Cartea Urantia. Urantia Foundation
| Titlurile | Conţinutul | Capitolul 16 >>
Capitolul 15
Cele Şapte suprauniversuri
15:0.1 (164.1) PENTRU Tatăl Universal - în calitate de Tată - universurile sunt practic inexistente; el se ocupă de personalităţi, este Tatăl personalităţilor. Pentru Fiul Etern şi pentru Spiritul Infinit - în calitate de creatori parteneri - universurile sunt localizate şi individuale sub suveranitatea asociată a Fiilor Creatori şi a Spiritelor Creative. Pentru Trinitatea Paradisului, în afară de Havona, mai există doar şapte universuri locuite, cele şapte suprauniversuri care deţin puterea peste cercul primului nivel al spaţiului de după Havona. Cele Şapte Spirite Maestru emit razele lor de influenţă de pe Insula Centrală, făcând astfel din vasta creaţie o roată gigantică, al cărei butuc este eterna Insulă a Paradisului, cele şapte spiţe sunt radiaţiile Celor Şapte Spirite Maestru, iar obada regiunile exterioare ale marelui univers.
15:0.2 (164.2) Planul septuplu de guvernare şi de organizare a suprauniversurilor a fost întocmit pe la începuturile materializării creaţiei universale. Atunci prima creaţie posthavoniană a fost divizată în şapte segmente colosale şi totodată s-au proiectat şi s-au construit lumile-sediu ale guvernelor acestor suprauniversuri. Planul prezent de administrare există aproape de-o veşnicie, şi pe drept cuvânt conducătorii acestor şapte suprauniversuri sunt numiţi Cei Îmbătrâniţi de Zile.
15:0.3 (164.3) Nu prea sper să vă spun mare lucru din tot vastul volum de cunoştinţe referitoare la suprauniversuri, însă pe toate aceste tărâmuri este operaţională o tehnică pentru controlul inteligent al forţelor fizice şi spirituale; prezenţele gravitaţiei universale funcţionează aici cu o putere maiestuoasă şi cu o armonie perfectă. Este important să vă faceţi mai întâi o idee potrivită asupra alcătuirii fizice şi a organizării materiale a domeniilor suprauniversale; veţi fi atunci mai bine pregătiţi să pricepeţi minunata organizare realizată pentru guvernarea lor spirituală şi pentru progresul intelectual al creaturilor volitive care se găsesc pe miliardele de planete locuite, împrăştiate peste tot în aceste şapte suprauniversuri.
1. Nivelul de spaţiu al suprauniversului
15:1.1 (164.4) În cadrul restrâns ar arhivelor, al observaţiilor şi al amintirilor generaţiilor care se desfăşoară pe o perioadă de un milion sau de un miliard din anii voştri scurţi, şi având în vedere toate raţiunile şi scopurile practice, putem spune că Urantia şi universul local căruia îi aparţine trăieşte la ora actuală aventura unei lungi explorări într-un nivel spaţial neexplorat. Însă, potrivit arhivelor de pe Uversa şi având în vedere coincidenţa cu unele observaţii mai vechi, în armonie cu experienţele şi cu calculele mai avansate ale ordinului nostru, apoi ca urmare a unor concluzii întemeiate pe toate acestea, precum şi pe alte descoperiri, noi ştim că lumile sunt angajate într-o mişcare procesională ciclică ordonată, bine definită, perfect controlată rotindu-se cu o măreţie maiestuoasă în jurul Primei Surse-Centru şi a universului ei rezidenţial.
15:1.2 (165.1) Noi am descoperit deja de multă vreme că cele şapte universuri traversează o mare elipsă, un cerc gigantic şi alungit. Sistemul vostru solar şi celelalte lumi ale timpului nu se aruncă înainte, fără hartă şi compas, într-un spaţiu neexplorat. Universul local căruia îi aparţine sistemul vostru urmează o traiectorie definită şi bine înţeleasă, în sens invers acelor de ceasornic, în jurul vastului vârtej care înconjoară universul central. Această cale cosmică este bine trasată, şi este cunoscută de observatorii stelelor suprauniversurilor tot atât de bine cum sunt şi orbitele planetelor sistemului vostru solar observate de astronomii de pe Urantia.
