Poezii. Eminescu Mihai

      Cand sufletu-mi noaptea veghea in estaze,

      Vedeam ca in vis pe-al meu inger de paza,

      Incins cu o haina de umbre si raze,

      C-asupra-mi c-un zambet aripele-a-ntins;

      Dar cum te vazui intr-o palida haina,

      Copila cuprinsa de dor si de taina,

      Fugi acel inger de ochiu-ti invins.

      Esti demon, copila, ca numai c-o zare

      Din genele-ti lunge, din ochiul tau mare

      Facusi pe-al meu inger cu spaima sa zboare,

      El, veghea mea sfanta, amicul fidel?

      Ori poate!.. O, – nchide lungi genele tale,

      Sa pot recunoaste trasurile-ti pale,

        Caci tu – tu esti el.

      Noaptea potolit si vanat arde focul in camin;

      Dintr-un colt pe-o sofa rosa eu in fata lui privesc,

      Pan? ce mintea imi adoarme, pan? ce genele-mi clipesc;

      Lumanarea-i stinsa-n casa… somnu-i cald, molatic, lin.

      Atunci tu prin intuneric te apropii surazanda,

      Alba ca zapada iernei, dulce ca o zi de vara;

      Pe genunchi imi sezi, iubito, bratele-ti imi inconjoara

      Gatul… iar tu cu iubire privesti fata mea palinda.

      Cu-ale tale brate albe, moi, rotunde, parfumate,

      Tu grumazul mi-l inlantui, pe-al meu piept capul ti-l culci;

      S-apoi ca din vis trezita, cu manute albe, dulci,

      De pe fruntea mea cea trista tu dai vitele-ntr-o parte.

      Netezesti incet si lenes fruntea mea cea linistita

      Si gandind ca dorm, sireato, apesi gura ta de foc

      Pe-ai mei ochi inchisi ca somnul si pe frunte-mi in mijloc

      Si surazi, cum rade visul intr-o inima-ndragita.

      O! desmiarda, pan? ce fruntea-mi este neteda si lina,

      O! desmiarda, pan-esti juna ca lumina cea din soare,

      Pan-esti clara ca o roua, pan-esti dulce ca o floare,

      Pan? nu-i fata mea zbarcita, pan? nu-i inima batrana.

      Nilul misca valuri blonde pe campii cuprinsi de maur,

      Peste el cerul d-Egipet desfacut in foc si aur;

      Pe-al lui maluri galbii, sese, stuful creste din adanc,

      Flori, juvaeruri in aer, sclipesc tainice in soare,

      Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,

      Alte rosii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plang.

      Si prin tufele de maturi, ce cresc verzi, adance, dese,

      Pasari imblanzite-n cuiburi distind penele alese,

      Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor.

      Inecat de vecinici visuri, rasarit din sfinte-izvoara,

      Nilul misc-a lui legenda si oglinda-i galben-clara

      Catre marea linistita ce ineaca a lui dor.

      De-a lui maluri sunt unite campii verzi si tari ferice;

      Memfis colo-n departare, cu zidirile-i antice,

      Mur pe mur, stanca pe stanca, o cetate de giganti -

      Sunt gandiri arhitectonici de-o grozava maretie!

      Au zidit munte pe munte in antica lor trufie,

      I-a-mbracat cu-argint ca-n soare sa luceasca intr-un lant

      Si sa para rasarita din visarile pustiei,

      Din nisipuri argintoase in miscarea vijeliei,

      Ca un gand al marii sfinte, reflectat de cerul cald

      S-aruncat in departare… Colo se ridic trufase

      Si eterne ca si moartea piramidele-uriase,

      Racle ce incap in ele epopeea unui scald.

      Se-nsereaza… Nilul doarme si ies stelele din strunga,

      Luna-n mare isi arunca chipul si prin nori le-alunga.

      Cine-a deschis piramida si-nauntru a intrat?

      Este regele: in haina de-aur ros si pietre scumpe,

      El intra sa vad-acolo tot trecutul. – I se rumpe

      Al lui suflet cand priveste peste-al vremurilor vad.

      In zadar guverna regii lumea cu intelepciune,

      Se-nmultesc semnele rele, se-mputin faptele bune;

      In zadar caut-al vietii inteles nedezlegat.

      Iese-n noapte… s-a lui umbra lunga-ntins se desfasoara

      Pe-ale Nilului lungi valuri. – Astfel pe-unde de popoara

      Umbra gandurilor regii se arunca-ntunecat.

      Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde,

      Ale trestiilor sunet ce sub luna ce patrunde

      Par a fi snopuri gigantici de lungi sulite de-argint,

      Toat-a apei, a pustiei si a noptii maretie

      Se unesc sa-mbrace mandru veche-acea imparatie,

      Sa invie in deserturi sir de visuri ce te mint.

      Raul sfant ne povesteste cu-ale undelor lui gure

      De-a izvorului sau taina, despre vremi apuse, sure,

      Sufletul se-mbata-n visuri care-aluneca in zbor.

      Palmii risipiti in cranguri auriti de-a lunei raza,

      Nalta zveltele lor trunchiuri. – Noaptea-i clara, luminoasa,

      Undele viseaza spume, cerurile-nsira nori.

      Si in templele marete, colonade-n marmuri albe,

      Noaptea zeii se preimbla in vestmintele lor dalbe,

      Si al preotilor cantec suna-n harfe de argint;

      Si la vantul din pustie, la racoarea noptii bruna,

      Piramidele din crestet aiurind si jalnic suna

      Si salbatec se