Cartea Urantia. Urantia Foundation

Cartea Urantia - Urantia Foundation


Скачать книгу
univers, o fiinţă asemenea lor şi împărtăşindu-se liber din naturile lor îmbinate, însă nu şi din prerogativele lor creative. Gabriel din Salvington este asemenea Fiului Universal în divinitatea naturii, fiind însă considerabil limitat în atributele Deităţii.

      33:4.3 (369.6) Primul născut din părinţii unui nou univers este o personalitate unică, posedând numeroase trăsături minunate care nu sunt prezente în mod vizibil în nici unul dintre predecesori, o fiinţă de o pricepere neegalată şi de o strălucire inimaginabilă. Această personalitate celestă îmbrăţişează voinţa divină a Fiului, combinată cu imaginaţia creativă a Spiritului. Gândurile şi acţiunile Stelei Strălucitoare de Dimineaţă îi vor reprezenta mereu şi pe deplin atât pe Fiul Creator, cât şi pe Spiritul Creativ. O astfel de fiinţă este capabilă de o mare înţelegere, şi de un contact de compătimire atât a oştirilor spirituale serafice, cât şi a creaturile volitive ale evoluţiei materiale.

      33:4.4 (370.1) Steaua Strălucitoare a Dimineţii nu este o creatoare; ea administrează însă minunat, fiind reprezentanta administrativă personală a Fiului Creator. În afară de creaţie şi de implantarea de viaţă, Fiul şi Spiritul nu deliberează niciodată procedurilor ale universului fără prezenţa lui Gabriel.

      33:4.5 (370.2) Gabriel din Salvington este şeful executiv al universului Nebadonului şi arbitrul tuturor apelurilor executive privitoare la administraţia sa. Acest agent executiv al universului a fost creat pe deplin înzestrat pentru munca sa, însă a câştigat experienţă odată cu creşterea şi cu evoluţia creaţiei noastre locale.

      33:4.6 (370.3) Gabriel este şeful agenţilor de execuţie pentru ordinele suprauniversului legate de treburile nepersonale din universul local. Majoritatea chestiunilor care ţin de judecăţile colective şi de reînvierile dispensaţionale, adjudecate de Cei Îmbătrâniţi de Zile, sunt, de asemenea, delegate spre executare lui Gabriel şi statului său major . Gabriel este astfel şeful executiv comun atât pentru conducătorii suprauniversului, cât şi pentru cei ai universului local. El are sub conducerea sa un corp competent de asistenţi administrativi, creaţi special pentru munca pe care o întreprind, ei nefiind revelaţi muritorilor evolutivi. Pe lângă aceşti asistenţi, Gabriel se mai poate folosi de toate ordinele de fiinţe celeste care activează în Nebadon, el fiind, totodată, şi comandantul suprem al ''oştilor cerului'' - oştirile celeste.

      33:4.7 (370.4) Gabriel şi statul său major nu suntînvăţători; ei sunt administratori. Nu s-a auzit niciodată ca ei să îşi fi părăsit îndatoririle obişnuite, în afară de momentele când Mihail s-a întrupat sub formă unor creaturi manifestate. Pe parcursul acestor manifestări, Gabriel a fost întotdeauna la dispoziţia voii Fiului întrupat şi, în colaborare cu Uniunea de Zile, a devenit conducătorul efectiv al treburilor universului pe parcursul ultimelor manifestări. Gabriel a fost strâns identificat cu istoria şi cu dezvoltarea Urantiei de la manifestarea umană a lui Mihail.

      33:4.8 (370.5) În afară de întâlnirea cu Gabriel în lumile de manifestare şi în afară de perioadele de apeluri nominale ce însoţesc reînvierile generale şi speciale, muritorii nu îl vor întâlni decât arareori pe măsură ce îşi urmează ascensiunea lor prin universul local, până când nu sunt admişi în munca administrativă a creaţiei locale. Ca administratori, indiferent de ordin sau grad, veţi trece sub conducerea lui Gabriel.

      33:5.1 (370.6) Administrarea de către personalităţile de origine Trinitară merge până la guvernarea suprauniversurilor. Universurile locale sunt caracterizate printr-o supraveghere duală, începutul conceptului de tată-mamă. Tatăl universului este Fiul Creator; mama universului este Divina Slujitore, Spiritul Creativ al Universului local. Fiecare univers local este, cu toate acestea, binecuvântat cu prezenţa anumitor personalităţi din universul central şi din Paradis. În fruntea acestui grup paradisiac aflat în Nebadon se află ambasadorul Trinităţii Paradisului - Emmanuel din Salvington - Uniunea de Zile ataşată universului local din Nebadon. Într-un anumit sens, acest înalt Fiu al Trinităţii este şi reprezentantul personal al Tatălui Universal în faţa curţii Fiului Creator; de aici şi numele său, Emmanuel.

