Vânătoarea De Comori. Stephen Goldin
contractul el însuși.
− Cu cine se mărită?
− Nu s-a hotărât încă. Unul dintre cei doi tineri băieți Untermann, e aproape sigur. Asta va face o alianță destul de puternică, nu crezi?
Vocea lui Nillia a coborât la tonuri chiar mai conspirative, continuând: − Și vorbind de genul acesta de lucruri, draga mea, știu că nu-i treaba mea, dar încă nu te-ai căsătorit?
Știi că n-am făcut-o, băgăreață bătrână. Nu se întâmplă nimic în galaxie fără să afli tu despre asta. – Nu fiți naivă. Știi că nu aș face așa ceva fără să vă invit la nuntă. Nu trebuie să vă faceți atâtea griji despre asta.
− Știu, dragă, dar nu mă pot abține. I-am promis mamei tale că o să am grijă de tine, știi doar.
Asta era, vechea promisiune pe care Nillia o scotea de la naftalină cu fiecare ocazie socială, ca un soldat străvechi care ieșea din pod, purtând o uniformă care amenința să se destrame pe la cusături. Poate că îi dă un fel de senzație tare să creadă că e responsabilă pentru mine, se gândi Tyla. Măcar o dată aș vrea să merg la o petrecere fără ea.
− Trebuie să recunoști că nu e normal ca cineva de vârsta ta să nu fi fost căsătorită cel puțin o dată, continuă veselă Nillia, fără să-și dea seama că o necăjea pe tânăra femeie. − Îți ratezi complet anii cei mai buni. Tinerețea este vârsta experimentelor, știi tu.
− Cred că am experimentat deja destul, pe pielea mea.
Nillia a dat din mână ca să alunge ideea asta. – Astea sunt afaceri, dragă, nu căsătorii. Totul este superficial. Tu ai nevoie de ceva mai profund, de o relație de durată, ceva mai mult decât o săptămână sau două.
− Mai am mult de căutat un bărbat cu care aș vrea o relație de durată. Tyla o folosise pe Nillia să scape de Barb și acum se uita în jur după cineva care să o salveze de Nillia. Orchestra nu mai cânta, pentru moment. Peste umărul lui Nillia îl văzu pe Tendric Parto. Dacă ar reuși să-i prindă ochii...
− Nu ar trebui să fie pentru totdeauna, știi tu, continuă Nillia. − Un an sau doi ar fi suficient. Mă gândesc la câțiva tineri care s-ar dovedi niște soți excelenți pentru tine. Doar că n-ai căutat destul de bine, asta-i tot. Chiar și fratele tău a fost căsătorit o dată, iar Domnul știe că e un... S-a prins în faux pas și și-a lăsat vocea să derapeze într-un sunet de neînțeles.
− Ciudat? a ajutat Tyla, bucurându-se pentru o clipă de sentimentul de a-și pune inchizitorul în defensivă.
− Nu, desigur că nu, draga mea, aveam de gând să spun "excentric". Dar dacă și el și Barb au supraviețuit unei căsnicii, cu siguranță nu există niciun motiv pentru care tu nu ai putea. Uită-te în jur în sală, în seara asta. Toți bărbații eligibili, cei mai râvniți din galaxie sunt aici. Și în ținuta asta, cu siguranță nu vei avea probleme să-l atragi pe bărbatul pe care îl vrei tu.
Tyla se uită în jur. Tendric Parto fusese tras deoparte de aceeași femeie, probabil noua lui soție - Tyla, a ratat nunta și nu a avut șansa să o cunoască. Dar trebuia să fie cineva pe care să îl folosească ca pe un truc pentru a o părăsi pe Nillia. Ochii ei se plimbau deasupra meselor așezate în jurul perimetrului de dans. Cunoștea fiecare față de la petrecerile anterioare, cu excepția....
− Cine-i ăsta? întrebă ea, îndreptându-se spre un tânăr arătos și abătut, așezat singur la o masă.
Figura Nilliei s-a schimbat brusc, iar vocea ei acum șoptea. – Oo. Crede-mă, dragă, n-ai vrea să ai ceva de-a face cu ăsta. E androidul.
Barb menționase ceva despre un "scandal mare cu un android", dar ar fi avut nevoie de o părere mai avizată și de mai puține detalii. − Ce face aici? întrebă ea.
