Cartea Urantia. Urantia Foundation

Cartea Urantia - Urantia Foundation


Скачать книгу
în aceste regiuni. Paradisul de Sus şi Cel de Jos nu sunt abordabile nici pentru supernafimii transportori, nici pentru celelalte tipuri de entităţi care străbat spaţiul.

      11:4.2 (121.3) Cei Şapte Maeştri Spirite îşi au sediul personal de putere şi autoritatea pe cele şapte sfere ale Spiritului care gravitează în jurul Paradisului, în spaţiul situat între globurile strălucitoare ale Fiului şi circuitul interior al lumilor Havonei, însă ei menţin un sediu cămin de forţă pe periferia Paradisului. Aici, prezenţa celor şapte Dirijori Supremi de Putere circulă lent şi marchează amplasarea celor şapte staţii din care anumite energii ale Paradisului ţâşnesc ca nişte fulgere către cele şapte suprauniversuri.

      11:4.3 (121.4) Aici, pe Paradisul periferic, se găsesc enormele arii de expunere istorice si profetice afectate Fiilor Creatori, care sunt consacraţi universurilor locale ale timpului şi spaţiului. Există exact şapte miliarde din aceste amplasamente istorice instalate sau în rezervă, însă ansamblul acestor dispozitive reunite nu ocupă deloc decât patru la sută din porţiunea zonei periferice care le este afectată. Noi deducem că aceste vaste rezerve aparţin creaţiilor care vor găsi ulterior spaţiul lor dincolo de frontierele celor şapte suprauniversuri cunoscute la ora actuală şi locuite.

      11:4.4 (121.5) Porţiunea Paradisului care a fost desemnată pentru folosirea universurilor existente nu este utilizată decât în proporţie de unu până la patru la sută, în timp ce întinderea afectată acestor activităţi este aproape de un milion mai mare decât cea care i-ar fi efectiv necesară. Paradisul este destul de mare pentru a face faţă activităţilor unei creaţii aproape infinite.

      11:4.5 (121.6) Însă orice tentativă suplimentară pentru a vă face să vă imaginaţi gloria Paradisului ar fi inutilă. Trebuie să aşteptaţi şi să vă înălţaţi în vreme ce aşteptaţi, căci în adevăr, „Ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit şi mintea muritorilor nu a perceput lucrurile pe care Tatăl Universal le-a pregătit pentru cei care vor supravieţui vieţii trupului, în lumile timpului şi spaţiului.”

      11:5.1 (122.1) În ceea ce priveşte Paradisul de Jos, noi ştim numai ceea ce este revelat; personalităţile nu locuiesc acolo. Nu are nici o legătură cu treburile inteligenţelor spirituale, şi nici Deitatea Absolută nu activează acolo. Noi suntem informaţi că toate circuitele de energie fizică şi de forţă cosmică îşi au originea în Paradisul de Jos, şi că acesta este constituit după cum urmează:

      11:5.2 (122.2) 1. Chiar dedesubtul locaşului Trinităţii, în porţiunea centrală a Paradisului de Jos, se găseşte Zona necunoscută şi nerevelată a Infinităţii.

      11:5.3 (122.3) 2. Aceasta zonă este înconjurată direct de o arie nedenumită.

      11:5.4 (122.4) 3. Ocupând bordura exterioară a suprafeţei inferioare, se găseşte o regiune având de a face în principal cu puterea spaţiului şi cu energia-forţă. Activităţile acestui vast centru eliptic de forţă nu sunt asimilabile cu nici una din funcţiunile cunoscute ale unei triunităţi, însă încărcătura de forţă primordială a spaţiului pare a fi focalizată în această regiune. Acest centru constă din trei zone eliptice concentrice. Zona interioară este punctul focal al activităţilor de energie-forţă a Paradisului însuşi. Zona exterioară este foarte identificabilă cu funcţiunile Absolutului Necalificat, însă noi suntem nelămuriţi în ceea ce priveşte funcţiunile spaţiale ale zonei mediane.

      11:5.5 (122.5) Zona interioară acestui centru de forţă pare a acţiona ca o gigantică inimă, ale cărei pulsaţii dirijează curenţii până la limitele extreme ale spaţiului fizic. Ea dirijează şi modifică energiile-forţă, însă nu le acţionează deloc. Prezenţa-presiune a acestei forţe primordiale este net mai mare în extremitatea nord a centrului Paradisului decât în regiunile sudice; această diferenţă este uniform înregistrată. Forţa mamă a spaţiului pare să intre prin sud şi să iasă prin nord, sub acţiunea vreunui sistem circulator necunoscut însărcinat cu difuziunea acestei forme fundamentale de energie-forţă. Din timp în timp, există şi diferenţe notabile de presiune între est şi vest. Forţele emanând în această zonă interioară nu reacţionează la gravitaţia fizică observabilă, însă se supun întotdeauna gravitaţiei Paradisului.

