Cartea Urantia. Urantia Foundation
diverselor ordine de îngeri, au fost prezentate în scrierile voastre ca venind de la Dumnezeu însuşi. Viaţa religioasă de pe Urantia confundă încă personalităţile asociate Deităţii cu Tatăl Universal însuşi, astfel încât toate sunt aduse sub o singură şi aceeaşi denumire.
4:5.3 (60.2) Locuitorii Urantiei continuă să sufere de pe urma influenţei conceptelor primitive despre Dumnezeu. Zeii care se înfurie odată cu furtuna, care zguduiesc pământul în mânia lor şi îi lovesc pe oameni în crizele lor, care aplică judecăţile lor din nemulţumire în epocile de foamete şi de inundaţie - aceştia sunt zeii religiilor primitive. Ei nu sunt Zeii vii care guvernează universul. Astfel de concepte sunt relicve ale timpului în care oamenii presupuneau că universul este sub conducerea şi sub dominaţia capriciilor acelor zei imaginari. Însă omul muritor începe să realizeze că trăieşte sub un regim al legii şi al ordinii comparative în ceea ce priveşte politica administrativă şi conduita Creatorilor Supremi şi a Controlorilor Supremi.
4:5.4 (60.3) Ideea barbară de a îmblânzi un Zeu mânios, de a îmbuna un Domn ofensat, de a câştiga favorurile Deităţii prin sacrificii, prin penitenţe şi chiar prin vărsare de sânge, reprezintă o religie total puerilă şi primitivă, o filozofie nedemnă de o epocă iluminată de ştiinţă şi de adevăr. Astfel de credinţe sunt absolut detestabile pentru fiinţele celeste şi pentru şefii divini care servesc şi domnesc în universuri. Este un afront la adresa lui Dumnezeu a crede, a susţine sau a propovădui că trebuie să se verse sânge nevinovat pentru a câştiga favorurile sale sau pentru a abate o mânie divină închipuită.
4:5.5 (60.4) Evreii credeau că „fără vărsare de sânge nu se poate dobândi o iertare a păcatelor.” Ei nu s-au putut elibera de vechea idee păgână că Dumnezeu nu s-ar putea domoli decât la vederea sângelui, cu toate că Moise a făcut un salt distinct înainte atunci când a interzis sacrificiile umane şi le-a înlocuit cu sacrificii ceremoniale de animale, potrivite mentalităţii primitive a discipolilor săi care erau nişte beduini infantili.
4:5.6 (60.5) Dăruirea unui Fiu al Paradisului lumii voastre era inerentă încheierii unei vârste planetare. Ea era inevitabilă, şi nu a fost făcută neapărat în scopul de a câştiga favorurile lui Dumnezeu. S-a nimerit, totodată, ca această dăruire să reprezinte actul final personal al unui Fiu Creator în lunga aventură de câştigare prin experienţă a suveranităţii asupra universului său. Oamenii au fost învăţaţi că inima paternă a lui Dumnezeu, în toată răceala şi asprimea ei austeră, era atât de neatinsă de nefericirile şi de suferinţele creaturilor sale, încât tandra sa mărinimie nu aveau cum să se manifeste până să-l fi văzut pe Fiul său ireproşabil sângerând şi murind pe crucea Calvarului! Ce parodie a caracterului infinit al lui Dumnezeu !
4:5.7 (60.6) Însă locuitorii Urantiei trebuie să găsească modalitatea de a se elibera de aceste vechi greşeli şi de aceste superstiţii păgâne legate de natura Tatălui Universal. Revelaţia adevărului despre Dumnezeu este în cursde manifestare. Rasa umană este destinată să îl cunoască pe Tatăl Universal în toată frumuseţea sa de caracter şi în toată minunăţia însuşirilor sale descrise atât de magnific de Fiul Creator care a locuit pe Urantia ca Fiu al Omului şi Fiu al lui Dumnezeu.
4:5.8 (61.1) [Prezentat de un Consilier Divin de pe Uversa.]
