Cartea Urantia. Urantia Foundation

Cartea Urantia - Urantia Foundation


Скачать книгу
Noi determinăm cu multă precizie rezultatul probabil al unei asocieri între atitudinea unui Cenzor şi experienţa unei creaturi, însă aceste concluzii nu sunt întotdeauna previziuni exacte ale declaraţiilor unui Cenzor. Pare probabil ca Cenzorii să fie într-un anumit fel în legătură cu Absolutul Deităţii; noi suntem incapabili să explicăm altfel un mare număr din deciziile şi ordonanţele lor.

      19:4.8 (218.6) Desăvârşitorii Înţelepciunii, Consilierii Divini, Cenzorii Universali, precum şi cele şapte ordine ale Personalităţilor Supreme ale Trinităţii, constituie cele zece grupe pe care le numim uneori Fiii Staţionari ai Trinităţii. Împreună, ei formează marele corp al administratorilor, conducătorilor, agenţilor executivi, consultanţilor, consilierilor şi judecătorilor Trinităţii. Numărul lor depăşeşte cu puţin treizeci şi şapte de miliarde. Două miliarde şaptezeci sunt staţionaţi în universul central, şi ceva mai mult de cinci miliarde în fiecare supraunivers.

      19:4.9 (219.1) Este destul de dificil să descriem limitele funcţiunilor Fiilor Staţionari ai Trinităţii. Ar fi inexact să spunem că acţiunile lor se limitează la finit, deoarece anumite probleme înregistrate în suprauniversuri infirmă acest lucru. Ei acţionează pe toate nivelele administrative sau juridice ale universului în care condiţiile timpului-spaţiu o cer şi care se raportează la evoluţia trecută, prezentă şi viitoare a universului maestru.

      19:5.1 (219.2) Nu aş putea să vă spun aproape nimic despre Spiritele Inspirate ale Trinităţii, deoarece ele sunt unul dintre rarele ordine în întregime secrete de fiinţe existente. Fără nici o îndoială, secretul se datorează imposibilităţilor de a se revela pe deplin, chiar şi acelora dintre noi a căror origine este atât de apropiată de sursa creaţiei lor. Ele vin în existenţă printr-un act al Trinităţii Paradisului, şi pot fi utilizate de una sau două din Deităţi, la fel de bine ca şi de cele trei luate împreună. Noi nu ştim dacă numărul acestor Spirite este complet şi fix sau creşte în mod constant, însă avem tendinţa să credem că nu este fixat.

      19:5.2 (219.3) Noi nu înţelegem pe deplin nici natura, nici conduita Spiritelor Inspirate. Ele aparţin poate categoriei spiritelor suprapersonale. Ele par a opera pe toate circuitele cunoscute şi par a acţiona destul de independent de timp şi de spaţiu. Însă noi nu cunoaştem mare lucru despre ele, decât ceea ce încercăm să deducem din caracterul lor după natura activităţilor lor, ale căror rezultate le observăm cu certitudine ici şi colo în universuri.

      19:5.3 (219.4) Sub anumite condiţii, Spiritele Inspirate pot să se individualizeze suficient pentru a fi recunoscute de fiinţele de origine trinitară. Eu le-am văzut, însă nu ar fi niciodată posibil fiinţelor celeste aparţinând ordinelor inferioare să recunoască unul dintre ele. Se produc de asemenea, din timp în timp, în conduita universurilor în evoluţie, împrejurări în care orice fiinţă de origine trinitară poate folosi direct aceste spirite pentru a îndeplini mai bine sarcinile care îi revin. Noi ştim deci că ele există şi că, în anumite condiţii, putem cere să primim asistenţa lor, şi uneori să recunoaştem prezenţa lor. Însă ele nu fac parte din organizarea manifestă şi net revelată, însărcinată să dirijeze universurile spaţiului-timp înainte ca aceste creaţii materiale să fie ancorate în lumină şi în viaţă. Aceste Spirite nu au loc care să se distingă clar în economia prezentă sau în administrarea prezentă a celor şapte suprauniversuri în evoluţie. Ele sunt un secret al Trinităţii Paradisului.

      19:5.4 (219.5) Melchizedekii Nebadonului învaţă că Spiritele Inspirate ale Trinităţii sunt destinate, într-o anumită epocă dată a eternului viitor, să înlocuiască Mesagerii Solitari, al căror număr scade încet dar sigur, ca urmare a afectării lor ca asociaţi anumitor tipuri de fii trinitizaţi.

