Vânătoarea De Comori. Stephen Goldin
VÂNĂTOAREA DE COMORI
de Stephen Goldin
Publicat de Parsina Press
Traducere publicată de Tektime
Scavenger Hunt. Copyright 1976, 1999, 2009 de Stephen Goldin. Toate drepturile rezervate.
Coperta © Victor Habbick | Dreamstime.com
Traducere de: George-Laurențiu Scurtu
De data asta
toate Cântecele mele răsună
pentru MARY
Capitolul 1: Balul Vânătorii
Dacă ar fi fost măcar atât de buni ca să ne urască, am fi putut folosi acea ură pentru a crea o identitate rasială. Dar ei ne-au refuzat chiar și această fărâmă de respect. Suntem unelte, lucruri care trebuie folosite, nevrednice de dragoste sau ură, milă sau denigrare. Ei ne definesc prin funcțiile noastre, nu prin persoana noastră. Și, pentru că n-avem alternative, facem și noi la fel...
A fost nevoie de o luptă sângeroasă pentru ne a câștiga libertățile cele mai de bază. Va fi nevoie de mult, mult mai mult pentru ne a câștiga un sentiment de identitate...
− Jasmine S
Un Manifest Android
Atât de mare-i era reputația încât prezența Tylei deVrie aducea o tensiune tăcută cu multe ore înainte ca ea să intre în clădire. Femeile se dichiseau jenate, știind că, indiferent de cât de strălucitoare ar arăta, ea va arăta mai bine. Bărbații se fâțâiau timizi – foștii iubiți se întrebau ce făcuseră de i-au pierdut favorurile și iar cei care mai sperau se întrebau dacă erau suficient de provocatori pentru a-i atrage atenția. Când valetul android chargé d’affaires a anunțat în cele din urmă sosirea ei, nimeni nu era atât de stângaci încât să se oprească și să se holbeze. Oamenii împrăștiați ici și acolo și-au întors discret capul spre ușă, apoi și-au văzut nonșalanți de treaba lor dinainte. De fapt numai câțiva și pe rând, dar înainte ca diva deVrie să ajungă la a treia din cele trei trepte largi care duceau de la ușă până la mezaninul cu vedere la sala de bal, toată lumea făcuse un inventar complet al celor mai recente ținute scandaloase ale sale. În timp ce fața îi purta expresia știută de plictiseală plăcută, ținuta ei era destul de departe de a fi atât de plictisitoare încât să nu pornească următoarea fiță interstelară. Dungile fosforescente subțiri se învârteau electric pe fața ei, ca niște electroni roșii și verzi în jurul unui nucleu. Părul ei era pieptănat în sus și împletit, cu cozi groase în culori verde și roșu, împletite cu îndemânare, dându-i un aspect de acadea baston și adăugând douăzeci de centimetri la înălțimea ei. Pornind de la umerii ei, două benzi largi de plastiglo, una roșie și una verde, se arcuiau în jos pe partea din față, îi acopereau sânii și făceau un X direct printre picioare, apoi se împerecheau în jurul contururilor netede ale gambelor pentru ca în final să se înfășoare în jurul tălpilor ei pe post de sandale. De acolo, benzile se încolăceau prin spatele picioarelor, se încrucișau din nou peste fese și continuau până la umeri pentru a termina ciclul. În jurul gleznei sale stângi era o bandă îngustă de mătase, de care atârna nonșalantă singură piesă de podoabă – o bucată de inimă de piatră de mărimea unei cireșe, tăiată din inima unei creaturi de siliciu de pe planeta Ootyoce. Pe oricine altcineva ținuta ar fi fost exagerată; pe ea, îți oprea respirația. Tyla deVrie i-a amuțit pe reporterii de presă din galeria din anticamera sălii, toți înarmați cu întrebări despre moștenirea fantastică a familiei deVrie în Vânătoarea de Comori. Acum stătea lângă balustradă, privind peste vasta întindere a sălii în formă de dom. Chiar dacă erau aproape o mie de oameni la nivelul parterului, sala părea mai puțin de jumătate plină. Îngrămădeala, la urma urmei, ar fi fost ceva déclassé.
