Cartea Urantia. Urantia Foundation

Cartea Urantia - Urantia Foundation


Скачать книгу
corp în proporţie de unu la mie - câte unul la fiecare companie de finalitari. Corpul este organizat pentru un serviciu temporar în companii de câte o mie, creaturile ascendente fiind în număr de 997 pentru un singur nativ al Havonei şi un Mesager al Gravitaţiei. Finalitarii sunt astfel mobilizaţi în companii, însă jurământul de finalitate este depus individual. Este un jurământ care comportă consecinţe radicale şi de importanţă eternă. Nativul Havonei prestează acelaşi jurământ şi este ataşat corpului pentru totdeauna.

      31:1.4 (346.5) Recruţii Havonei urmează compania pentru care au fost desemnaţi; oriunde se duce grupul, se duc şi ei. Şi ar trebui să vedeţi entuziasmul lor în noua lor muncă de finalitari. Posibilitatea de a atinge Corpul Finalităţii este una dintre magnificele emoţii ale Havonei; posibilitatea de a deveni un finalitar este una dintre aventurile supreme ale acestor rase perfecte.

      31:1.5 (346.6) Nativii Havonei sunt primiţi şi ei, în aceeaşi proporţie, în Corpul Finalitarilor Trinitizaţi Asociaţi de pe Vicegerington şi în Corpul Finalitarilor Transcendentali din Paradis. Cetăţenii Havonei consideră aceste trei destine, precum şi admiterea lor posibilă în Corpul Finalitarilor al Havonei, ca fiind scopurile supreme ale carierei lor celeste.

      31:2.1 (346.7) Oriunde şi oricând acţionează Mesagerii Gravitaţiei, finalitarii sunt la comandă. Toţi Mesagerii Gravitaţiei sunt sub jurisdicţia exclusivă a lui Grandfanda, şi sunt ataşaţi numai Corpurilor principale ale Finalităţii. Ei sunt, mereu de acum încolo, de un ajutor inestimabil pentru finalitari, şi vor fi de folos peste tot în eternul viitor. Nici un alt grup de creaturi inteligente nu posedă un corp asemănător de mesageri personalizaţi, capabili de a transcende timpul şi spaţiul. Tipuri similare de mesageri înregistratori ataşaţi altor corpuri finalitare nu personalizate, ci sunt absonitizate.

      31:2.2 (347.1) Mesagerii Gravitaţiei vin din Divinington şi sunt Ajustori modificaţi şi personalizaţi, însă nici un membru din grupul nostru de pe Uversa nu s-ar încumeta să explice natura acestor mesageri. Noi ştim că sunt fiinţe înalt personale, divine, inteligente şi emoţionant de înţelegătoare, însă nu pricepem tehnica lor neîngrădită de timp de traversare a spaţiului. Ei par capabili să utilizeze toate energiile, toate circuitele, şi chiar şi gravitaţia. Finalitarii corpului muritorilor nu pot sfida timpul şi spaţiul, însă ei au asociaţi cu ei şi sub comanda lor personalităţi spirituale practic infinite, care pot să o facă. Noi ne permitem să îi numim personalităţi pe Mesagerii Gravitaţiei, dar în realitate ei sunt fiinţe supraspirituale, personalităţi nelimitate şi nemărginite. Prin comparaţie cu Mesagerii Solitari personalitatea lor este de un ordin în întregime diferit.

      31:2.3 (347.2) Mesagerii Gravitaţiei pot să fie ataşaţi în număr nelimitat unei companii de finalitari, însă numai un singur mesager, căpetenia semenilor săi, este încorporat în Corpul Muritor al Finalităţii. Acest şef are totuşi la dispoziţia sa un stat major permanent de 999 de mesageri; în funcţie de necesităţi, el poate face apel la rezervele ordinului pentru a obţine asistenţi în număr nelimitat.

      31:2.4 (347.3) Mesagerii Gravitaţiei şi finalitarii muritori glorificaţi sfârşesc prin a dobândi o emoţionantă şi profundă afecţiune unii faţă de alţii. Ei au multe lucruri în comun: unii sunt personalizări directe ale fragmentelor Tatălui Universal, ceilalţi personalităţi create existând în sufletul nemuritor supravieţuitor contopit cu un fragment din acelaşi Tată Universal, Ajustorul Gândirii spiritual.

      31:3.1 (347.4) Muritorii ascendenţi contopiţi cu Ajustorul lor compun partea majoră a Corpului Primar al Finalităţii. Împreună cu serafimii adoptaţi şi cu cei glorificaţi, numărul lor se ridică, de regulă, la 990 în fiecare companie de finalitari. Proporţia de muritori şi de îngeri variază în funcţie de grupuri, însă muritorii sunt întotdeauna mult mai numeroşi decât serafimii. Nativii Havonei, Fiii Materiali glorificaţi, medianii glorificaţi, Mesagerii Gravitaţiei, şi membrul necunoscut care lipseşte, nu constituie decât unu la sută din întregul corp. Fiecare companie de o mie de finalitari nu are locuri decât pentru zece dintre aceste personalităţi nemuritoare şi neserafice.

