Cartea Urantia. Urantia Foundation

Cartea Urantia - Urantia Foundation


Скачать книгу
creative şi asigură armonia ansamblului în faţa diferenţelor creaţiilor subiacente în cele şapte grupări segmentare ale marelui univers.

      18:3.4 (209.6) Cei Îmbătrâniţi de Zile au fost toţi trinitizaţi în acelaşi timp. Ei reprezintă inaugurarea arhivelor referitoare la personalităţile din universul universurilor, de unde şi numele lor - Cei Îmbătrâniţi de Zile. Atunci când veţi atinge Paradisul şi veţi răsfoi analele începuturilor lucrurilor, veţi găsi ca primă menţiune, în secţiunea tratând personalităţile, mărturia trinitizării acestor douăzeci şi unu de Îmbătrâniţi de Zile.

      18:3.5 (209.7) Aceste fiinţe elevate guvernează întotdeauna în grupuri de trei. În numeroase faze de activitate, ele călătoresc individual, în altele pot opera câte doi, însă, în sferele superioare ale administrării lor, trebuie ca să acţioneze toţi trei unit. Ele nu părăsesc niciodată personal lumile lor rezidenţiale şi nu au de ce să o facă, deoarece aceste lumi sunt punctele focale suprauniversale ale vastului sistem de reflexivitate.

      18:3.6 (209.8) Domeniile personale ale fiecărui trio de Străvechi de Zile sunt situate în căminul polarităţii spirituale al sferei cartierului lor general. Aceste sfere sunt divizate în şaptezeci de sectoare administrative şi au şaptezeci de capitale divizionare în care Cei Îmbătrâniţi de Zile rezidă din timp în timp.

      18:3.7 (210.1) În materie de putere, de câmp al autorităţii şi de limite ale jurisdicţiei, Cei Îmbătrâniţi de Zile sunt cei mai puternici şi cei mai solizi dintre toţi şefii direcţi ai creaţiilor timpului-spaţiu. În întregul vast univers al universurilor, numai ei sunt investiţi cu înalte puteri de judecată executorie finală în ceea ce priveşte extincţia eternă a creaturilor înzestrate cu voinţă. Şi trebuie ca Cei Îmbătrâniţi de Zile să participe toţi trei la decretele fără apel ale tribunalului suprem al unui supraunivers.

      18:3.8 (210.2) Cu excepţia Deităţilor şi asociaţilor lor din Paradis, Cei Îmbătrâniţi de Zile sunt şefii cei mai perfecţi, cei mai divin dotaţi şi având cele mai mari varietăţi de aptitudini dintre toţi cei care există în timp-spaţiu. În aparenţă, ei sunt şefii supremi ai suprauniversurilor, însă ei nu au câştigat prin experienţă acest drept de a guverna; ei sunt deci destinaţi să fie înlocuiţi într-o zi de Fiinţa Supremă, suveran experienţial pentru care ei vor deveni indubitabil vice-conducători.

      18:3.9 (210.3) Fiinţa Supremă este pe cale de a parveni la suveranitatea celor şapte suprauniversuri prin serviciul ei experienţial, la fel cum un Fiu Creator câştigă prin experienţa suveranităţii universului său local. Însă pe durata epocii prezente, în care evoluţia Fiinţei Supreme este neîncheiată, Cei Îmbătrâniţi de Zile asigură supracontrolul administrativ coordonat şi perfect al universurilor evolutive ale timpului şi spaţiului. Şi toate decretele Îmbătrâniţilor de Zile sunt caracterizate de înţelepciune în originalitate şi de iniţiativă în individualitate.

      18:4.1 (210.4) Există exact două sute zece Perfecţiuni de Zile şi ei prezidează guvernele celor zece sectoare majore ale fiecărui supraunivers. Ei au fost trinitizaţi în vederea misiunii speciale de a asista directorii suprauniversurilor şi domnesc ca locţiitori imediaţi şi personali ai Îmbătrâniţilor de Zile.

      18:4.2 (210.5) Trei Perfecţiuni de Zile sunt ataşate capitalei fiecărui sector major, însă, contrar Îmbătrâniţilor de Zile, nu este necesar să fie mereu prezenţi toţi trei. Unul dintre membrii trio-ului poate să absenteze din timp în timp pentru a se întreţine personal cu Cei Îmbătrâniţi de Zile în ceea ce priveşte bunăstarea regatului său.

      18:4.3 (210.6) Aceşti şefi triunici ai sectoarelor majore sunt special perfecţi în controlul detaliilor administrative, de unde şi numele lor - Perfecţiunile de Zile. Indicând numele acestor fiinţe din lumea spirituală, noi suntem confruntaţi cu problema de a le traduce în limbajul lor, şi este foarte dificil să se dea o traducere satisfăcătoare. Ne displace să utilizăm desemnări arbitrare, care ar fi lipsite de sens pentru voi; ne este deci adesea greu să alegem un nume corespunzător care să fie clar pentru voi, şi în acelaşi timp să reprezinte câtuşi de puţin originalul.

