil?" Gareth spuse, uimit. "Cand?"
"S-a întâmplat în camera lui," a spus Firth. "Chiar adineaori. L-am înjunghiat."
Realitatea știrii a început să se cristalizeze, iar Gareth și-a recâștigat inteligența; a observat ușa deschisă, a fugit la ea și a trântit-o să se închidă, verificând în primul rând ca să se asigure că niciunul dintre paznici nu a văzut nimic. Din fericire, coridorul era gol. El a tras zăvorul greu de fier și a închis-o.
S-a întors apoi grăbit înapoi în cameră. Firth era încă isteric, şi Gareth trebuie să-l calmeze. Avea nevoie de răspunsuri.
L-a apucat de umeri, l-a întors și l-a pălmuit suficient de tare pentru a-l opri. În cele din urmă, Firth s-a concentrat pe el.
"Spune-mi totul," a comandat Gareth cu răceală. "Spune-mi exact ce s-a întâmplat. De ce ai făcut acest lucru?"
"Ce vrei sa spui de ce? " a întrebat Firth, confuz. "Ai vrut să-l omori. Otrava ta nu a funcționat. M-am gândit că aș putea să te ajut. Am crezut că asta era ce vroiai.”
Gareth clătină din cap. L-a apucat pe Firth de cămași și l-a scuturat, iar și iar.
"De ce ai făcut asta!?" a țipat Gareth.
Gareth și-a simţit întreaga lume cum se prăbuşeşte. A fost şocat să-și dea seama că simte remuşcări pentru tatăl său. Nu putea înţelege. Doar cu câteva ore în urmă, dorea mai mult decât orice să-l vadă otrăvit, mort la masă. Acum ideea că fusese ucis l-a lovit ca moartea celui mai bun prieten. Se simţea copleşit de remuşcări. O parte din el până la urmă nu vroia ca el să moară – mai ales nu în acest fel. Nu de mâna lui Firth. Şi nu de o lamă.
"Nu înţeleg", s-a plâns Firth. "Doar cu câteva ore în urmă ai încercat chiar tu să-l omori. Complotul tău cu pocalul. Am crezut ca o să fii recunoscător!"
Spre propria lui surpriză, Gareth s-a întins şi l-a lovit pe Firth peste faţă.
"Nu ți-am spus să faci asta!" scuipă Gareth. “Nu ți-am spus niciodată să faci asta. De ce l-ai omorât? Uita-te la tine. Ești plin de sânge. Acum suntem amândoi terminați. Este doar o chestiune de timp până când ne prind gărzile."
"Nimeni nu a văzut," a pledat Firth. "M-am strecurat între schimburi. Nu m-a reperat niciunul."
"Şi unde este arma?"
"Nu am lăsat-o", a spus Firth mândru. "Eu nu sunt prost. Am scăpat de ea."
"Şi ce lamă ai folosit?" A întrebat Gareth, cu mintea învârtindu-se de implicaţii. A trecut de la remuşcări la îngrijorare; mintea lui alerga cu fiecare detaliu al urmelor pe care acest prost făcut grămadă ar fi putut să le lase, fiecare detaliu care ar putea duce la el.
"Am folosit una care nu ar putea fi urmărită", a spus Firth, mândru de el însuși. "A fost o lamă obișnuită, anonimă. Am găsit-o în grajduri. Erau patru altele exact la fel. Nu ar putea fi urmărită," a repetat el.
Gareth își simţi inima oprindu-se.
“A fost un cuţit scurt, cu un mâner de culoare roşie şi cu lama curbată? Montat pe perete alaturi de calul meu?"
Firth dădu din cap, privindu-l îndoielnic.
Gareth se întunecă.
"Idiotule. Desigur că lama poate fi urmărită!"
"Dar nu erau marcaje pe ea!" a protestat Firth, sunând speriat, vocea lui tremurând.
"Nu sunt marcajele pe lamă – dar e unul pe mâner!" a țipat Gareth. "Dedesubt! Nu ai verificat