Cartea Urantia
<< Capitolul 4 | Titlurile | Conţinutul | Capitolul 6 >>
Capitolul 5
Relaţia lui Dumnezeu cu individul
5:0.1 (62.1) DACĂ mintea finită a omului nu este în stare să înţeleagă cum poate coborî un Dumnezeu atât de mare şi maiestuos ca Tatăl Universal din lăcaşul său etern de perfecţiune infinită pentru a fraterniza cu creatura umană individuală, trebuie atunci ca intelectul finit să îşi întemeieze asigurarea sa de comuniune divină pe adevărul faptului că se află un fragment real al Dumnezeului viu în intelectul oricărui muritor de pe Urantia înzestrat cu o minte normală şi cu o conştiinţă morală. Ajustorii Gândirii interiori sunt o fracţiune a Deităţii eterne a Tatălui Paradisiac. Când sufletul uman contemplă această prezenţă de realitate spirituală, omul nu are nevoie să meargă dincolo de propria sa experienţă interioară pentru a-l găsi pe Dumnezeu şi a se strădui să intre în comuniune cu el.
5:0.2 (62.2) Dumnezeu a distribuit infinitatea naturii sale eterne în toate realităţile existenţiale ale celor şase coordonaţi absoluţi ai săi, însă, în orice moment, el poate stabili un contact personal cu orice parte, cu orice fază şi cu orice fel de creaţie, prin intermediul fragmentelor sale prepersonale. Dumnezeul etern şi-a rezervat de asemenea prerogativele de a conferi personalitate divinilor Creatori şi creaturilor vii ale universului de universuri, în timp ce şi-a rezervat mai departe prerogativele de a menţine un contact direct şi patern cu toate aceste fiinţe personale prin intermediul circuitului personalităţii.
1. Calea către Dumnezeu
5:1.1 (62.3) Incapacitatea creaturilor finite de a se apropia de Tatăl infinit nu este inerentă unei îndepărtări a Tatălui, ci caracterului finit şi limitărilor materiale ale fiinţelor create. Imensitatea deosebirii spirituale dintre cea mai înaltă personalitate de existenţă universală şi grupurile inferioare de inteligenţe create este de neconceput. Dacă ar fi posibil ca aceste inteligenţe de ordin inferior să fie transportate instantaneu în prezenţa Tatălui însuşi, ele nu ar şti că se află acolo. Acolo ar fi la fel de inconştiente de prezenţa Tatălui Universal ca şi în situaţia lor prezentă. Stă un drum foarte lung înaintea oamenilor muritori, până ca ei să poată cere cu temei, şi cu şanse de reuşită, un bilet de liberă trecere în prezenţa Tatălui Universal din Paradis. Din punct de vedere spiritual, trebuie ca un om să fi fost ridicat şi metamorfozat de numeroase ori înainte de a putea atinge un nivel care îi va da viziunea spirituală susceptibilă să îl facă să vadă chiar şi numai un singur spirit din cele Şapte Spirite Maestru.
5:1.2 (62.4) Tatăl nostru nu se ascunde, el nu trăieşte într-o retragere arbitrară. El a mobilizat resursele înţelepciunii divine într-un efort nesfârşit de a se revela copiilor domeniilor sale universale. O măreţie infinită şi o generozitate inexprimabilă împreunate cu maiestatea iubirii sale sunt ceea ce îl face să năzuiască la asocierea cu el a fiecărei creaturi în stare să îl înţeleagă, să îl iubească, sau să se apropie de el. Prin urmare, limitările care vă sunt inerente, inseparabile de personalitatea voastră finită şi de existenţa voastră materială, sunt cele care determină timpul, locul şi circumstanţele în care veţi putea să atingeţi ţelul călătoriei de ascensiune a muritorilor şi să staţi în prezenţa Tatălui, în centrul tuturor lucrurilor.
5:1.3 (63.1) Cu toate că, pentru a vă apropia de prezenţa Tatălui Paradis, trebuie să atingeţi nivelele finite cele mai înalte ale progresului în spirit, ar trebui să vă bucuraţi la recunoaşterea posibilităţii mereu prezente de a intra într-o comuniune imediată cu spiritul dăruit al Tatălui, care este atât de intim asociat cu sufletul vostru interior şi cu eul vostru în curs de spiritualizare.
5:1.4 (63.2) Muritorii tărâmurilor timpului şi spaţiului se pot deosebi foarte mult în aptitudinile inerente şi în înzestrarea intelectuală, pot beneficia de medii excepţional de favorabile promovării sociale şi progresului moral sau, dimpotrivă, pot suferi de o absenţă aproape completă de ajutor uman pentru cultură şi pentru un aşa-zis progres în artele civilizaţiei.