      31:3.2 (347.5) Noi ceilalţi, de pe Uversa, nu cunoaştem „destinul finalitar” al muritorilor ascendenţi ai timpului. Ei locuiesc în prezent în Paradis şi servesc temporar în Corpul Luminii şi al Vieţii, însă un curs atât de extraordinar de pregătire ascendentă şi o atât de îndelungată disciplină universală prin care au trecut trebuie să fie în aşa fel proiectate încât să îi califice pentru probe de încredere şi mai mari şi pentru servicii de răspundere încă şi mai sublime.

      31:3.3 (347.6) Cu toate că aceşti muritori ascendenţi au atins Paradisul, ei au fost înrolaţi în Corpul Finalităţii, şi au fost trimişi înapoi în mare număr pentru a participa la conducerea universurilor locale şi pentru a ajuta la administrarea treburilor suprauniversale - chiar şi în faţa acestui destin aparent rămâne faptul semnificativ că ei sunt clasaţi doar ca spirite de al şaselea stadiu. Mai rămâne fără îndoială încă un pas de făcut în cariera Corpului de Muritori al Finalităţii. Noi nu cunoaştem natura acestuipas, însă noi am luat la cunoştinţă de trei fapte asupra cărora atragem atenţia:

      31:3.4 (348.1) 1. Ştim din arhive faptul că muritorii sunt clasaţi ca spirite de prim ordin pe durata şederii lor în sectoarele minore, că ei avansează la al doilea ordin atunci când sunt transferaţi în sectoarele majore, şi la cel de-al treilea atunci când înaintează până la lumile de instruire centrale ale suprauniversurilor. Muritorii ajung la al patrulea stadiu, acela de spirite absolvente după ce ajung pe cel de-al şaselea cerc al Havonei şi devin spirite de al cincilea ordin atunci când îl găsesc pe Tatăl Universal. Ei ating ulterior al şaselea stadiu de existenţă spirituală, depunând jurământul care îi înrolează pentru totdeauna în munca de o veşnicie a Corpului Finalităţii al Muritorilor.

      31:3.5 (348.2) Noi observăm că clasificarea sau desemnarea spiritelor a fost determinată de avansarea lor efectivă de la un domeniu al serviciului universal la un alt domeniu al serviciului universal, sau de la un univers la un alt univers. Noi presupunem că acordarea clasificării ca spirit de al şaptelea ordin al Corpului Muritorilor Finalităţii va avea loc deodată cu promovarea membrilor săi la sarcina eternă de servire pe sferele încă neînregistrate şi nerevelate până acum, şi că ea va coincide cu atingere de către ei a Dumnezeului Suprem. Însă, făcând abstracţie de aceste concluzii îndrăzneţe, noi realmente nu ştim nimic mai mult decât voi despre toate aceste lucruri; cunoştinţele noastre despre cariera muritorilor nu se trec dincolo de prezentul destin paradisiac.

      31:3.6 (348.3) 2. Finalitarii muritori au dus la îndeplinire îndemnul timpurilor: „Fiţi perfecţi”; ei au urcat calea universală de împlinire a muritorilor; ei l-au găsit pe Dumnezeu şi au fost instalaţi cum se cuvine în Corpul Finalităţii. Aceste fiinţe au atins limita prezentă a avansării spirituale, însă nu şi finalitatea statutului spiritual ultim. Ele au ajuns limita prezentă a perfecţiunii creaturilor, însă nu şi finalitatea de serviciu a creaturilor. Ele au făcut experienţa adorării Deităţii în plenitudinea sa, însă nu şi a finalităţii împlinirii Deităţii experienţiale.

      31:3.7 (348.4) 3. Muritorii glorificaţi ai Corpului Finalităţii Paradisului sunt fiinţe ascendente posedând cunoaşterea experienţială a fiecărui pas al actualităţii şi al filozofiei vieţii celei mai depline posibile de existenţă inteligentă. De-a lungul epocilor ascensiunii lor, de la lumile materiale cele mai umile până la înălţimile spirituale ale Paradisului, aceste creaturi supravieţuitoare au fost pregătite până la limita capacităţii lor în fiecare detaliu al fiecărui principiu divin al administrării juste şi eficiente, şi totodată îngăduitoare şi răbdătoare, a întregii creaţii universale a timpului şi spaţiului.

      31:3.8 (348.5) Noi


Скачать книгу