      19:5.5 (219.6) Spiritele Inspirate sunt Spiritele solitare ale universului universurilor. În calitate de Spirite, ele seamănă mult Mesagerilor Solitari, mai puţin că aceştia din urmă sunt personalităţi distincte. Noi dobândim o mare parte a cunoştinţelor noastre despre Spiritele Inspirate prin intermediul Mesagerilor Solitari. Aceştia detectează apropierea Spiritelor Inspirate în virtutea unei sensibilităţi inerente acestei prezenţe care funcţionează la fel de infailibil ca un ac magnetic întors către polul magnetic. Când un Mesager Solitar se găseşte în apropierea unui Spirit Inspirat al Trinităţii, este conştient de un efect calitativ datorat acestei prezenţe divine; el înregistrează de asemenea un efect cantitativ foarte net, care îi permite să cunoască efectiv clasificarea sau numărul prezenţei sau prezenţelor Spiritului.

      19:5.6 (220.1) Pot menţiona un alt fapt interesant. Când un Mesager Solitar se găseşte pe o planetă a cărei locuitori au primit Ajustori ai Gândirii ca pe Urantia, el încearcă o excitare calitativă în sensibilitatea sa detectoare a prezenţelor spiritelor. În acest caz, nu există o excitaţie cantitativă, ci doar o reacţie calitativă. Când un Mesager Solitar se găseşte pe o planetă în care Ajustorii nu vin, contactul său cu nativii nu produce această reacţie. Acest fapt ne face să presupunem faptul că Ajustorii Gândirii sunt legaţi într-o anumită manieră de Spiritele Inspirate ale Trinităţii Paradisului sau sunt în contact cu ele. Ei sunt poate asociaţi cu ele în anumite faze ale muncii lor, însă noi nu ştim acest lucru cu adevărat. Ambii îşi au originea în apropierea sursei centrale a tuturor lucrurilor, însă nu sunt fiinţe din acelaşi ordin. Ajustorii Gândirii sunt proveniţi doar din Tată; Spiritele Inspirate îşi au descendenţa în Trinitatea Paradisului.

      19:5.7 (220.2) Spiritele Inspirate nu par a face parte din planul evolutiv al planetelor sau universurilor individuale, şi cu toate acestea se pare că există câteva dintre ele aproape peste tot. Chiar în momentul în care formulez această expunere, sensibilitatea personală la prezenţa acestui ordin de spirit a Mesagerului meu Solitar asociat, a detectat, la mai puţin de opt metri de noi, chiar în această clipă, un Spirit al ordinului Inspiraţiilor având o prezenţă putere de al treilea volum. Prezenţa putere de al treilea volum ne sugerează o prezenţă probabilă a trei Spirite Inspirate operând în legătură.

      19:5.8 (220.3) Printre cele peste douăsprezece ordine de fiinţe asociate cu mine în acest moment, Mesagerul Solitar este singurul conştient de prezenţa acestor misterioase entităţi ale Trinităţii. Mai mult, atunci când suntem astfel informaţi că aceste Spirite divine sunt apropiate, noi ignorăm în întregime misiunea lor. Noi nu ştim cu adevărat dacă sunt simpli observatori care se interesează de acţiunile noastre sau dacă, într-un mod care ne este necunoscut, contribuie efectiv la succesul întreprinderii noastre.

      19:5.9 (220.4) Noi ştim că Fiii Instructori ai Trinităţii se consacră iluminării conştiente a creaturilor universului. Am ajuns la concluzia fermă că, prin tehnici supraconştiente, Spiritele Inspirate ale Trinităţii acţionează de asemenea ca instructori ai împărăţiilor. Sunt convins că o vastă sumă de cunoştinţe spirituale esenţiale, de adevăruri indispensabile unei împliniri spirituale elevate, nu pot fi primite în mod conştient. Conştiinţa de sine ar compromite efectiv certitudinea recepţiei lor. Dacă această concepţie este justă (şi toate fiinţele ordinului meu împărtăşesc acest lucru) Spiritele Inspirate au poate misiunea de a învinge această dificultate, de a umple această lacună în programul universal de iluminare morală şi de înălţare spirituală. Noi credem că aceste două tipuri de instructori proveniţi din Trinitate efectuează un fel de legătură între activităţile lor, însă în realitate nu ştim acest lucru.

      19:5.10 (220.5) Pe lumile educative ale suprauniversurilor şi pe circuitele eterne ale Havonei, am fraternizat cu muritori care se perfecţionează - sufletele ascendente şi spiritualizate ale domeniilor evolutive - însă ei nu au fost niciodată conştienţi de Spirite Inspirate, pe care Mesagerii Solitari, datorită puterilor de detecţie pe care le posedă, le semnalează din timp în timp ca foarte apropiate de noi. Am vorbit liber cu toate ordinele Fiului lui Dumnezeu, umile şi elevate, şi nici ele nu sunt conştiente de existenţa Spiritelor Inspirate ale Trinităţii. Ele


Скачать книгу