      18:4.4 (210.7) Perfecţiunile de Zile au un corp moderat de important de Consilieri Divini, de Desăvârşitori de Înţelepciune şi de Cenzori Universali ataşat guvernului lor. Ei dispun de un număr încă şi mai important de Puternici Mesageri, de Înălţaţi în Autoritate şi de Lipsiţi de Nume şi de Număr. Însă o mare parte a muncii curente ce se referă la problemele unui sector major este efectuată de Păzitorii Celeşti şi de Asistenţii Fiilor Înălţaţi. Aceste două grupe sunt asigurate de descendenţi trinitizaţi fie de personalităţi ale Paradisului-Havona, fie de muritori finalitari glorificaţi. Anumiţi membri aparţinând acestor două ordine de fiinţe trinitizate de creaturi sunt retrinitizaţi de Deităţile Paradisului, apoi grăbiţi pentru a ajuta la administrarea guvernelor suprauniversale.

      18:4.5 (211.1) Cea mai mare parte a Păzitorilor Celeşti şi a Asistenţilor Fiilor Înălţaţi sunt afectaţi serviciului sectoarelor majore şi minore, însă Conservatorii Trinitizaţi (serafimi şi mediani îmbrăţişaţi de Trinitate) sunt agenţii curţilor celor trei diviziuni; ei activează în tribunalele Îmbătrâniţilor de Zile, Perfecţiunilor de Zile şi Recenţilor de Zile. Ambasadorii Trinitizaţi (ascenderi muritori îmbrăţişaţi de Trinitate şi a căror natură era să fuzioneze cu Fiul sau Spiritul ) pot să se întâlnească indiferent unde într-un supraunivers, însă marea majoritate se găseşte în serviciul sectoarelor minore.

      18:4.6 (211.2) Înainte de epoca în care planul de guvernare al celor şapte suprauniversuri a fost pe deplin dezvoltat, aproape toţi administratorii diverselor diviziuni ale acestor guverne, mai puţin Cei Îmbătrâniţi de Zile, au făcut o ucenicie de durată variabilă sub egida Eternilor de Zile, pe diversele lumi ale universului perfect al Havonei. Fiinţele trinitizate ulterior au trecut de asemenea printr-o perioadă de formare sub autoritatea Eternilor de Zile înainte de a fi ataşate serviciului Îmbătrâniţilor de Zile, Perfecţiunilor de Zile şi Recenţilor de Zile. Ei sunt toţi administratori antrenaţi, încercaţi şi experimentaţi.

      18:4.7 (211.3) Voi veţi vedea imediat Perfecţiunile de Zile atunci când veţi atinge cartierul general al Splandonului, după sejurul vostru pe lumile sectorului vostru minor, deoarece aceşti şefi exaltaţi sunt strâns asociaţi cu şaptezeci de lumi ale unui sector major care distribuie o instrucţie superioară pentru creaturile ascendente ale timpului. Perfecţiunile de Zile în persoană administrează jurământul colectiv al diplomaţilor ascendenţi ai şcolilor sectoarelor majore.

      18:4.8 (211.4) Munca pelerinilor timpului pe lumile înconjurând sediul unui sector major este în principal de natură intelectuală, contrastând cu caracterul mai fizic şi material al instrucţiei pe cele şapte sfere educative ale unui sector minor şi cu întreprinderile spirituale pe cele patru sute nouăzeci de lumi universitare ale unui sediu al suprauniversurilor.

      18:4.9 (211.5) Cu toate că voi nu sunteţi înscrişi decât pe registrele sectorului major al Splandonului, care înglobează universul local al originii voastre, va trebui să treceţi prin fiecare dintre cele zece diviziuni majore ale suprauniversului nostru. Veţi vedea toate cele treizeci de Perfecţiuni de Zile de pe Orvonton înainte de a atinge Uversa.

      18:5.1 (211.6) Recenţii Zilelor sunt cei mai tineri administratori supremi ai suprauniversurilor; în grupuri de trei, ei prezidează problemele sectoarelor minore. În natură, ei sunt coordonaţi cu Perfecţiunile de Zile, însă în autoritate administrativă le sunt subordonaţi. Există exact douăzeci şi una de mii dintre aceste personalităţi ale Trinităţii, personal glorioase şi divin eficiente. Ele au fost create simultan şi şi-au făcut împreună educaţia în Havona sub egida Eternilor de Zile.

      18:5.2


Скачать книгу