Cartea Urantia. Urantia Foundation
inalienabil al Tatălui: putem doar să remarcăm că, de voinţa sa, el nu s-a despuiat. O asemenea infinitate de voinţă trebuie să fi fost veşnic inerentă Primei Surse-Centru.
10:3.7 (111.5) Conferind absoluitatea de personalitate Fiului Etern, Tatăl Universal se desface din lanţurile absolutismului de personalitate însă, făcând astfel, el face un pas care duce pentru totdeauna la imposibilitatea sa de a acţiona singur ca absolut-personalite. Şi, odată cu personalizarea finală a Deităţii coexistente - Autorul Asociat - apare interdependenţa trinitară critică a celor trei personalităţi divine în ce priveşte funcţionarea totală a Deităţii în absolut.
10:3.8 (111.6) Dumnezeu este Absolutul-Tată al tuturor personalităţilor din universul universurilor. În mod personal, Tatăl este absolut în libertatea sa de a acţiona, însă, în universurile timpului şi spaţiului, cele făcute, cele în plina facere şi cele necreate încă, Tatăl nu este în mod vădit absolut ca Deitate totală altfel decât în Trinitatea Paradisului.
10:3.9 (111.7) Prima Sursă-Centru operează în afara Havonei, în universurile fenomenale, după cum urmează:
10:3.10 (111.8) 1. În calitate de creator, prin Fiii Creatori, nepoţii ei.
10:3.11 (111.9) 2. În calitate de controlor, prin centrul de gravitaţie al Paradisului.
10:3.12 (111.10) 3. Ca spirit, prin Fiul Etern.
10:3.13 (111.11) 4. Ca minte, prin Creatorul Asociat.
10:3.14 (111.12) 5. Ca Tată, ea menţine un contact părintesc cu toate creaturile prin circuitul personalităţii sale.
10:3.15 (111.13) 6. Ca persoană, ea acţionează direct în toată creaţia prin fragmentele sale exclusive - în oameni prin Ajustorii Gândirii
10:3.16 (111.14) 7. Ca Deitate totală, ea acţionează numai în Trinitatea Paradisului.
10:3.17 (112.1) Toate aceste renunţări şi delegări de jurisdicţie din partea Tatălui Universal sunt pe deplin voluntare şi auto-impuse. Atotputernicul Tată îşi asumă cu un anume scop aceste limitări de autoritatea în univers.
10:3.18 (112.2) Fiul Etern pare să acţioneze în unitate cu Tatăl în toate aspectele spirituale, mai puţin în manifestările fragmentelor de Dumnezeu şi în alte activităţi prepersonale. Dar el nu este nici prea tare identificat cu activităţile intelectuale ale creaturilor materiale, nici cu activităţile energiei din universurile materiale. În calitate de absolut, Tatăl operează ca o persoană şi numai în domeniul universului spiritual.
10:3.19 (112.3) Spiritul Infinit este uimitor de universal şi este incredibil de priceput în toate operaţiunile sale. El lucrează în sferele minţii, ale materiei şi ale spiritului. Autorul Comun reprezintă asocierea Tată-Fiu, însă el acţionează şi prin sine însuşi. El nu este direct interesat nici de gravitaţia fizică, nici de gravitaţia spirituală, nici de circuitul personalităţii, însă participă, mai mult sau mai puţin, la toate celelalte activităţi din univers. Deşi aparent Spiritul Infinit este dependent de trei mijloace de control ale gravitaţie existenţiale şi absolute, el pare să exercite trei moduri de supracontrol. Această triplă înzestrare este folosită în multe feluri pentru a transcende şi după cât se pare pentru a neutraliza manifestările forţelor şi energiilor primare, mergând până la limitele superultime ale absoluităţii. În anumite situaţii, aceste supracontroale transcend în mod absolut chiar şi manifestările primordiale ale realităţii cosmice.
4. Unitatea trinitară a deităţii
10:4.1 (112.4) Dintre toate asocierile absolute, Trinitatea Paradisului (prima trinitate) este unică ca asociere exclusivă de Deitate personală. În raport cu Dumnezeu şi cu cei care îl pot cunoaşte, Dumnezeu acţionează numai ca un Dumnezeu; însă, ca Deitate absolută, el nu acţionează decât în Trinitatea Paradisului şi în raport cu totalitatea universului.