15:1.3 (165.2) Urantia este situată într-un univers local şi într-un un supraunivers care nu sunt pe deplin organizate, iar universul vostru local se găseşte în apropierea imediată a numeroase creaţii fizice doar parţial împlinite. Voi aparţineţi unuia dintre universurile relativ recente. Însă acum voi nu vă aruncaţi nebuneşte în spaţiul neumblat şi nu bâjbâiţi orbeşte prin regiuni necunoscute. Voi urmaţi un calea ordonată şi predeterminat a nivelului spaţiului suprauniversurilor. Treceţi acum exact prin acelaşi spaţiu pe care sistemul vostru planetar sau predecesorii săi l-au traversat cu multe epoci în urmă şi, cândva, în viitorul îndepărtat, sistemul vostru sau succesorii lui, vor traversa din nou acelaşi spaţiu pe care îl străbateţi astăzi atât de rapid.
15:1.4 (165.3) În epoca prezentă şi după cum este privită direcţia de pe Urantia, suprauniversul numărul unu se roteşte aproape spre nord; el se află pe direcţia est, şi aproape în opoziţie cu reşedinţa paradisiacă a Marilor Surse-Centru şi a universului central al Havonei. Această poziţie, precum şi cea corespondentă ei, cea din vest, reprezintă punctul în care sferele timpului se apropie cel mai mult de Insula eternă. Suprauniversul numărul doi se găseşte în nord şi se pregăteşte să se rotească către est, în timp ce numărul trei ocupă segmentul cel mai septentrional al marii căi a spaţiului, amorsând deja curba care-l va conduce să alunece spre sud. Numărul patru îşi urmează zborul pe o linie comparativ dreaptă spre sud, regiunile sale avansate apropiindu-se acum de zona aflată în opoziţia cu Marile Centre. Numărul cinci aproape că şi-a părăsit poziţia sa din partea opusă Centrului Centrelor şi continuă pe traiectoria direct meridională, precedând rotaţia înspre est. Numărul şase ocupă cea mai mare parte a curbei meridionale, segment din care suprauniversul vostru aproape că a ieşit.
15:1.5 (165.4) Universul vostru local al Nebadonului aparţine Orvontonului, al şaptelea supraunivers, care se roteşte între suprauniversul numărul unu şi şase, care nu de multă vreme a luat (potrivit felului nostru de calculare timpului) o curbă dinspre sud-est a nivelului de spaţiu al suprauniversurilor. Astăzi sistemul solar căruia îi aparţine Urantia a depăşit de câteva miliarde de ani curbura sudică, cu atât de mult încât, acum, voi înaintaţi dincolo de turnura sud-est şi vă deplasaţi rapid pe lunga traiectoria comparativ rectilinie din către nord. De-a lungul a nenumărate epoci, Orvontonul va urma acest curs atât de apropiat de direcţia nordică.
15:1.6 (165.5) Urantia aparţine unui sistem excentric care s-a depărtat bine de limitele exterioare ale universului vostru local, iar universul local este pe cale de a traversa periferia Orvontonului. Dincolo de voi mai există şi alt-ii, însă voi sunteţi destul de îndepărtaţi, în spaţiu, de sistemele fizice care se rotesc pe marea orbită aflată în apropiere relativă de Marea Sursă Centru.
2. Organizarea suprauniversurilor
15:2.1 (165.6) Numai Tatăl Universal cunoaşte amplasarea şi numărul efectiv al lumilor din locuite în spaţiu; el are un nume pentru toate şi le ştie numărul. Nu pot să dau decât numărul aproximativ al planetelor locuite sau locuibile, deoarece anumite universuri locale au mai multe lumi potrivite pentru viaţa inteligentă decât au altele. Pe de altă parte, nu toate universurile locale proiectate au fost organizate. Iată de ce eu fac o estimare doar pentru a vă da o idee asupra imensităţii creaţiei materiale.
15:2.2 (166.1) Există şapte suprauniversuri în marele univers, aproximativ după cum urmează :
15:2.3 (166.2) 1. Sistemul. Unitatea de bază a supraguvernului este formată din aproximativ o mie de lumi locuite sau locuibile. Sori înflăcăraţi, lumi reci, planete prea apropiate de sori fierbinţi, precum şi alte sfere neadecvate locuirii de către creaturi nu sunt incluse în grupul acesta. Numim sistem acest ansamblu de o mie de lumi apte să întreţină viaţa, însă, în sistemele tinere, doar un număr relativ restrâns dintre aceste lumi pot fi locuite. Fiecare planetă locuită este condusă de un Prinţ Planetar; fiecare sistem local are ca sediu central o sferă arhitecturală şi este guvernat de un Suveran Sistemic.