Spionându-Mi Ticălosul. Dawn Brower
ea din tufiș. Rochia și părul îi erau acum răvășite. Va trebui să se strecoare în camera doamnelor și să se aranjeze.
Se îndreptă spre scări și intră direct într-un piept tare de bărbat. Hyacinth dădu înapoi dar el o prinse înainte de a cădea din nou.
─ Lady Hyacinth, spuse domnul pe un ton iritat.
─ Ce plănuiești acum?
Hyacinth gemu. Desigur trebuia să fie el cel care s-o prindă. Nu ar fi căzut dacă nu pășea în fața ei. Îl ura pe Rhys Rossington, conte de Carrick. Era o pacoste în viața ei …
CAPITOLUL TREI
Rhys îi urmărea pe prinț și secretar la o distanță discretă. Nu spuseseră suficient pentru a-și da seama ce plan aveau, dar descoperise că într-adevăr aveau unul. Această vizită era neașteptată și considerată suspectă de către biroul de stat. Rhys era considerat încă lipsit de experiență, dar statutul său în înalta societate îi dădea mai multă influență decât altor membri ai biroului. Câștigase cazul în mod implicit.
Și chiar se descurca bine … până când Lady Hyacinth Barrington a decis să părăsească sala de bal pentru propriul ei tur privat al grădinilor. Era deja agravat de prezența ei de câteva minute. Cel puțin a fost inspirată să se ascundă în tufiș și să nu se arunce la prinț. Asta nu ar fi fost bine nici pentru ea nici pentru el. Dar se întreba ce o făcuse să creadă că mersul în grădină singură era bine pentru ea.
Lady Hyacinth se uită urât la el.
─ Aș putea să-ți pun aceeași întrebare, răspunse ea.
─ De ce te furișezi în noapte?
Ca și cum îi va spune …
─ Este perfect acceptabil ca un gentleman să fie singur în grădină. O domnișoară însă, nu ar trebui să fie neînsoțită.
Știa că asta nu îi va cădea bine. Ea dintotdeauna fusese un pic … diferită. Rhys se aștepta să fie dificilă.
─ Ești teribil … Nu am nevoie de prelegeri. Mai ales de la tine.
─ Vrei ceva. De ce avea nevoie era un pui de bătaie. Deși s-ar putea să-i placă. Ceva îi spunea că avea ceva excentricități și asta chiar îi plăcea mai mult decât ar fi vrut să recunoască.
─ Nu voi discuta asta cu tine aici. Este timpul să mergi înăuntru și să te comporți ca o domnișoară.
Lady Hyacinth își încleștă mâinile în pumni. Se gândea să-l lovească? Asta ar fi interesant. Totuși nu era momentul să-i testeze răbdarea. A lui era deja la limită. Rhys nu ar fi trebui să fie amuzat, dar nu putea să se abțină. O parte din el întotdeauna admirase personalitatea ei.
─ Mi se pare interesant cum ai deviat mai devreme. În loc să-mi răspunzi la întrebare ai întors totul spre mine.
─ Nu cred că înțeleg ce insinuezi. Sperase că ea va uita curiozitatea de mai devreme.
─ Cred că ți-am răspuns preocupărilor inutile.
─ Tu în schimb. Tot ce ai făcut este să mă muștruluiești că am îndrăznit să fiu afară singură. Este ridicol că, pentru că sunt femeie, nu pot face ce vreau.
─ Opinia ta nu contează. Făcu un pas spre ea.
─ Ceea ce contează este faptul că ești femeie, iar societatea are așteptări diferite de la tine comparat cu un bărbat. Accept-o la fel ca celelalte femei și vei fi mult mai fericită.
Nici el nu era de acord cu aceste noțiuni. Mătușa lui Alys i-ar lua capul dacă îl auzea acum, iar mama lui ar ajuta-o. Nici nu voia să se gândească la ceea ce sora lui, Charlotte, sau verișoara lui, Elizabeth, ar face. Erau prea multe femei puternice în familia lui să se contrazică cu ele. Dar nu îi datora Lady Hyacinth aceleași considerații precum familiei. Dacă insista să se pună în situații periculoase, era de datoria lui să-i arate erorile.
