Dacă ar fi știut. Блейк Пирс
cumva adevăratul motiv nu a fost încă scos la suprafață.
- Ei bine, știi, spuse Logan. Având în vedere cât de mult analizezi totul, poate că are dreptate. Relaxează-te, Kate. După cum a spus și el...tone de agenți pensionați ar da orice pentru a se bucura de o șansă precum aceasta. Așa că da, du-te înapoi acasă. Relaxează-te. Și încearcă să nu faci absolut nimic.
- Mă cunoști îndeajuns de bine pentru a știi că eu nu sunt așa, spuse ea. Luă o gură de vin, gândindu-se că poate avea dreptate. Poate ar trebui doar să se bucure de faptul că se va întoarce la muncă...într-un fel.
- Pensionarea nu a schimbat asta, nu-i așa? întrebă Logan.
- Nu. Ba din contră, a înrăutățit lucrurile. Nu pot sta locului. Urăsc un creier leneș. Integramele și tricotatul nu sunt de mine. Poate că undeva în adâncul lui, Duran știa că sunt prea tânără ca să fiu scoasă din peisaj.
Logan zâmbi și scutură din cap.
- Da, dar peisajul ală are o iarbă destul de bogată și verde.
- Da, și plină de balegă de vacă.
Logan oftă în timp ce luă ultima gură din prânzul lui.
- Bine, spuse el. Unii dintre noi trebuie să se întoarcă la muncă.
- Ce lovitură sub centură, spuse ea, luând ultima gură de vin.
- Deci, ce ai de gând să faci? întrebă el. Te întorci acasă?
Sinceră să fie, nu era încă sigură. O parte din ea voia să rămână în DC doar așa, de amorul artei. Ar putea face niște cumpărături sau ar putea merge la locul ei preferat de la National Mall și doar să stea și să reflecteze. Era cu siguranță o zi minunată pentru asta.
Dar, în același timp, voia să meargă acasă. Deși îl eliminase pe Brian Neilbolt de pe listă, cineva a ucis-o pe Julie Meade. Și părea că poliția nu are încă nicio idee cine ar putea fi vinovatul.
- Nu sunt sigură, spuse ea. S-ar putea să mai rămân în oraș puțin, dar probabil că mă voi întoarce acasă înainte de căderea nopții.
- Dacă te răzgândești, sună-mă. Mă bucur că te-am văzut, Kate.
Plătiseră nota și părăsiseră masa după o scurtă îmbrățișare. Chiar înainte ca ea să plece, mintea ei părea setată pe un singur gând, unul care apăruse de nicăieri.
„Julie a fost ucisă în propria ei casă, în timp ce soțul ei era plecat în delegație. Dacă a existat vreun fel de spargere, nimeni mi-a menționat. Nici poliția, în timp ce îmi țineau morală, și nici Debbie sau Jim. Dacă ar fi existat o spargere, aceasta ar fi trebuit să fie menționată.”
Acest lucru a făcut-o să se întrebe…ucigașul a intrat în casă deoarece a fost invitat? Sau, poate că acesta știa unde era ascunsă o cheie de rezervă?
Aceste întrebări ar putea clarifica problema. Odată ce efectele vinului aveau să dispară, urma să se întoarcă în Richmond. Îi promisese Directorului Adjunct Duran că nu va mai bate pe nimeni altcineva.
Dar nu a precizat nimic cu privire la investigare.
Desigur, mai întâi trebuia să meargă la înmormântare. Va merge să îi aducă un omagiu lui Julie și va face tot ce-i stă în putință să fie mâine alături Deb. Și, după aceea, își va intra din nou în rol - poate cu un pic prea mult entuziasm.
CAPITOLUL OPT
În după-amiaza următoare, Kate se afla în ultimul rând, în timp ce familia Meade și prietenii lor cei mai apropiați s-au adunat la cimitir. Stătea împreună cu micul ei grup de mic-dejun - Clarissa și Jane, îmbrăcate în negru și cu o înfățișare cu adevărat îndoliată - care reușiseră să o consoleze pe Debbie în acea dimineață. Debbie părea să fie mult mai bine decât în ziua în care îi ceruse lui Kate să investigheze crima. Aceasta plângea fără rețineri și a lăsat să-i scape un singur geamăt de durere, dar era prezentă. Jim, pe de altă parte, arăta foarte distrus. Genul de bărbat care s-ar întoarce acasă și s-ar gândi îndelung cum viața nu este deloc dreaptă uneori.
