Strigăt De Onoare . Морган Райс
Godfrey, punându-i o palmă pe frunte. Se încruntă.
"Aduceți-l înăuntru", le-a ordonat celor doi bărbați, în grabă "și grăbiți-vă."
Illepra s-a întors înăuntru, deschizând ușa larg, și ei au urmat-o, intrând grăbiți în cabană. Gwen i-a urmat, aplecându-se prin intrarea joasă și a închis ușa în urma lor.
Era semiîntuneric înăuntru, și ochilor le-au luat câteva clipe să se adapteze; atunci când au făcut-o, ea a văzut cabana arătând exact cum și-o amintea de când era mică: micuță, luminoasă, curată și debordând de plante, ierburi și poțiuni de toate felurile.
"Puneți-l acolo," le-a ordonat Illepra bărbaților, mai serioasă decât o auzise Gwen vreodată. "Pe patulul acela din colț. Scoateți-i cămașa și pantofii. Apoi lăsați-ne singuri."
Akorth și Fulton au făcut cum li s-a spus. În timp ce se grăbeau să iasă pe ușă, Gwen l-a apucat pe Akorth de braț.
"Stai de pază în fața ușii", a ordonat ea. "Oricine l-a atacat pe Godfrey ar putea dori să o mai facă o dată. Sau m-ar putea ataca pe mine."
Akorth dădu din cap și el și Fulton au ieșit, închizând ușa în urma lor.
"De cât timp e așa?" a întrebat grăbită Illepra, fără a se uita la Gwen, îngenunchind lângă Godfrey și începând să-i palpeze încheietura mâinii, stomacul, gâtul.
"De azi-noapte," a răspuns Gwen.
"Noaptea trecută!" a repetat Illepra, clătinând îngrijorată din cap. L-a examinat mult timp în tăcere, fața ei întunecându-se.
"Nu e bine", a spus ea în cele din urmă.
I-a pus din nou palma pe frunte și de data aceasta a închis ochii, respirând pentru multă vreme. O tăcere grea s-a lăsat în cameră, și Gwen a început să-și piardă simțulul timpului.
"Otravă", a șoptit în cele din urmă Illepra, cu ochii încă închiși, ca și cum îi citea starea prin osmoză.
Gwen s-a minunat întotdeauna de abilitatea ei; nu se înșelase niciodată, nu în timpul vieții ei. Și ea a salvat mai multe vieți decât a luat armata. Se întrebă dacă era o abilitate învățată sau dacă era moștenită; mama Illeprei fusese vrăciță, și mama acesteia înaintea ei. Cu toate acestea, în același timp, Illepra a petrecut fiecare minut în care era trează studiind poțiunile și artele vindecării.
"O otravă foarte puternică", a adăugat Illepra, mai încrezătoare. "Una pe care am întâlnit-o foarte rar. Una foarte scumpă. Oricine a încercat să-l omoare a știut ce face. Este incredibil că nu a murit. El trebuie să fie mai puternic decât credeam."
"A moștenit-o de la tatăl meu", a spus Gwen. "A avut constituția unui taur. Toți regii MacGil au avut-o."
Illepra a traversat încăperea și a amestecat mai multe ierburi pe o bucată de lemn, tăindu-le și măcinându-le și adăugându-le un lichid. În final a obținut un balsam gros, verde, și-a umplut palma cu el, s-a întors în grabă la Godfrey și i l-a aplicat în sus și în jos pe gât, la subsori, pe frunte. Când a terminat, ea a traversat din nou camera, a luat un pahar și a turnat mai multe lichide, unul roșu, unul maro și unul violet. În timp ce se amestecau, poțiunea șuiera și fierbea. Ea a amestecat-o cu o lingură lungă, de lemn, apoi s-a întors în grabă la Godfrey și i-a aplicat-o pe buze.
Godfrey nu s-a clintit; Illepra a dus mâna în spatele lui și i-a ridicat capul cu palma, și i-a forțat lichidul în gură. Cea mai mare parte i s-a vărsat pe obraji, dar o parte din ea i s-a dus pe gât.
Illepra i-a șters lichidul de pe gură și bărbie, apoi în cele din urmă s-a lăsat pe spate și a oftat.
"Va trăi?" a întrebat Gwen, frenetic.
"Ar putea", a spus ea, sumbru. "I-am dat tot ce am, dar nu va fi suficient. Viața lui este în mâna sorții."
