Vânătoarea De Comori. Stephen Goldin
complet. Era dezbrăcată, înapoi în cabina ei de dormit. Amintirile ei erau acum cel mult neclare după ce Pântecul și-a îndeplinit menirea. Știa că Pântecul funcționa doar în secvențe de o oră, așa că ea presupuse că a ieșit după ce a terminat și s-a urcat prin Miez până în cameră. Peruca și rochia ei de plastiglo erau aruncate neglijent peste unul dintre cârligele hamacului, întărind această ipoteză.
Ea se ridică și se întinse cât putu de bine în cabina înghesuită. Fiind în Sectorul II, aproape de nasul navei, cabinele nu erau foarte mari. Aveau trei metri din față în spate pe "înălțime", iar "podeaua" și "tavanul" aveau modelul trapezoidal care predomina la bordul navei. În acest volum se afla o toaletă și o chiuvetă, un pat pentru a fi folosit în condiții de gravitație care se plia pe perete, cârlige pentru hamace zero-G, un hublou propriu, un ecran de citit și un mic set de sertare încorporate pentru haine și efecte personale. Nu mai rămânea prea mult spațiu să te desfășori, dar aceste cabine erau destinate exclusiv dormitului și intimității personale; viața se derula în celelalte încăperi mai exotice.
Tyla se duse la chiuvetă și-și aruncă apă pe față ca să se trezească, profanând blesteme printre respirații la adesa fratelui ei și a oricui altcineva căruia îi ardea de jocuri de-a ghicitul la o oră atât de devreme dimineața. Apoi se uită la ceasul de pe perete - era zece fără cinci, ora locală. Vânătoarea de Comori va începe în puțin peste două ore, iar ea era încă aici, dormitând.
Rapid, ea s-a întins spre un sertar și a scos unul dintre combinezoanele ei spațiale. Toate uniformele spațiale erau, în esență, combinezoane dintr-o singură bucată, care acopereau corpul de la gât în jos, cu bocanci și mănuși incluse. Costumul ăsta era suficient de larg pentru a permite corpului să se miște liber la zero G, dar strâns de elastice la încheieturi, talie și glezne pentru a preveni balonarea necontrolată. Se etanșa în față cu un singur fermoar și se transforma cu ușurință într-un costum spațial prin simpla adăugare a rezervoarelor de aer și a unei căști.
Deși proiectul combinezoanelor spațiale era standard în întregul spațiul populat de oameni, unii indivizi și le-au personalizat prin diverse culori. Modelul cu semnătura Tylei, de exemplu, era un purpuriu regal original Bracht, cu arabescuri subțiri de argint peste tot corpul și benzi de argint pentru a simula bijuteriile. A intrat în costum, apoi și-a trecut un pieptene prin părul ei, care, lipsit de peruca roșu cu verde, era maro, tuns scurt. Ea și-a părăsit cabina și s-a cățărat în jos, două nivele mai jos.
La început, singura persoană pe care o văzu în cameră era Bred. Fratele ei geamăn era îmbrăcat, de asemenea, într-un combinezon spațial, care, în cazul său, era departe de a urma orice convenție. Combinezonul lui Bred era de un negru lucios, cu accente de gri, fără culorile strălucitoare care erau la modă pentru bărbați. Bred și-a lăsat părul să crească în mod natural, fără partea rasă din mijloc; era șaten, de lungime medie și avea tendința să se răsucească în mod neașteptat peste frunte. Bărbișonul era la modă, dar barba lui Bred era una plină. Nu purta bijuterii. Într-o epocă în care microchirurgia optică corecta cu ușurință vederea defectuoasă, ochii lui Bred se despărțeau ca la bufniță în spatele ochelarilor maro cu ramă de corn. El a văzut o pereche într-un film holi și a fost atras de decadența lor; ei erau cea mai distinctă extravaganță a lui. Corpul și trăsăturile sale erau suficient de rotunjite pentru a-l face plinuț dar fără să pară gras. Colțurile gurii făceau gropițe când zâmbea, ceea ce se întâmpla adesea.
Zâmbea și acum uitându-se la sora lui care intra în Camera Desenelor. Ochiul său format observase că ea avea un mers de pițipoancă nesimțită, dar chiar și așa combinezonul spațial larg nu-i putea ascunde frumusețea extraordinară. − Sper că nu te-am trezit, spuse el într-un mod plăcut.