      11:5.6 (122.6) Zona mediană a centrului de forţă înconjoară imediat aria precedentă. Această zonă mediană ar părea statică, mai puţin dilatarea şi contracţia sa în mijlocul a trei cicluri de activitate. Cea mai slabă din aceste pulsaţii se efectuează în direcţia est-vest, iar următoarea într-o direcţie nord-sud, în timp ce cea mai puternică fluctuaţie se efectuează în toate direcţiile într-o expansiune şi o contracţie generalizate. Funcţiunea acestei arii mediane nu a fost niciodată identificată cu adevărat, însă ea trebuie să aibă un rol în ajustările reciproce între zona interioară şi zona exterioară a centrului de forţă. Mulţi cred că zona mediană este mecanismul de control al spaţiilor intermediare în care zone liniştite separă nivelele de spaţii succesive ale maestrului univers, însă nu există nici o probă sau revelaţie pe care să se bazeze această afirmaţie. Această deducţie derivă din cunoaşterea că această arie mediană are anumite raporturi cu funcţionarea mecanismului spaţiului nepătruns al maestrului univers.

      11:5.7 (122.7) Zona exterioară este cea mai vastă şi cea mai activă din cele trei centuri eliptice concentrice de potenţial de spaţiu neidentificat. Această arie este un loc de activităţi despre care nu avem nici o idee, punctul central al unui circuit de emanaţii care se duc în toate direcţiile spaţiului, până la limitele extreme ale celor şapte suprauniversuri şi care continuă dincolo pentru a se întinde peste unor enorme şi incomprehensibile domenii ale spaţiului exterior. Această prezenţă spaţială este pe deplin impersonală, cu toate că pe o cale necunoscută ea pare să răspundă direct voinţei şi îndrumărilor Deităţilor infinite atunci când ele acţionează în calitate de Trinitate. Se crede că este vorba de focalizarea centrală, centrul paradisiac al prezenţei spaţiale a Absolutului Necalificat.

      11:5.8 (123.1) Toate formele de forţă şi toate fazele de energie par încircuitate. Ele circulă peste tot în universuri şi revin pe căi precise. În ceea ce priveşte emanaţiile zonei active ale Absolutului Necalificat, ele par să sosească sau să plece - niciodată ambele deodată. Pulsaţiile acestei zone exterioare se efectuează în funcţie de cicluri foarte lungi, de proporţii gigantice. Timp de peste un miliard de ani măsuraţi pe Urantia forţa-spaţiu a acestui centru este dirijată către exterior; apoi, pe parcursul unei durate similare, ea este dirijată către interior; iar manifestările forţei spaţiului acestui centru sunt universale; ele se întind în întregul spaţiu penetrabil.

      11:5.9 (123.2) Întreaga forţă fizică, întreaga energie şi întreaga materie sunt una. Întreaga energie-forţă este provenită originar din Paradisul de Jos şi ea se va întoarce acolo în cele din urmă, după ce şi-a completat circuitul în spaţiu. Însa toate energiile şi toate organizările materiale ale universului universurilor nu sunt toate venite din Paradisul de Jos în prezenta lor stare fenomenală; spaţiul este matricea mai multor forme de materie şi de prematerie. Cu toate că zona exterioară a centrului de forţă a Paradisului este sursa energiilor spaţiului, spaţiul nu îşi are originea acolo. Spaţiul nu este nici forţă, nici energie, nici putere. Pulsaţiile acestei zone nu explică nici respiraţia spaţiului, însă fazele de intrare şi de ieşire ale acestei zone sunt sincronizate cu ciclurile de expansiune-contracţie ale spaţiului, care durează două miliarde de ani.

      11:6.1 (123.3) Noi nu cunoaştem mecanismul efectiv al respiraţiei spaţiului; noi observăm pur şi simplu că întregul spaţiu este alternativ în contracţie şi în expansiune. Această respiraţie afectează atât expansiunea orizontală a spaţiului pătruns cât şi extensiile verticale ale spaţiului nepătruns care există


Скачать книгу