Își dădu ochii peste cap. Luna nu făcea prea multă lumină dar acțiunea sa era inconfundabilă.
─ Nu știi nimic despre ceea ce m-ar putea face fericită. Lasă prelegerile condescendente ca și cum poți discerne adevărul meu. Du-te înăuntru și găsește o tânără insipidă să-ți impui convingerile. S-ar putea să-ți ia în considerare fiecare cuvânt. Eu știu ce e bine pentru mine.
─ Te rog, începu el.
─ Nu fi naivă. Poate crezi că ai un minimum de înțelegere, dar cred că e timpul să fii sinceră cu tine însuți. Se apropie și mai mult de ea.
─ Ești bună la discursuri și îmbrăcat spectacular, dar nu ai nici cea mai vagă idee despre nimic adevărat. Expiră tare, ca și cum jignită de declarația lui. Obrajii îmbujorați erau ușor vizibili în lumina lunii. Poate nu ar fi observat dacă era mai departe de ea … Căldura ei amestecată cu a lui, aproape că nu se putea abține să o sărute; dar se abținu.
A continuat, pentru că trebuia să audă tot ceea ce avea să-i spună:
─ Tu ești o prințesă răsfățată care rareori se amestecă cu pleava de sub tine. Fericirea este la fel de banală ca rochia ta de mătase. Chiar și elegantul colier și cercei de perle nu sunt altceva decât fățărnicii. Îi atinse ușor cu degetul arătător cercelul de perle și diamante ce-i atârna de urechea stângă.
─ Tu, dulceață, ești la fel de superficial ca toate acele tinere pe care le consideri nesofisticate și nedemne. Își trecu dosul palmei peste obrazul ei.
─ În plus, mă asculți. Altfel, ai fi plecat de când m-ai văzut. Recunoaște, Lady Hyacinth, mă placi.
Probabil că-și încerca norocul prea mult. Ea ar trebui să-l oprească înainte ca lucrurile să se îndrepte într-o direcție pe care ambii ar putea-o regreta. Ce naiba era în neregulă cu el? De ce o dorea? De cele mai multe ori îl irita. Mai mult timp împreună i-ar conduce la nebunie.
Cum îndrăznea… Ar trebui să-l pălmuiască. De ce nu o făcea? Atingerea mâinii lui pe obrazul ei îi dădu fiori pe șira spinării. Respirația i se opri o secundă și își deschise gura. Gândurile i se opriră și abia își abținu un geamăt. Trebuia să ia o poziție … să-l facă să înțeleagă că nu avea nici o putere asupra ei. Hyacinth intenționa să se căsătorească cu un prinț iar el nu avea nici o șansă să se ridice vreodată la acest rang. Era un simplu conte care într-o zi va fi un marchiz. Ea voia mai mult. Era timpul să facă cum îi spusese și să plece. Ridică o sprânceană și zâmbi.
─ Ai vrea tu.
─ Scuzați-mă? Își înclină capul într-o parte.
─ Mi-e teamă că nu înțeleg. Aș vrea ce?
─ Tu ești cel care … cum ai spus? Că te plac? Buzele îi formară un zâmbet diabolic.
─ Nu sunt sigură că e un cuvânt suficient de puternic. Vrei să te doresc. Se apropie și mai mult de el.
─ Atunci ai putea să profiți de micuța naivă și … Ea își mișcă capul, astfel încât buzele îi erau la doar câțiva centimetri de ale lui.
─ Sărută-mă! Ar fi fost atât de ușor să afle cum ar fi un sărut între ei. El nu s-a retras. Respirația lui era mai greoaie decât a ei, dar inima ei a început să bată din ce în ce mai tare. Ce naiba era în neregulă cu ea? Corpul ei se încălzi și își dădu seama că voia să-l sărute. Hyacinth trebuia să pună o oarecare distanță între ei și rapid. Joaca cu focul suna bine în teorie, în practică, se dovedea nerecomandată.
─ Încetează, spuse el.
─ Nu știi ce faci.
În acea privință avea dreptate. Într-un fel începuse ceva asupra căruia pierduse controlul.
─