− Știi foarte bine că m-ai trezit. Tyla era într-o stare proastă în dimineața asta, nu chiar la fel cum plecase noaptea trecută, plină de bucurie gândindu-se la șansa de a cuceri lumea socială încă o dată. Bred se întrebă ce oare a putut s-o acrească atât de mult.
− Trebuia să te trezești dintr-un moment în altul, oricum, spuse el cu o ridicare din umeri.
− Asta nu mă încălzește deloc. Cine-i vizitatorul care ziceai că mă caută?
Bred aruncă un deget mare pentru a indica un robot care stătea lângă canapeaua lungă. Era un ovoid din durasteel lustruit nu mai înalt de un metru, cu un grătar care-i servea drept gură și numeroase membre retractabile. Ovoidul era cocoțat pe trei picioare scurte cu roți care îi permiteau să se miște liber în orice direcție.
− Ce e asta? întrebă Tyla suspicioasă.
− Eu, dragă domnișoară, a spus robotul, sunt Arbitrul care a fost încredințat lui Bred deVrie participant la Vânătoarea de Comori în conformitate cu articolul VII, secțiunea 4 din Regulile Vânătorii. Numărul meu de serie este J17-H12C5. Am în posesie lista de articole pe care trebuie să le dobândească susnumitul participant în timpul Vânătorii de Comori, așa cum este prevăzut în articolele VIII și IX, și sunt singurul judecător al obținerii cu succes a fiecărui element, în conformitate cu articolul X secțiunile 20 până la 25. Sunt, de asemenea, Arbitru oficial al Regulamentului Vânătorii și autoritatea finală privind orice chestiune referitoare la aceasta, în conformitate cu articolul XII secțiunile 1-3.
− Cu alte cuvinte, l-a întrerupt Bred, e spărgătorul oficial al distracției.
− Ca parte a îndatoririlor mele, a continuat robotul, articolul VII, secțiunea 23 îmi cere să rezum, înainte de decolare, regulile Vânătorii tuturor membrilor echipei care asistă participantul oficial. Este toată echipa prezentă acum?
− Nu încă, răspunse Bred.
Tyla se uită în jur, uimită. − Plecăm în două ore. Unde este toată lumea?
− Asta, răsări o voce austeră dinspre Miez, este ceva ce și eu aș vrea să știu.
Căpitanul Luuj Kirre intră în Camera Desenelor. Căpitanul Kirre era o neagresă înaltă, bine proporționată, cu o frizură scurtă și o mătură în loc de coloană vertebrală. Postura ei se înălța înfricoșătoare, iar combinezonul de un auriu metalic - cu insigna neagră de căpitan și blazonul negru-argintiu al familiei deVrie afișate proeminent deasupra sânului stâng - se mula atât de tare încât uneori trosnea în mers. Fața ei era rotundă și senzual de frumoasă, dar impresia pe care o lăsa acum era marcată de niște ochi înfuriați și o mască de mânie îndreptățită.
− Stai ușor, Luuj, îi spuse Bred cu un zâmbet. − Vor apărea la timp. Întotdeauna fac așa.
− Sigur, spuse căpitanul, pufnind. − Și fără doar și poate cu aceleași scuze slabe pe care le au întotdeauna. Maestre deVrie, te-ai deranjat să angajezi femei extrem de competente. Știu că le-aș putea transforma într-un echipaj de zbor competent, cu condiția să mă lași să instaurez un regim de disciplină adecvat.
Bred o privea cu interes. Nu încetat niciodată să-l fascineze faptul că o femeie atât de pasională, delicată și nesigură în privat ca Luuj Kirre ar fi putut fi tare ca durasteel-ul în fața unui public. În pat, era o creație a emoțiilor - odată, chiar o văzuse plângând. Dar în combinezon, nu mai rămânea nicio urmă din acestă feminitate umană. Presupun că, gândi el, avem cu toții fețe publice, pentru a ascunde punctele slabe pe care le considerăm că le avem în noi. Ar trebui să ne dăm seama că acele "slăbiciuni" sunt de multe ori atuurile noastre.
− Ferească spațiul, spuse el cu voce tare. − Ești deja destul de eficientă pentru toată echipa. Mi-e teamă că pot să iau doar o singura persoană eficientă la bordul navei.
− Dru e deja la bord, s-a oferit voluntar Tyla. Mi-a deschis noaptea trecută.
− Da, și eu am văzut-o cu puțin timp în urmă, adăugă Bred, încercând