Cartea Urantia. Urantia Foundation
şi arhanghelii, în timp ce în misiunile lor de manifestare ei sunt însoţiţi şi de Strălucitoarele Stele de Seară născute de asemenea din creaţiile locale. În întregul efort planetar, Fiii secundari ai Paradisului, avonalii, sunt susţinuţi de puterea şi autoritatea întreagă a unui Fiu primar al Paradisului, Fiul Creator al universului local în care servesc. Pentru toate scopurile utile, munca lor pe sferele locuite este la fel de eficientă şi acceptabilă ca serviciul unui Fiu Creator pe aceste lumi locuite de muritori.
3. Acţiuni judecătoreşti
20:3.1 (226.1) Avonalii sunt cunoscuţi ca Fii Magistrali deoarece sunt înalţii mesageri ai tărâmului, judecătorii dezlegărilor succesive ale lumilor timpului. Ei prezidează trezirea supravieţuitorilor adormiţi, judecă tărâmul, duc la bun sfârşit o dezlegare a justiţiei suspendată, îndeplinesc mandatele unei epoci în care compasiunea este pusă la încercare, le reatribuie creaturilor spaţiale de tutelă planetară ţeluri noi, dezlegări, şi se întorc în cartierul general al universului lor local după ce şi-au îndeplinit misiunea.
20:3.2 (226.2) Atunci când avonalii judecă destinele unei epoci, ei decretează soarta raselor evolutive, însă, cu toate că ei pot face judecăţi anihilând identitatea creaturilor personale, ei nu execută astfel de sentinţe. Nici unul nu execută verdicte de o asemenea natură, în afara autorităţilor unui supraunivers.
20:3.3 (226.3) Sosirea unui avonal din Paradis pe o lume evolutivă, pe cale de a face o dezlegare şi de a inaugura o nouă eră de progres planetar, nu este neapărat o misiune magistrală sau o misiune de manifestare. Misiunile magistrale sunt uneori întrupări, iar misiunile de manifestare sunt întotdeauna astfel, adică, pentru aceste desemnări, avonalii servesc pe o planetă sub o formă materială în mod fizic. Celelalte vizite sunt „tehnice”, şi în acest caz avonalul nu se încadrează pentru serviciul planetar. Dacă un Fiu Magistral nu vine ca judecător al unei dezlegări, el soseşte pe o planetă ca o fiinţă spirituală invizibilă creaturilor materiale ale tărâmului. Aceste vizite tehnice se repetă de nenumărate ori în lunga istorie a unei lumi locuite.
20:3.4 (226.4) Fiii Avonali pot acţiona ca judecători planetari înaintea experienţei magistrale şi înaintea aceleia a manifestării. Cu toate acestea, în una sau alta dintre aceste misiuni, Fiul întrupat va judeca epoca planetară care se încheie. Tot aşa face şi un Fiu Creator, când se întrupează, sub înfăţişarea trupului muritor pe parcursul unei misiuni de manifestare. Atunci când un Fiu al Paradisului vizitează o lume evolutivă şi devine asemănător unuia din locuitorii săi, prezenţa sa termină o dezlegare şi constituie o judecată a tărâmului.
4. Misiunile de magistrat
20:4.1 (226.5) Înainte de apariţia planetară a unui Fiu de consacrare, o lume locuită primeşte de obicei vizita unui Avonal din Paradis în misiune magistrală. Dacă este vorba de o primă vizitare magistrală, Avonalul este întotdeauna întrupat ca o fiinţă materială. El apare pe planeta care i-a fost încredinţată ca un mascul al raselor muritoare în plină posesiune a mijloacelor sale, o fiinţă pe deplin vizibilă creaturilor muritoare ale epocii şi generaţiei sale, şi în contact fizic cu ele. Pe parcursul întregii sale întrupări magistrale, Fiul Avonal rămâne în legătură completă şi neîntreruptă cu forţele spirituale locale şi universale.
20:4.2 (226.6) O planetă poate primi numeroase vizite magistrale, atât înainte cât şi după apariţia Fiilor de consacrare. Şi ea poate fi vizitată de multe ori de acelaşi Avonal sau de alţii, acţionând ca judecător de dezlegare, însă aceste misiuni tehnice de judecată nu sunt nici misiuni de consacrare nici misiuni de autoritate, iar în respectivele cazuri Avonalii nu sunt niciodată întrupaţi. Chiar şi atunci când o planetă este binecuvântată de misiuni magistrale repetate, Avonalii nu se supun întotdeauna întrupării muritoare; iar atunci când servesc sub înfăţişarea trupului muritor, ei apar întotdeauna ca fiinţe adulte ale tărâmului; ei nu sunt născuţi din femei.
