Umbra Morții (Legături De Sânge Volumul 8). Amy Blankenship
înfierbântată, iar tăișul părea că strălucește… tentându-l să îl folosească.
Vocea Tiarei răsună, strigând numele lui Zachary, iar Jason privi, detașat și îngrozit, în timp ce mâna i se ridică și înfipse cuțitul direct în șira spinării lui Zachary. Țipetele de plăcere ale Tiarei se transformară în urlete de teroare… era un sunet mângâietor pentru urechile lui Jason. Privi în jos, către pat, cum sângele curgea din rana din spatele lui Zachary, îmbibând salteaua.
Jason își recăpătă brusc controlul asupra corpului și se smulse din vis, cu o forță atât de mare, încât se ridică în fund în pat. Doar prin puterea voinței reuși să se abțină să nu țipe la o scenă atât de oribilă. Se simți din nou cuprins de extazul Tiarei și își înfipse degetele în păr, luptând cu lacrimile ce-i ardeau ochii. Incapabil să înțeleagă tumultul emoțional, se dădu jos din pat și ieși în grabă pe ușa din față, simțindu-se ca un trădător.
Pentru el, nu conta dacă fusese un vis sau nu… visele erau o extensie a ceea ce-și dorea inima, iar inima lui Jason o dorea pe Tiara.
*****
Nighthawk stătea lângă același copac îndepărtat pe care-l bântuia când și când, din prima noapte petrecută de Tiara la cabană. Știa că are pusă deoparte o cameră liberă, lângă camera Tiarei, dar, cu cât se apropia mai mult de ea când era singură cu Zachary, cu atât simțea mai multe emoții. Și nu orice fel de emoție… în principal, era vorba despre dorință, care îl lovea în valuri.
La început, fusese surprins că simte ceva și se bucurase de mângâierea pasageră. Dar, în loc ca dorința Tiarei să fie potolită… părea a fi singurul lucru pe care îl făcea cu Zachary când erau singuri. Aveau noroc dacă reușeau să doarmă o oră atunci când se întâlneau. Singura ocazie cu care Nighthawk nu îi simțise pornirea senzuală fusese atunci când vizitau cimitirele, pentru lecțiile ei cu Craven.
Nighthawk își alungă din cap țipetele pasionale ale Tiarei când îl observă pe Craven, care i se alăturase sub copac.
Sprânceana argintie a lui Craven se ridică, simțind cum legătura de sânge stabilită cu Tiara se intensifică, datorită sosirii lui. Toată săptămâna strânsese suflete, încercând să-și construiască armata și își declanșase de mai multe ori propria dorință, până la punctul de a simți același lucru ca Tiara… dar, fiind un demon pur, avusese opțiunea de a nu și-o satisface. Nevoia nu îl dădea de gol în fața sufletelor, așa cum se întâmpla cu Tiara. Asta era descendența slabă a mamei sale… nu a lui.
Nu era atât de simplu să se afle acum atât de aproape de pasiunea Tiarei, dar lui Craven nu-i plăceau lucrurile simple… îl plictiseau. Totuși, dorința de a atinge pe cineva începea să se strecoare lent în ființa lui. Nu conta dacă el deținea controlul, dorința apărea din când în când și știa că, în curând, va trebui s-o satisfacă, altfel nu-i putea transfera controlul Tiarei atunci când exersau.
Așteptă răbdător ieșirea la iveală a Călătorului Nocturn. Ultima dată când fusese cu Tiara, ea îi împărtășise grija că nu îl văzuse pe Nighthawk de câteva zile. Imediat după ce spusese asta, privise rapid în jurul ei și murmurase:
- Nu contează… a venit.
Craven își simți propria veselie când Nighthawk apăru, într-un final, lângă el. Era straniu să vadă o astfel de paloare pe pielea bronzată aurie a indianului, și îi dezvăluia adevărul din spatele refuzului lui Nighthawk de a se împreuna. Dacă ar fi fost în locul lui Nighthawk, era sigur că împerecherea constantă cu parteneri noi l-ar fi afectat și pe el, cel mai probabil.
- Când va fi pregătită, adu-o în cimitirul în care ne-am întâlnit prima dată, rosti Craven calm. P-aia mică… și asigură-te că nu este urmărită de prietenii ei.
