Sumalee. Povești Din Trakaul. Javier Salazar Calle
lor de întâlnire să se vadă și să-și spună ce s-a întâmplat în timpul săptămânii. Dar, nu se vedea nici o singură femeie. Doar bărbați. Ce curios. Obicei? Sexism? Femeile se întâlneau în altă parte? Am continuat și am ajuns la o biserică, Foochow, metodistă după posterul de la intrare. Ceea ce m-a surprins dat fiind că era zona indiană și mă așteptam să văd temple hindi. Asta demonstra unicitatea acestui loc. Am văzut, de asemenea, restaurante, acestea da, cu tipic indian și la sfârșit am ajuns la Centrul Mustafa. Era un centru comercial destul de mare, care era deschis 24 de ore pe zi. Strada avea case cu două niveluri care în mare parte aveau restaurante și bijuterii și academii hindi. De asemenea, era și un templu numit Arya Samaj. Arăta hindi, dar nu aș putea spune cu certitudine. La intrare erau posterele a doi bărbați: unul cu barbă și față de om blând și unul cu turban și un halo în jur ca un sfânt. La ambele capete ale străzii se vedeau zgârie-norii orașului, care contrast cu această zonă de case. Totul era foarte diferit de ceea ce mai văzusem.
Josele, care dintotdeauna a fost mai curios, și, în plus, era fotograf amator mereu în căutare de locații unice, ne-a explicat că aceste case se numeau case magazin. Erau clădiri vechi cu reședința la etaj și afacerea familiei la parter, de regulă ateliere, restaurante sau magazine. Se pare că erau foarte apreciate nu numai pentru valoarea lor istorică sau frumusețe, dar, de asemenea, pentru locația privilegiată. Se închiriau între trei mii cinci sute și până la aproape douăzeci de mii de dolari pe lună, în funcție de locație și condiție; iar prețul de vânzare era de câteva milioane de dolari Singaporezi. O grămadă de bani.
Am intrat în mall să vedem ce fel de magazine avea. Era între două străzi și la primul etaj avea o pasarelă de sticlă deasupra drumului care unea cele două clădiri. Înăuntru avea tot felul de magazine: supermarket, farmacie, cosmetice, articole sportive, electronice, oficiu poștal și magazine de bijuterii. De asemenea avea servicii de vize pentru indieni și malaiezieni și o casă de schimb valutar. Un euro era aproape un dolar și jumătate singaporean. Schimbasem mai bine în Spania.
Prânzul, bineînțeles l-am luat la unul dintre numeroasele restaurante indiene din zonă. Unul care se specializa în mâncare din nordul Indiei. Ca și cum aș putea-o distinge de cea din sud! Am urmat sfatul lui Josele și Damaso și am comandat mai multe feluri de mâncare să împărțim. Felul principal, Aloo Gobi, care erau cartofi cu conopidă picante și Chaat, un tip de găluște foarte crocante cu diferite umpluturi foarte picante. Apoi am împărțit Chana masala, care părea similară unei cărni sfărâmițate din Madrid, dar care datorită mirodeniilor avea un gust complet diferit, orez cu linte numit Khichdi și pui Tandori, un pui fript cu iaurt şi condimente, care îi dădeau o nuanță roșie aprinsă. Toate însoțite de o pâine numită Kulcha și pentru desert petale de trandafir cu zahăr numit gulkand . O mulțime de nume exotice și alimente uneori prea condimentate. Să o mănânc din când în când mi se părea o mâncare interesantă, dar în fiecare zi mi s-ar face rău de atâtea condimente. În plus, nu eram sigur că stomacul meu era capabil să suporte asta în mod constant obișnuit fiind cu un alt tip de mâncare. Ceea ce știam sigur era că nu îmi voi aminti niciunul din nume data viitoare.
Am întrebat despre mâncarea tipică în Singapore și mi s-a spus că de asemenea era foarte picantă, dar că să nu îmi fac griji, pentru că existau tot felul de restaurante de unde să aleg. Mie îmi plăcea mâncarea picantă, dar din când în când și nu prea picantă. Aveam o prietenă căreia îi plăcea mâncarea ca focul, dar mi se părea că, odată ce îți arde gura nu te mai poți bucura de gustul alimentelor. Oricum, aveau multă influență chineză în mâncare și da, asta îmi plăcea mai mult. Trebuia să o încerc curând.