10:4.2 (112.5) Deitatea Eternă este perfect unificată; cu toate acestea, există trei persoane ale Deităţii perfect individualizate. Trinitatea Paradisului face posibilă exprimarea simultană a întregii diversităţi a trăsăturilor de caracter şi a puterilor infinite ale Primei Surse-Centru şi ale eternilor săi coordonaţi şi totodată a întregii unităţi divine a funcţiunilor universale a Deităţii indivizibile.
10:4.3 (112.6) Trinitatea este o asociere de persoane infinite funcţionând în mod impersonal, însă fără a contraveni personalităţii. Ilustrarea noastră este simplă, grosolană: un tată, un fiu şi un nepot ar putea forma o entitate corporativă care ar fi nepersonală, şi cu toate acestea supusă voinţelor lor personale.
10:4.4 (112.7) Trinitatea Paradisului este reală. Ea există ca uniune de Deitate a Tatălui, a Fiului şi a Spiritului; şi totuşi, Tatăl, Fiul sau Spiritul, sau numai câte doi dintre ei, pot acţiona în raport cu această aceeaşi Trinitate a Paradisului. Tatăl, Fiul şi Spiritul pot să colaboreze într-un mod ne-trinitar, dar nu ca trei Deităţi. Ca persoane, ei pot colabora după cum le este voia, însă aceasta nu este Trinitatea.
10:4.5 (112.8) Amintiţi-vă necontenit că ceea ce face Spiritul Infinit este funcţiunea Autorului Comun. Atât Tatăl, cât şi Fiul funcţionează în el, prin el şi ca el. Însă n-ar avea rost să încercăm a elucida misterul Trinităţii: trei ca unul şi în unul, şi apoi unul ca doi şi acţionând pentru doi.
10:4.6 (112.9) Trinitatea este atât de legată de toate treburile din universului încât trebuie să se ţină seama de ea în încercările noastre de a explica totalitatea oricărui eveniment cosmic izolat sau a oricărei relaţii de personalitate. Trinitatea funcţionează pe toate nivelele cosmosului, pe când omul muritor este limitat la nivelul finit; de aceea omul trebuie să se mulţumească cu un concept finit al Trinităţii ca Trinitate.
10:4.7 (113.1) Ca muritori întrupaţi, voi trebuie să priviţi Trinitatea în acord cu iluminarea voastră individuală şi în armonie cu reacţiile minţii voastre şi ale sufletului vostru. Nu puteţi să ştiţi decât foarte puţine lucruri despre absoluitatea Trinităţii, însă, pe parcursul ascensiunii voastre către Paradis, veţi încerca de nenumărate ori mirarea în faţa revelaţiilor succesive şi a descoperirilor neaşteptate ale supremaţiei şi ale ultimităţii Trinităţii, dacă nu a absoluităţii.
5. Funcţiuni ale Trinităţii
10:5.1 (113.2) Deităţile personale au însuşiri, însă nu prea ar avea relevanţă să se vorbească despre Trinitate ca având însuşiri. Mai potrivit ar fi să considerăm această asociere de fiinţe divine ca având funcţiuni, cum ar fi administrarea justiţiei, atitudinile de totalitate, acţiunea coordonată şi supracontrolul cosmic. Aceste funcţiuni sunt active în mod suprem, ultime şi (în limitele Deităţii) absolute în măsura în care se referă la toate relaţiile vii ale valorii personalităţii.
10:5.2 (113.3) Funcţiunile Trinităţii Paradisului nu sunt pur şi simplu suma aparentei înzestrării cu divinitate din partea Tatălui plus acele însuşiri specializate unice din existenţa personală a Fiului şi a Spiritului. Rezultatul asocierii trinitare a celor trei Deităţi ale Paradisului antrenează evoluţia, exteriorizarea şi deitizarea de noi puteri, semnificaţii, valori şi capacităţi de revelaţie, de acţiune şi de administrare universale. Asocierile vii, familiile umane, grupurile sociale sau Trinitatea Paradisului nu sporesc prin simple adunări aritmetice. Potenţialul grupului depăşeşte întotdeauna cu mult simpla sumă a însuşirilor indivizilor care îl compun.
10:5.3 (113.4) Trinitatea menţine o atitudine unică în calitatea ei de Trinitate faţă de universul întreg al trecutului, al prezentului şi al viitorului. Iar funcţiunile Trinităţii pot fi examinate cel mai bine în atitudinea Trinităţii faţă de univers. Aceste atitudini sunt simultane şi pot fi multiple faţă de orice situaţie sau eveniment izolate.
10:5.4