Vânătoarea De Comori. Stephen Goldin
asta, draga mea, continuă Jusser. − Dar stați, dumneavoastră sunteți întotdeauna mirifică.
− Iar dumneavoastră sunteți la fel ca oricând, zise Tyla dulce.
Nillia Rathering a simțit acumularea ironiei din replicile neplăcute și a decis că atenția ei era dorită în altă parte. Cu un scuză grațioasă, a alunecat degajată într-un colț mai puțin intens al sălii. Și alți oameni din jurul Tylei și Jusser s-au deplasau spre zone mai sigure.
− Este desigur, minunat să vă văd din nou, a spus Jusser. I-a luat brațul atât de ușor încât ea nu avu altă alternativă decât să-l lase. − Mi-a fost tare dor de dumneavoastră, să știți.
− Se pare că v-ați descurcat destul de bine cât timp am fost departe.
− Bineînțeles că m-am descurcat. Sunt un câștigător, nu-i așa?
− Asta depinde, spuse cu atenție Tyla, de jocurile pe care le jucați.
Jusser ridică din umeri. − Singurul lucru pe care l-am dorit dar nu l-am avut niciodată sunteți dumneavoastră, draga mea, iar acum, că m-am gândit la asta, e doar o chestiune de timp. De ce să vă pierdeți energia luptând împotriva mea?
În timp ce vorbeau, el o conducea înspre centrul sălii. Chiar când au ajuns acolo, orchestra a început să cânte din nou. − Vreți să vă alăturați mie în Zolthen? întrebă Jusser înainte ca Tyla să poată răspunde la întrebarea anterioară.
Tyla a ezitat o fracțiune de secundă, și asta a fost în defavoarea ei. Jusser i-a luat tăcerea drept consimțire și a ridicat-o în brațe pe ritmul muzicii. A fost o ambuscadă fină plănuită perfect.
− Presupun că sunteți aici să priviți startul Vânătorii de Comori, spuse Jusser, în timp ce o răsuci ușor în jurul lui.
− Într-un fel, da. Ea s-a încadrat pe tempoul muzicii, s-a dat un pas înapoi și alături de el în timp ce-i ținea mâna stângă cu dreapta ei și s-a strecurat pe sub braț ca să ajungă în spatele lui.
− Mă aștept să vă văd jos pe lângă Hermes ca să mă vedeți cum decolez. El i-a lăsat mâna cu stânga, dar i-a luat cealaltă mâna cu dreapta și s-a răsucit încă o dată, ca să se întoarcă în fața ei.
− Mă tem că va fi oarecum dificil, spuse ea, făcând un pas mai aproape de el și alunecându-și brațul liber în jurul taliei lui. Împreună făcură trei pași spre dreapta lui Jusser. − Voi fi la bordul lui Honey B în acel moment.
− Nava lui Bred? S-a înscris la Vânătoare? Jusser o împinse încet de la el și ea făcu o piruetă lentă.
− Da, a fost în ultimul moment. Ea așteptă măsura corectă, apoi sări în sus și ateriză într-un picior. Partenerul ei a luat piciorul liber, a îngenuncheat și l-a trecut peste umărul lui. Apoi, apucând-o de mâna întinsă, o ridică cu totul în aer.
− Nu ați prefera să fiți văzută cu un câștigător?
− Intenționez să fiu unul dintre ei.
El o întoarse o dată, apoi o așeză din nou. − Nu vă așteptați ca bordelul ăla zburător să fie un concurent serios, nu-i așa? Se întoarse pe jumătate, astfel că cei doi se aflau acum lipiți spate în spate.
− Desigur, chiar mă aștept, a spus ea, făcând cinci pași înapoi, în timp ce el a făcut același număr de pași înainte, astfel încât să rămână în continuare lipiți. − Pentru că eu o voi conduce Vânătoarea pentru el.
− Oo, acum se clarifică situația. Chiar mă întrebam de ce a coborât Bred din norul său și s-a alăturat muritorilor. Au făcut trei pași în dreapta, doi la stânga, apoi s-au întors, astfel că au ajuns încă o dată față în față. – De fapt sora lui trage sforile.