După prânz ne-am întors acasă. Trebuia să termin de pus toate lucrurile în cameră și voiam să mă odihnesc. Nu știam dacă era diferența de fus orar sau de ce, dar eram rupt de oboseală. Oricum, primisem prea multe informații de când am ajuns în oraș și aveam nevoie de liniște și să încep să lucrez a doua zi pentru a intra într-o rutină.
Am petrecut restul serii acasă, uitându-ne la niște știri în engleză și vorbind despre lucruri pe care să le facem în următoarele săptămâni.
Am mâncat la sfârșitul zilei ce era în frigider și m-am dus la culcare devreme. A doua zi începea noua mea aventură de muncă.
Tailanda 13
Gândurile mele despre timpul în Singapore au fost întrerupte când am simțit că cineva mă privește. M-am oprit din seria de practică de pumni și m-am uitat spre ușa celulei. De acolo mă privea ciudat un om pe nume Channarong. Îl știam pentru că auzisem alți deținuți vorbind despre el, întotdeauna cu respect. Numele lui, îmi spuseseră că însemna așa ceva ca „luptă să câștigi“, ceea ce era exact pentru ce mă pregăteam. Nu știam de ce oamenii îl stimau atât de mult. Nu știam dacă era membrul unei mafii, un luptător celebru sau fiul unui om de afaceri bogat care putea plăti pe cineva să te omoare dacă îi deranjai progenitura. Dar, mă privea așa în tăcere de cine știe cât timp. Am încercat să mă prefac întinzând brațele și făcând mișcări stupide încercând să imit ceea ce în capul meu era Taichi. Eram sigur că era prea târziu și că Channarong știa că mă antrenez în arte marțiale. Ar fi trebuit să fie foarte prost să creadă că ceea ce făceam era Taichi.
M-am simțit ridicol încercând să-l păcălesc, așa că m-am oprit și m-am uitat la el fără să spun nimic. Channarong s-a uitat fix în ochii mei și m-a analizat cu atenție. Fața lui era total inexpresivă. Era imposibil să ști ce gândea. După un scurt timp, care mi s-a părut ore, a făcut câțiva pași și s-a apropiat de mine. Instinctiv am dat înapoi și a ridicat brațele într-o poziție defensivă. Eram obișnuit ca toți cei care se apropiau de mine o făceau pentru a mă lovi, deși de data aceasta ar fi fost la scurt timp, din moment ce mă bătuseră cu mai puțin de o oră în urmă.
Channarong s-a apropiat la mai puțin de douăzeci de centimetri de mine și m-a privit ciudat. A ridicat mâna și m-am crispat în așteptarea primei lovituri, dar în schimb, ceea ce a făcut m-a luat de braț și mi l-a întins imitând un pumn.
─ Așa nu –mi-a spus într-o engleză destul de decentă, dând din cap în semn de nu. Așa nu. Nu, nu, nu.
Mi-a luat brațul și l-a întins din nou, de data aceasta cu mult mai multă forță. Forțându-mă să-mi activez șoldul pentru a nu cădea.
─ Mișcă șold, lovește șold. Mișcă șold, lovește șold. Știi cum numește această închisoare? Marele Tigru, pentru că se spune că „vânează și mănâncă.“ Vrei pradă sau vânător?
A repetat fraza ca o mantră, în timp ce îmi mișca brațul și îmi dădea cu palma pe talie. Îmi corecta mișcarea! Nu numai că nu voia să mă lovească, dar mă învăța să lovesc corect. Mi-a eliberat brațul și m-a încurajat cu mâna să continui să încerc. Am lansat o nouă serie de pumni folosind șoldurile în timp ce Channarong mă corecta.
─ A zecea lecție de Muay Thai –a spus foarte serios după ceva timp– antrenament și exercițiu în mod regulat. Tu în mod constant, eu observ. Foarte bine. Muay Thai războinici de opt brațe. Pumnii, coatele, genunchii și picioarele. Antrenează tot, caută echilibrul.
Așa că mă observase antrenând, fără a-mi da seama. Era clar că nu mă ascundeam suficient de bine cum credeam. Un moment! A spus lecția a zecea? Și restul de nouă? Nu conta, am făcut o altă serie de pumni concentrându-mă să fac totul perfect, așa cum m-a învățat, înfocându-mă în fiecare detaliu al mișcării, încercând să nu mă las influențat de durerea din corp. M-am întors mulțumit să văd ce crede, dar Channarong plecase. Dispăruse la fel cum a apărut. În liniște și fără să spună. M-a lăsat confuz. De ce mă ajuta?