Cartea Urantia. Urantia Foundation

Cartea Urantia - Urantia Foundation


Скачать книгу
conferit puterea şi privilegiul de a se alătura ulterior Tatălui în actul divin de a mai produce şi alţi Fii care să posede atribute creatoare. Ei au făcut aceasta şi îl mai fac încă. Însă, odată ce aceşti Fii coordonaţi au fost produşi, se pare că prerogativele creatoare nu sunt transmisibile mai departe. Fiul Etern nu transmite facultatea creatoare decât primei personalizări directe. De aceea, atunci când Tatăl şi Fiul se unesc pentru a personaliza un Fiu Creator, ei izbutesc în scopul lor. Însă Fiul Creator astfel adus în existenţă nu este niciodată apt să transmită sau să delege prerogativele creatoare diverselor ordine de Fii pe care le poate crea la rândul său, deşi se poate vedea apărând la Fiii superiori ai universurilor locale o reflectare foarte limitată a atributelor creatoare ale unui Fiu Creator.

      6:5.5 (78.1) Fiul Etern, în calitate de fiinţă infinită şi exclusiv personală, nu poate să îşi fragmenteze natura. El nu poate nici să distribuie, nici să confere părţi individualizate din sinea sa altor persoane sau entităţi, aşa cum fac Tatăl Universal şi Spiritul Infinit. Însă Fiul se poate revărsa pe sine, ceea ce şi face, ca spirit iluminat pentru a scălda întreaga creaţie şi a atrage fără încetare către el toate personalităţile spiritului şi toate realităţile spirituale.

      6:5.6 (78.2) Amintiţi-vă întotdeauna că Fiul este portretul personal al Tatălui spiritual pentru întreaga creaţie. Fiul este personal şi numai personal în sensul Deităţii. O astfel de personalitate divină şi absolută nu ar putea fi dezintegrată sau fragmentată. Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Spiritul sunt cu adevărat personali însă, pe lângă faptul de a fi astfel de personalităţi ale Deităţii, ei sunt şi tot ceea ce mai există.

      6:5.7 (78.3) Cu toate că Fiul Etern nu poate participa personal la crearea Ajustorilor Gândirii, el a făcut totuşi parte din consiliu cu Tatăl Universal în eternul trecut. El a aprobat planul şi a promis o cooperare permanentă atunci când Tatăl, proiectând acordarea Ajustorilor Gândirii, a propus Fiului: „Să facem omul muritor după propria noastră imagine.” Şi, la fel cum fragmentul de spirit al Tatălui sălăşluieşte în voi, tot aşa vă învăluie prezenţa din spirit a Fiului, şi amândoi lucrează perpetuu ca unul singur la înnobilarea voastră spirituală.

      6:6.1 (78.4) Fiul Etern este spirit şi posedă o minte, însă nu o minte şi un spirit pe care mintea umană le-ar putea înţelege. Un muritor poate percepe mintea la nivele finite, cosmice, materiale şi personale. Omul observă fenomene mentale şi la organismele vii care funcţionează pe un nivel subpersonal (animal), însă îi este greu să priceapă natura minţii atunci când ea este asociată cu unele fiinţe supramateriale şi este parte din personalităţi exclusiv spirituale. Cu toate acestea, mintea cere definiţii diferite atunci când se referă la nivelul spiritual de existenţă şi atunci când este folosită pentru a marca funcţiuni spirituale de inteligenţă. Tipul de minte care este direct legat de spirit nu se compară nici cu mintea care coordonează spiritul şi materia, nici cu cea care nu este legată decât de materie.

      6:6.2 (78.5) Spiritul este întotdeauna conştient, înzestrat cu o minte şi posedă variate faze de identitate. Fără o minte, într-o fază sau alta, nu ar exista nici o conştiinţă spirituală în fraternitatea fiinţelor spiritului. Echivalentul minţii, aptitudinea de a cunoaşte şi de a fi cunoscut, îi este ceva firesc Deităţii. Deitatea poate fi personală, prepersonală, subpersonală sau impersonală, însă nu este niciodată lipsită de minte, adică are cel puţin capacitatea de a comunica cu fiinţe, cu personalităţi sau cu entităţi similare.