20:4.3 (227.1) Atunci când sunt întrupaţi în misiunile lor de manifestare sau de autoritate, Fiii Paradisiaci au Ajustori experimentaţi, iar aceşti Ajustori sunt diferiţi pentru fiecare întrupare. Ajustorii care ocupă mintea Fiilor lui Dumnezeu nu pot niciodată spera să dobândească personalitatea prin fuziunea cu fiinţele umane-divine pe care le locuiesc, însă sunt adesea personalizaţi printr-un decret al Tatălui Universal. Aceşti Ajustori formează pe Divinington consiliul suprem al direcţiei care administrează, identifică şi trimite Monitorii de Mister pe tărâmurile locuite. Ei primesc astfel şi acreditează Ajustorii revenind în „sânul Tatălui” după disoluţia muritoare a tabernaculului lor terestru. Astfel, fidelii Ajustori ai judecătorilor lumii devin şefii exaltaţi ai spaţiului lor.
20:4.4 (227.2) Urantia nu a primit încă niciodată un Fiu Avonal în misiune magistrală. Dacă planeta voastră ar fi urmat planul general al lumilor locuite, ea ar fi fost binecuvântată de o misiune magistrală la un moment cuprins între epoca lui Adam şi coborârea lui Cristos Mihail. Însă succesiunea regulată a Fiilor Paradisului pe planeta voastră a fost complet bulversată de apariţia Fiului vostru Creator în manifestarea sa finală acum o mie nouă sute de ani.
20:4.5 (227.3) Urantia poate încă să fie vizitată de un Avonal însărcinat să se întrupeze în misiune magistrală, însă, în ceea ce priveşte apariţia viitoare a Fiilor Paradisului, nici măcar „îngerii din cer nu cunosc ora sau modalităţile unei astfel de vizitări”. De fapt, lumea de manifestare a unui Mihail devine elevul individual şi personal al unui Maestru Fiu şi, ca atare, ea este în întregime supusă planurilor şi regulilor sale. Pentru lumea voastră, problema este încă complicată prin promisiunea de întoarcere a lui Mihail. Independent de neînţelegerile referitoare la şederea pe Urantia a lui Mihail din Nebadon, un lucru este cu siguranţă autentic - promisiunea sa de a reveni pe lumea voastră. În vederea acestei perspective, doar timpul poate revela ordinea viitoare în care Fiii Paradisiaci ai lui Dumnezeu vor vizita Urantia.
5. Manifestarea Fiilor Paradisiaci ai lui Dumnezeu
20:5.1 (227.4) Fiul Etern este Cuvântul etern al lui Dumnezeu. Fiul Etern este expresia perfectă a „primului” gând absolut şi infinit al Tatălui său etern. Când un dublură personal, sau prelungirea divină, a acestui Fiu Original pleacă pentru o misiune de manifestare în întrupare umană, devine literalmente adevărat că „Cuvântul divin s-a făcut trup” şi că fiecare Cuvânt locuieşte astfel printre umilele fiinţe de origine animală.
20:5.2 (227.5) Pe Urantia este larg răspândită credinţa că scopul manifestării unui Fiu este de a influenţa într-un fel atitudinea Tatălui Universal. Însă voi ar trebui de asemenea să fiţi destul de luminaţi pentru a şti că acest lucru nu este adevărat. Manifestările Fiilor Avonali şi ale Mihaililor sunt una din necesităţile procesului experienţial stabilit pentru a face dintre aceşti Fii magistraţi siguri şi şefi plini de compasiune pentru popoarele şi planetele timpului şi spaţiului. Cariera de manifestare septuplă este scopul suprem al tuturor Fiinţelor Paradisiace Creatoare. Şi toţi Fiii Magistrali sunt animaţi de acelaşi spirit de servire care caracterizează atât de abundent Fiii Creatori primari şi Fiul Etern al Paradisului.
20:5.3 (227.6) Trebuie ca un anumit ordin al Fiilor Paradisului să fie coborât pe fiecare lume locuită de muritori pentru a face posibil Ajustorilor Gândirii să locuiască în mintea tuturor fiinţelor umane normale ale acestei sfere. De fapt, Ajustorii Gândirii nu vin la toţi oamenii de bună credinţă înainte ca Spiritul Adevărului să fie răspândit asupra tuturor trupurilor. Iar trimiterea Spiritului Adevărului depinde de întoarcerea la cartierului său general al unui Fiu al Paradisului, care a executat cu succes o misiune de manifestare muritoare pe o lume în evoluţie.
20:5.4 (228.1) Pe parcursul lungii istorii a unei planete locuite, au loc numeroase judecăţi de dezlegare, şi pot exista mai multe misiuni magistrale, însă de obicei un Fiu al manifestării va servi