− Deoarece femeile nu pot intra singure în concurs, i-am cerut lui Bred să se înscrie în Vânătoare ca o favoare pentru mine. El a fost de acord, atâta timp cât eu fac toată treaba. Ei și-au apucat încheieturile celuilalt și au făcut doi pași laterali lungi și târâiți. − Mi-a dat temporar comanda navei sale.
− Și de ce sunteți dintr-o dată atât de interesată? Întotdeauna ați preferat petrecerile în ciuda jocurilor.
− Întotdeauna a fost un... În acest moment, dansul cerea, pentru un timp, un schimb de parteneri. Ei s-au combinat cu un cuplu din apropiere și au făcut câteva rotiri ușoare cu alții înainte de a se reîntâlni din nou. – deVrie în Vânătoarea de Comori, a continuat Tyla cu ușurință. Și, de obicei, noi câștigăm.
Zâmbetul lui Jusser se întinse. − Dar nu și ultima dată.
Auzindu-l, furia ei s-a dublat. − Nu trebuie să fiți atât de macabru. Dacă părinții mei nu ar fi murit, ar fi câștigat din nou. Ați fost norocos. Era atât de supărată încât aproape că a ratat un pas, dar s-a redresat la timp și și-a păstrat demnitatea, făcând stângăcia să pară o înfloritură a pasului de bază.
− Norocul n-a avut nimic de-a face cu asta, draga mea. Ei se țineau de mâini mai slab și au făcut un mic cerc. − Am concurat pur și simplu ca și cum aș concura la orice – pentru a câștiga. Și asta am făcut.
Cerințele rigide ale dansului Zolthen cereau acum o îmbrățișare. Tyla și-a pus rezervată brațele în jurul partenerului său, în schimb nimic nu era rezervat la strângerea lui Jusser. − Agenții mei au găsit recent niște afrodiziace noi și exotice pentru mine, șopti el în urechea ei − Și aș fi încântat să împart prima mea mostră cu tine.
S-au rupt din strânsoare. Dansul cerea ca fiecare să facă o piruetă pe piciorul drept, și apoi să vină împreună din nou. Jusser s-a rotit perfect. Tyla pur și simplu s-a îndepărtat de el, lăsându-l în mod deliberat pe Jusser fără parteneră în mijlocul ringului de dans.
Nimeni nu-și părăsea partenerul în mijlocul unui Zolthen. Un astfel de act era considerat o insultă calculată și Jusser rămase fără cuvinte. Ce era mai rău era că deși nu au scos niciun sunet, insulta a fost imediat observată de toți cei din sală, iar camera s-a umplut imediat de efervescență. Totuși, nimeni altcineva nu s-a abătut de la dans.
Cumpătul Tylei era în fierbere, dar chiar și așa o parte rece a minții ei cântărea alternativele. Să-l desființeze pe Jusser în mijlocul Zolthenului a fost o insultă majoră, dar trebuia să fie ceva și mai mult ce ar fi putut face. Plecarea bruscă din sală o va lipsi pe ea de restul petrecerii dar asta nu era destul de umilitor pentru el. Tyla deVrie era un expert remarcabil la apăsarea tăcută a pumnalului, și o insultă obișnuită nu era suficient.
Se îndreptă cu fermitate spre androidul cu figura tristă, așezat la o masă de unul singur. Era atât de ocupat să fie ignorat de alții că nici măcar nu a observat când ea s-a apropiat. − Vrei să termini cu mine acest Zolthen? întrebă ea.
Androidul privi în sus, smuls din reveria sa. − Ăă, cine, eu?
Ea a repetat întrebarea.
− Dar noi... nici măcar nu ne-am prezentat. Poate că nu știți cine sunt eu.
− Este necesar?
− Oo, nu, nu, cred că nu. Bine, în regulă, mi-ar plăcea. Făcu o grimasă și se ridică în picioare.
Androidul părea surprinzător de tânăr. Androizii ieșeau din fabricile lor de procesare complet maturi și îmbătrâneau foarte încet, astfel încât erau, în mod normal, făcuți să pară de o vârstă mai matură − să zicem, șaizeci. Acesta părea să aibă abia vreo douăzeci de ani, era mai mult un băiat decât un bărbat. Pentru a se potrivi în Societate, el cumpărase niște haine evident costisitoare și bine adaptate − dar moda era de anul trecut, iar ignoranța Androidului se vedea