− Vrei să spui că nu ai auzit de scandal? Draga mea, nu te-a pus nimeni la curent cu știrile, nu-i așa? Acea creatură s-a înscris în Vânătoare.
Tyla era cu adevărat șocată. − Nu știam că l-au lăsat să se înscrie.
− Devon nu a vrut, te asigur. Dar regulile sunt destul de clare − orice ființă conștientă, de sex masculin, care poate plăti taxa de înscriere, poate participa. S-a făcut un gest de amabilitate socială, iar Comitetul, desigur, nu a vrut să pară că ar exclude extratereștri. Dar cine ar fi crezut vreodată că un android ar putea veni cu suficienți bani pentru a fi admis?
− De unde a avut banii?
− Se pare că toți androizii din galaxie au contribuit la plata taxei și au cumpărat o navă. Este ca o cauză sau se întâmplă ceva cu ei − niște nonsensuri despre încercarea de a dovedi că sunt egali cu ființele umane.
Ochii Tylei se strânseră. − Credeți că are măcar vreo șansă?
− Toți cei cu care am vorbit cred că nu. Dar e rușinos numai să te gândești că chestia asta participă la Vânătoarea noastră. Sunt sigură că Regulile vor fi modificate până la viitoarea vânătoare.
Tyla dădu din cap. Intrarea androidului în Vânătoare ar putea să știrbească ușor strălucirea concursului, dar tradiția Vânătorii era atât de glorioasă încât prejudiciul ar fi minim. La un an după ce se va termina, toată lumea își va aminti doar de câștigător. Nici nu era îngrijorată de Android ca o concurență − dacă, așa cum spunea Barb, nu avea decât o vechitură de navă uzată și niște roboți ca echipaj.
Majoritatea celor înscriși în mod regulat concurau numai pentru că dacă nu ar fi făcut-o și-ar fi pierdut statutul în Societate. De fapt ei mergeau la Vânătoare destul de apatici, doar ca să adune câteva din obiectele de pe listă și să piardă grațios, pentru a spune mai târziu anecdote interesante despre cum ar fi putut câștiga dacă nu ar fi avut acest și acel accident atât de nefericit. Nu era decât o singură persoană despre care își făcea griji. O singură persoană pentru care Vânătoarea era mai mult decât un simplu joc.
− Bună, Tyla, spuse o voce din spatele ei și recunoscu vocea inamicului.
− Bună, domnule Jusser, spuse ea, întorcându-se. Chiar mă gândeam la dumneavoastră.
Ambic Jusser arăta ca rolul pe care-l juca – un donjuan sofisticat, cu umeri largi. Înalt la stat de doi metri, avea o față frumoasă, deși dură, cu tenul de un bronz spațial. Mustața și barbișonul erau stropite parcă cu un praf argintiu; avea o bandă rasă lată de trei centimetri ce se întindea pe centrul craniului din față până în spate și care fusese tatuată extravagant de însuși faimosul Corinarr.
Cămașa lui Jusser era netedă, din plastisilk semitransparent, cu reflexii spiralate în albastru, roșu și galben. Designul părea, la prima vedere, întâmplător, dar era gândit să conducă ochiul în jurul torsului său magnific și apoi în jos spre talie. Pantalonii trei-sfert erau din catifea curcubeu, strălucind în toate culorile deodată dar erau atât de strânși că păreau pictați. Suspensorul lui era extrem de îngroșat și purta cizme din piele moale care alunecau fără zgomot de-a lungul podelei de bal. Mâinile îi erau înmănușate cu grijă, dreapta în roșu și stânga în galben.
Bijuteriile povesteau incitant totul despre el. Un șir de diamante îi înconjura capul, legat la spate de gât cu doi ciucuri. Un cercel de rubin atârna de fiecare ureche, iar brățările strâmte cu diamante galben aprins îi înconjurau încheieturile. Cureaua era de fapt un șir de smaralde, în timp ce jartierele lui erau mozaicuri de rubine, smaralde, safire și diamante. Pe cizma sa dreaptă avea un pinten de platină, cu o stea mare de safir, în loc de rotiță. Iar în jurul gâtului avea un tub din plastic transparent, plin cu sute de licurici vii, care străluceau și clipeau − vii și calzi, dar care-și schimbau tot timpul nuanța și modelul. Licuricii erau extrem de scumpi, chiar și după standardele