      33:5.2 (370.7) Emmanuel din Salvington, numărul 611.121 din al şaselea ordin al Personalităţilor Supreme ale Trinităţii, este o fiinţă de o demnitate sublimă şi de o asemenea condescendenţă încât refuză cultul şi adoraţia tuturor creaturilor vii. El se distinge prin faptul că este singura personalitate din întregul Nebadon care nu s-a recunoscut niciodată ca subordonată faţă de fratele ei, Mihail. El operează în calitate de sfetnic al Fiului Suveran, însă nu dă sfaturi decât atunci când i se cere acest lucru. În absenţa Fiului Creator, el poate prezida orice înalt consiliu al universului, însă nu participă la problemele executive ale universului decât atunci când i se cere.

      33:5.3 (371.1) Acest ambasador al Paradisului pe Nebadon nu este supus jurisdicţiei guvernului universului local. El nu exercită nici o autoritate juridică în treburile executive ale unui univers local în evoluţie, decât pentru a supraveghea pe fraţilor săi de legătură, Fidelii de Zile, care servesc în sediile constelaţiilor.

      33:5.4 (371.2) Credincioşii de Zile, la fel ca Uniunea de Zile, nu îşi dau sfatul şi nu îşi oferă asistenţa conducătorilor constelaţiei decât dacă li se cere. Aceşti ambasadori paradisiaci din constelaţii reprezintă prezenţa personală finală a Fiilor Staţionari ai Trinităţii funcţionând în roluri de consilieri în universurile locale. Constelaţiile sunt mai legate de administrarea suprauniversului decât sunt sistemele locale, care sunt administrate exclusiv de personalităţi native ale universului local.

      33:6.1 (371.3) Gabriel este şeful executiv şi administratorul efectiv al Nebadonului. Absenţa lui Mihail din Salvington nu influenţează în nici un fel conducerea ordonată a treburilor universului. Pe durata absenţei lui Mihail, ca în recenta misiune de reunire în Paradis a Maeştrilor Fii din Orvonton, Gabriel este regentul universului. În astfel de perioade, Gabriel caută întotdeauna să obţină sfatul lui Emmanuel din Salvington în legătură cu toate problemele majore.

      33:6.2 (371.4) Tatăl Melchizedek este primul asistent al lui Gabriel. Când Steaua Strălucitoare a Dimineţii lipseşte din Salvington, responsabilităţile sale sunt preluate de acest Fiu Melchizedek originar.

      33:6.3 (371.5) Diverselor subadministraţii ale universului li s-au încredinţat anumite domenii speciale de responsabilitate. În timp ce, în general, un guvern al sistemului vegheză asupra bunăstării planetelor sale, mai în particular el este preocupat de starea fizică a fiinţelor vii, de problemele biologice. În schimb, conducătorii constelaţiei acordă o atenţie specială condiţiilor sociale şi guvernamentale existând pe diferite planete şi sisteme. Un guvern al constelaţiei se preocupă mai ales de unificare şi stabilizare. La un nivel şi mai înalt, conducătorii universului se ocupă mai mult de statutul spiritual al domeniilor.

      33:6.4 (371.6) Ambasadorii sunt numiţi prin decret juridic şi reprezintă universurile în alte universuri. Consulii sunt reprezentanţi ai constelaţiilor, una pe lângă alta, şi în sediul universului; ei sunt numiţi prin decret legislativ şi funcţionează numai în limitele universului local. Observatorii sunt numiţi prin decret executiv al unui suveran de sistem pentru a reprezenta acel sistem pe lângă alte sisteme şi în capitala constelaţiei; nici ei nu operează decât în limitele universului local.

      33:6.5 (371.7) Din Salvington transmisiunile sunt dirijate simultan către cartierele generale ale constelaţiei, ale sistemelor şi spre planetele individuale. Toate fiinţele celeste din ordinele superioare sunt capabile să utilizeze acest serviciu pentru comunicarea cu tovarăşii lor răspândiţi prin tot universul. Transmisiunea universală este extinsă la toate lumile locuite, indiferent de statutul lor spiritual. Comunicarea interplanetară este interzisă doar acelor lumi aflate în carantină spirituală.

      33:6.6


Скачать книгу