      6:6.3 (78.6) Mintea Fiului Etern este asemănătoare celei a Tatălui, însă deosebită de orice alte minţi din univers şi, împreună cu mintea Tatălui, ea este ancestrul vastelor şi diverselor minţi ale Creatorului Comun. Mintea Tatălui şi a Fiului, acel intelect care este ancestral în raport cu mintea absolută a celei de-a Treia Surse-Centru, este pote cel mai bine înfăţişată în premintea unui Ajustor al Gândirii, căci, deşi aceste fragmente de la Tată sunt în întregime în afara circuitelor de minte ale Autorului Comun, au totuşi o oarecare formă de preminte: ele cunosc şi sunt deopotrivă cunoscute; ele se bucură de echivalentul gândirii umane.

      6:6.4 (78.7) Fiul Etern este în întregime spiritual. Omul este aproape-aproape în întregime material. De aceea, numeroase lucruri ce ţin de personalitatea spirituală a Fiului Etern, de cele şapte sfere spirituale ale sale care înconjoară Paradisul, şi de natura creaţiilor impersonale ale Fiului din Paradis, vor trebui să aştepte ca voi să fi dobândit statutul spiritual care va urma împlinirii ascensiunii voastre morontiale a universului local din Nebadon. Atunci, pe când veţi traversa suprauniversul şi vă veţi continua calea către Havona, numeroase mistere ascunse în spirit se vor clarifica pe măsură ce veţi începe să fiţi înzestraţi cu „o minte a spiritului” - clarviziunea spirituală.

      6:7.1 (79.1) Fiul Etern este aceea personalitate infinită, din ale cărei lanţuri de personalitate necalificată Tatăl a scăpat prin tehnica trinitizării şi prin virtutea căreia el a continuat mereu de atunci încoace să se reverse cu prisosinţă şi ls nesfârşit peste universul ei tot mai întins de Creatori şi de creaturi. Fiul este personalitate absolută; Dumnezeu este personalitate paternă- sursa de personalitate, împărţitorul de personalitate, cauză a personalităţii. Orice fiinţă personală îşi trage personalitatea din Tatăl Universal, întocmai cum Fiul Originar îşi trage veşnic personalitatea din Tatăl Paradisului.

      6:7.2 (79.2) Personalitatea Fiului Paradisiac este absolută şi pur spirituală, iar această personalitate absolută este, de asemenea, arhetipul divin şi etern, mai întâi al acordării de personalitate Autorului Comun de către Tată şi, ulterior, a acordării de personalitate miriadelor sale de creaturi din tot cuprinsul întinsului univers.

      6:7.3 (79.3) Fiul Etern este cu adevărat un slujitor mărinimos, un spirit divin, o putere spirituală şi o personalitate reală. Fiul este natura spirituală şi personală a lui Dumnezeu manifestată universurilor - suma şi substanţa Primei Surse-Centru, despuiată de tot ceea ce este nepersonal, extradivin, nespiritual şi pur potenţial. Însă este imposibil să îi transmitem minţii umane o imagine în cuvinte a frumuseţii şi a măreţiei personalităţii celeste a Fiului Etern. Tot ceea ce tinde să obscureze Tatăl Etern lucrează cu o influenţă aproape egală la împiedicarea recunoaşterii conceptuale a Fiului Etern. Trebuie să aşteptaţi ajungerea voastră în Paradis, şi atunci o să înţelegeţi voi de ce n-am fost eu în stare să descriu caracterul acestei personalităţi absolute pe înţelesul minţii finite.

      6:8.1 (79.4) În ceea ce priveşte identitatea, natura şi alte atribute ale personalităţii, Fiul Etern este egalul deplin al Tatălui Universal, complementul său perfect, eterna sa contrapondere. În acelaşi sens în care Dumnezeu este Tatăl Universal, Fiul est Mama Universală, iar noi toţi, umili sau mari, alcătuim familia lor universală.

      6:8.2 (79.5) Pentru a aprecia caracterul Fiului, ar trebui să studiaţi revelaţia caracterului divin al Tatălui. Ei sunt una, dintotdeauna şi de nedespărţit. Ca personalităţi divine ei sunt practic de nedistins de către ordinele de inteligenţe inferioare. Pentru cei a căror origine este în actele creative ale Deităţilor înseşi, recunoaşterea separată a Tatălui şi a Fiului este mai puţin dificilă. Fiinţele native din universul central şi din Paradis disting Tatăl şi Fiul nu numai ca pe o singură unitate personală de control universal, dar şi ca pe două personalităţi separate operând în domenii definite ale administrării universului.

      6:8.3 (79.6) În calitate de persoane, voi îl puteţi concepe pe Tatăl Universal şi pe Fiul Etern ca individualităţi separate, căci aşa şi sunt într-adevăr. Însă în administrarea universurilor ei sunt atât de împletiţi şi de strâns legaţi unul de altul, încât


Скачать книгу