Nighthawk tăcu în timp ce Craven dispăru, dar simți cum i se ridică de pe umeri o mică greutate. Poate că, deoarece Craven dorea să se întoarcă în locul în care se întâlniseră pentru prima dată, însemna că avea s-o învețe ceva nou pe Tiara. Era momentul să-i accelereze instructajul, dar Nigthhawk nu o putuse îndepărta de perechea ei suficient de mult pentru a face asta.
Gândul răpirii ei pentru lecții private îi intrase de mai multe ori în minte și Nighthawk era mulțumit că nu mai avea niciun motiv să se abțină. Se încruntă când ușa din față a cabanei se deschise încet și îl văzu pe Jason ieșind împleticindu-se în noaptea rece. Omul își ținea mâna pe frunte, acoperit fiind de sudoare.
Se întrebă dacă nu cumva Jason nu experimenta aceeași problemă din cauza emoțiilor Tiarei care veneau în valuri din inel. Nu l-ar fi surprins dacă s-ar fi întâmplat asta.
Jason trase adânc aer în piept, lăsând aerul rece al nopții să îi cuprindă fața. Auzise și simțise suficient în ultima săptămână, de când se mutase cu Tiara. Și, de parcă să asculți doi tineri proaspăt căsătoriți cum se pun pe treabă nu era suficient de rău, acum trebuia și să simtă ceea ce experimenta ea. Și mai trebuia să uite și că Zachary era cel care o făcea pe Tiara să se simtă astfel… era suficient pentru a-i da fiori reci pe șira spinării.
Faptul că ieșise din cabană îl ajuta, într-o oarecare măsură, dar numai urechile îi simțiseră efectul separării. Privi în jos spre inel, dorindu-și să-l poată scoată pentru câteva minute. Înainte trebuia să se concentreze pentru a-i simți emoțiile Tiarei… acum, părea că nu mai poate scăpa de ele. Ce înseamnă să fii între ciocan și nicovală…
Își privi mâna tremurându-i pentru o secundă, înainte să-și strecoare timid vârfurile degetelor în buzunar. Nu voia ca cineva să știe că are probleme cu inelul, de teamă că i-l vor lua și îl vor da afară din club.
Problema era că… în ultimele câteva zile, avea momente când simțea porniri febrile și întunecate care-i răsăreau în cap. Porniri care erau obscure și la polul opus personalității sale. Până acum, le controlase, dar, dacă asta avea să se schimbe, știa că trebuie să vorbească.
Firele de păr fine de pe brațe i se ridicară, iar Jason avu senzația că este urmărit. Își întoarse capul și privi cu ochii strânși către un copac imens aflat la depărtare. Pentru o secundă, se întrebă dacă apariția siluetei pe care tocmai o văzuse era o plăsmuire a imaginației sale, sau poate chiar o fantomă.
Un trosnet brusc din spate întrerupse șirul de gânduri al lui Jason. Se răsuci, gândind că Skitter supraviețuise cumva purificării din cimitir și îi urmărise până aici.
- Te-am prins, spuse Guy râzând. Ar fi trebuit să vezi ce față ai făcut. Mă mir că încă ai pantalonii uscați.
Jason îi aruncă lui Guy un zâmbet timid, dar nu mușcă momeala.
Guy se opri din râs, observând că Jason nu arată atât de bine.
- Vei fi bine la noapte? Ai fi crezut că un inel care te face invincibil te-ar apăra și de boală.
- Nu sunt bolnav… doar că n-am dormit prea bine, bombăni Jason, băgând mai adânc mâna cu inelul în buzunarul blugilor. Poate că era momentul să spună cuiva, iar Guy nu era o alegere atât de nefericită, doar practica magia. Eram nevoit să mă concentrez ca să știu ce simte Tiara… acum, că inelul funcționează din nou, primesc mai mult decât am sperat vreodată. Chestia ciudată este că… încep să simt că inelul este oarecum bântuit.
- Ce vrei să spui? întrebă Guy cu seriozitate.
Jason dădu din cap, incapabil să explice.
- Nimic, probabil că este diferența de fus orar… să treci de la om la supraom în aproape zero secunde este extrem de obositor.
- Mă întreb ce le ia atât de mult lui Zachary și Tiarei,