Kate nu se putu abține să nu se gândească la propria ei fiică. Știa că va trebui s-o sune pe Melissa atunci când înmormântarea va lua sfârșit. Nu a cunoscut-o foarte bine pe Julie Meade, dar pe baza conversațiilor pe care le-a avut cu Debbie, Kate presupunea că era de aceeași vârstă cu Melissa, plus/minus câțiva ani.
Asculta cum preotul citea pasaje Biblice cunoscute. Deși cea mai mare parte a gândurilor ei erau îndreptate spre Debbie, încă se gândea ușor obsesiv la cum a fost posibilă această faptă. De când se întorsese din DC nu a întrebat dacă a existat vreo spargere, dar a fost foarte atentă la tot ce se discuta. Observase că nici Jane, nici Clarissa nu au menționat vreo spargere. Și acest lucru era ciudat, pentru că Clarissa,datorită plăcerii ei pentru bârfe, avea un anume talent de a ști totu,.
Se uită la Debbie și Jim și observă că un bărbat înalt stătea în picioare lângă Jim. Era relativ tânăr și avea o oarecare frumusețe naturală. O înghionti ușor pe Jane, care stătea lângă ea, și o întrebă:
- Tipul înalt de lângă Jim. Este soțul lui Julie?
- Da. Tyler e numele lui. Nu s-au căsătorit de mult. Acum mai puțin un an, cred.
Lui Kate îi trecut prin minte că poate ea și mica ei gașcă de mic-dejun nu se cunoșteau chiar așa de bine precum credeau. Desigur, știau totul despre slujbele lor anterioare, despre băuturile lor preferate cu cafea, despre dorințele și visele pentru pensionare. Dar nu au avut niciodată conversații mai profunde. Era un fel de înțelegere reciprocă. Vorbeau rar despre familiile lor, preferând să păstreze conversația la un nivel superficial și amuzant.
Bineînțeles, nu era nimic în neregulă cu asta, dar Kate și-a dat seama că știe foarte puține lucruri despre familia Meade. Tot ce știa era că Julie fusese singurul lor copil...la fel cum și Melissa era singurul ei copil. Și deși ea și Melissa nu mai erau atât de apropiate ca odinioară, simplul gând că ar putea să o piardă, o rănea.
De îndată ce slujba s-a terminat și mulțimea a început să se disperseze într-o încurcătură de îmbrățișări și strângeri de mână stânjenitoare, Kate și micul său grup de cafea urmară exemplul. Cu toate acestea, Kate a rămas în urmă împreună cu câțiva oameni, care s-au ascuns pentru a fuma o țigară. Deși Kate nu fuma (considera acest obicei ca fiind unul dezgustător), voia să stea deoparte pentru o vreme. În timp ce scana mulțimea, a găsit figura înaltă a lui Tyler Hicks. Acesta vorbea cu un cuplu de bătrâni, ambii plângând fără rețineri. Tyler părea totuși să facă tot posibilul pentru a rămâne calm.
Când cuplul de bătrâni plecă, Kate se îndreptă spre el. Tyler se îndrepta în direcția unei femei de vârstă mijlocie și a celor doi copii ai săi, dar Kate a făcut în așa fel încât să ajungă prima la el.
- Scuzați-mă, spuse ea, apărând în fața lui. Sunteți Tyler, nu-i așa?
- Da, eu sunt, spuse el. Când se întoarse cu fața spre ea, a putut să îi vadă durerea întipărită pe tot chipul. Era secătuit, obosit și părea să fie gol pe dinăuntru. Ne cunoaștem?
- Sincer, nu, spuse ea. Sunt o prietenă de-a mamei lui Julie. Numele meu este Kate Wise.
Preț de o clipă, i-au lucit ochii în semn de recunoaștere. Fața i se lumină pentru o secundă.
- Da, am auzit-o pe Debbie pomenind de dumneavoastră. Sunteți agent FBI sau așa ceva, nu?
- Ei bine, m-am pensionat recent. Dar da, în esență, da.
-