O orchestră cânta la capătul de nord al sălii. Aceasta nu era o simplă colecție de sintetizatoare și mixere, ci optzeci de oameni în carne și oase care cântau la instrumente reale, cei mai desăvârșiți maeștri adunați de pe planete din întreaga galaxie. Muzica pe care o interpretau era delicată, potrivită pentru dansurile impunătoare ale Societății. Unii invitați de fapt dansau, deși majoritatea erau mulțumiți să se așeze la mesele de pe marginea parterului sau stăteau în picioare și vorbeau. Orchestra avea o amplificare slabă – suficient de tare pentru a înăbuși discuțiile învecinate, dar nu atât de asurzitoare pentru a interfera cu propria discuție. Tyla stătea ca un monarh care își privea domeniul; apoi, îndrăznind să se miște, ea merse cu pași lungi, ca de pisică, la gravtubul transparent. Ar fi putut să pozeze ca statuie, deoarece câmpul gravitațional o făcea să plutească ușor pe podeaua sălii; privirea ei rămase fixă iar expresia ei nu se schimba niciodată. Doar o foarte mică zdruncinătură a informat-o că a ajuns la nivelul parterului. Ea a ieșit din tub și a început să socializeze.
Părea că se mișcă doar la întâmplare prin mulțime, acceptând o băutură de pe tava unui servitor android, degustând de la un hors d'œuvre la altul. Mișcările browniene ale societății puteau determina schimbarea destinației sale de zeci de ori într-un minut, dar întotdeauna știa exact unde se îndreaptă. Ca un politician priceput răsfoind propriul fișier Farley, mintea ei era un glosar de calculator cu informații exacte despre oamenii pe care îi întâlnea.
Kontorr, Occla: peste 80 de ani, deși pretinde că are 70. Trei ex-soți (inclusiv Tonas!), Divorțată în prezent. Familia este din Societatea Veche, iar ea e rămasă în urma tendințelor. Cosponsor pentru Jumpdown. Cunoștință ocazională - de tratat cu o aprobare cordială, cuvânt de salut.
alMassan, Ranso: 120 sau cam așa ceva. Îi place să se plângă de defecțiuni la brațul artificial. Căsătorit cu Robidia de 30 de ani – ieșit din cursă. Prieten vechi de familie - de tratat cu zâmbet cald, schimb de plezanterii.
Tens, Arrira: 30 (???). Căsătorită în Societate (Vond, desigur!), apoi rămasă singură după divorț. Deziluzii despre propria valoare. Arivistă pe plan social. A încercat să se cupleze cu Billin înainte de a termina eu cu el. Nu vorbesc cu ea în acest an - de tratat cu încruntare și dispreț rece.
Corbright, Wilfern: 62, râde tare cu răgete fără niciun motiv bun. Destul de Nouveau. Pe lista C (cu siguranță). Niciodată nu a fost prezentată oficial - tratează cu reținere politicoasă.
Danovich, Necor: 68. Fost iubit, cu doi ani în urmă. Ochi blânzi, performanțe mediocre - tratează cu zâmbet prietenos, de oprit și discutat câteva baliverne.
Erau foarte multe paracgrafe ca cel din urmă. Tyla deVrie era notorie pentru inimile frânte în rândurile bărbaților eligibili ai Societății, lăsându-i la fel de brusc cum i-a acostat, fără niciun motiv. Aventurile ei era o sursă constantă de bârfe în rândul doamnelor cu o reputație și o strălucire mai mică, o sursă de frustrare veșnică pentru amanții pe care-i abandonase – și o sursă continuă de speranță pentru bărbații cu care ea trebuia să se combine, fiecare dintre ei imaginându-și că el va fi cel care o va îmblânzi în cele din urmă. La vârsta de numai treizeci și trei de ani, ea era una din acei oameni din galaxie.
Când se întâlnea cu unul dintre vechii ei iubiți, ea îi întreba întotdeauna dacă au intrat în Vânătoare. Această întrebare era pro forma; răspunsul era, invariabil, − Desigur. În afară de flirturile de rutină, totuși, ea acorda o atenție redusă bărbaților eligibili care nu îi fuseseră încă iubiți. Nu era o noapte pentru a începe aventuri noi. Tyla avea propria ei agendă.
Trăncăneala ineficientă a mulțimii, al cărei singur credo părea a fi loquo, ergo sum, politețea gentilă și zâmbetele ipocrite – aceasta era lumea pe care ea o cucerise cu o precizie calculată. Și-a înfășurat zgomotul conversației în jurul ei ca o haină caldă și familiară. Lumea ei, Societatea ei. Dar în seara aceea simți o atingere slabă a febrei lui Alexander - trebuie să mai existe o altă lume, undeva, să o cucerească.
Mai bine savurează asta, fată, se avertiză ea aspru. Aceasta poate fi ultima ta petrecere pentru o perioadă bună de timp.
În timp ce discuta cu Doz Linn, un fost amant, au traversat din neatenție orbita socială a lui Barb. Barbanté Leonyn, o brunetă înaltă, superbă, fosta cumnată a lui