"Ce pot face?" a întrebat Gwen.
S-a întors și s-a uitat la Gwen.
"Roagă-te pentru el. Va fi cu adevărat o noapte lungă."
CAPITOLUL CINCI
Kendrick nu apreciase ce era libertatea - adevărata libertate - până astăzi. Timpul pe care-l petrecuse încuiat în temniță îi schimbase opinia asupra vieții. Acum el aprecia fiecare lucrușor - senzația soarelui, a vântului în păr, pur și simplu a fi afară. Șarjatul pe un cal, senzația pământului care se mișca repede sub el, a fi din nou în armură, a avea din nou armele și a călări alături de frații lui de arme îl făcea să se simtă ca și cum ar fi fost trimis dintr-un tun, îl făcea să simtă o cutezanță pe care nu o mai experimentase înainte.
Kendrick a galopat, aplecându-se mult în vânt, cu prietenul său apropiat Atme lângă el, atât de recunoscător pentru șansa de a lupta cu frații săi, de a nu pierde această bătălie, și dornic să-și elibereze orașul natal de clanul McCloud - și să-i facă să plătească pentru invadarea lui. Călărea dorind vărsarea de sânge, deși chiar pe când o făcea știa că obiectivul real al furiei lui nu era clanul McCloud, ci fratele lui, Gareth. El nu-l va ierta niciodată pentru încarcerarea sa, pentru că-l acuzase de uciderea a tatălui său, pentru că l-a luat dintre oamenii săi - și pentru că a încercat să-l execute. Kendrick vroia răzbunare pe Gareth - dar din moment ce nu o putea avea, cel puțin nu azi, se va descărca pe clanul McCloud.
Când Kendrick avea să revină la Curtea Regelui, totuși, va rezolva lucrurile. Va face tot ce era posibil pentru a-l da jos pe fratele său și a o instala pe sora lui Gwendolyn ca nou conducător.
Se apropiau de orașul jefuit și nori negri imenși veneau spre ei, umplându-i lui Kendrick nările cu fum acru. Îl durea să vadă un oraș MacGil în halul aceasta. Dacă tatăl său ar fi fost încă în viață, acest lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată; dacă Gareth nu i-ar fi succedat, iarăși acest lucru nu s-ar fi întâmplat. Era o rușine, o pată pe onoarea clanului MacGil și a Cavalerilor de Argint. Kendrick s-a rugat ca ei să nu fi ajuns prea târziu pentru a-i salva pe acești oameni; pentru clanul McCloud să nu fi fost aici de prea mult timp și ca nu prea mulți oameni să fi fost fost răniți sau uciși.
Și-a îmboldit mai tare calul, călărind în fața celorlalți, cum toți șarjau, ca un roi de albine, spre poarta deschisă de la intrarea în oraș. S-au repezit ca furtuna, Kendrick trăgându-și sabia, pregătindu-se să întâlnească o mulțime de inamici McCloud pe când șarjau în oraș. A scos un strigăt puternic, așa cum au făcut toți oamenii din jurul lui, oțelindu-se pentru impact.
Dar, cum a trecut prin poartă și a intrat în piața prăfuită a orașului, a fost lovit de ceea ce a văzut: nimic. Peste tot în jurul lui erau semnele unei invazii - distrugere, incendii, case jefuite, cadavre îngrămădite, femei târându-se. Erau animale ucise, sânge pe pereți. Era un masacru. Clanul McClouds devastase orașul acestor oameni nevinovați. Gândul la asta îl îmbolnăvea pe Kendrick. Erau niște lași.
Dar ceea ce l-a blocat pe Kendrick era că nu se vedea niciun McCloud. Nu putea înţelege. Era ca și cum întreaga armată se evacuse în mod deliberat, ca și cum ar fi știut că ei sosesc. Focurile erau încă aprinse, și era clar că au fost aprinse cu un scop.
Kendrick începea să înțeleagă că totul fusese o momeală. Clanul McCloud vrusese să atragă armata MacGil în acest loc.
Dar de ce?
Kendrick s-a întors brusc, s-a uitat în jur, disperat să vadă dacă vreunul dintre oamenii săi lipseau, dacă vreun contingent a fost momit în altă parte, într-un alt loc. Mintea lui era inundată cu un nou sentiment, un sentiment că toate acestea au fost aranjate pentru a separa un grup din oamenii lui, a-i atrage într-o ambuscadă. Se uită peste tot,