Comorile Dharmei. Gheșe Rabten
primul rând.
Pe parcursul întregului curs vom trăi în colectivitate şi este bine să adoptăm o anumită disciplină. De obicei vorbim mult, adesea vrute şi nevrute, lucruri fără prea mare importanţă. Acum dorim să practicăm Dharma şi să medităm. Pentru aceasta, vom încerca să ne abţinem să vorbim mult, rezervându-ne cuvintele pentru discuţiile despre Dharma sau despre regulile privind chestiunile practice. Atunci când primim învăţăturile, discuţiile noastre obişnuite nu au un impact imediat, dar dacă vrem să medităm asupra celor ascultate, ele vor fi un obstacol în calea realizării pe care ne-o propunem.
De obicei suntem liberi de mişcările noastre; dar în acest cadru, să evităm deplasările inutile. Internii sunt invitaţi să nu părăsească proprietatea; externii, ajungând seara la ei acasă, să-şi limiteze deplasările la strictul necesar. Într-adevăr, risipirea în deplasări sau alte preocupări vor împiedica obţinerea rezultatelor meditaţiei. Va trebui să aplicăm aceeaşi disciplină activităţilor noastre mentale. Numeroase gânduri (proiecte, preocupări de tot felul, reflecţii şi diverse calcule) ne acaparează mintea. În aceste zile în care ne vom consacra meditaţiei, să încercăm să înlăturăm aceste idei care nu au nicio legătură cu Dharma, ca astfel să fim concentraţi exclusiv asupra practicii pe care o vom efectua aici. Doar dacă trupul, cuvântul şi mintea ne sunt unite în concentrare, putem spera să avem rezultate.
Aţi venit cu toţii să ascultaţi învăţăturile Dharmei şi sunt foarte fericit pentru aceasta. Cât timp vom fi împreună, străduiţi-vă să fiţi binevoitori unii faţă de alţii, faceţi în aşa fel încât liniştea şi calmul să domnească printre voi, căci scopul Dharmei este de a răspândi pacea şi armonia.
Este preferabil să nu fumaţi, cel puţin în camere şi în sala de meditaţie.
În sfârşit, faceţi în aşa fel încât toată energia să v-o consacraţi practicii; veţi obţine astfel cele mai mari foloase, chiar şi pe o perioadă scurtă ca aceasta, iar timpul va fi întrebuinţat cu folos.
Cursurile vor avea loc în fiecare zi. Se poate ca unora dintre voi, pentru care acest domeniu este în întregime nou, să le fie greu să înţeleagă. Nu lăsaţi deoparte aspectele ce vi se par neclare. Notaţi-le şi vom reveni asupra lor. Sper că veţi lua notiţe. Nu uitaţi să le recitiţi şi reflectaţi asupra lor.
Studiul Dharmei cere trei calităţi speciale. Fiţi cât mai puţin distraţi. Dacă priviţi tot timpul în jurul vostru şi sunteţi atenţi la gândurile care vă trec prin minte, cu siguranţă nu veţi înţelege învăţăturile. Dacă întoarcem o ceaşcă, indiferent cât lichid era în ea, acesta nu va putea fi păstrat. La fel se vor pierde Învăţăturile primite de cineva care este distrat. Când ascultaţi cu atenţie şi înţelegeţi bine sensul celor ce vi se expun, străduiţi-vă să nu le uitaţi. Gândiţi-vă adesea la ele. Nu le lăsaţi să se piardă şi faceţi astfel încât să reţineţi ce aţi învăţat. Nu fiţi ca o ceaşcă găurită care păstrează lichidul doar foarte puţin timp, sau deloc. Practica Dharmei are ca scop eliminarea suferinţei – suferinţa corpului şi a minţii. Ea nu trebuie să-şi propună obţinerea unui câştig, o bună reputaţie sau alte obiective lumeşti. Este bine să urmăriţi cursurile cu o intenție potrivită, anume eliberarea de suferinţă. Elevii trebuie, aşadar, să reunească trei calităţi: să asculte cu atenţie învăţăturile, să le reţină şi să posede o motivaţie justă. În ceea ce-l priveşte, maestrul trebuie să-i vadă pe discipoli ca pe nişte bolnavi, iar pe sine însuşi ca pe un doctor şi să considere Dharma ca pe un remediu. Cât despre discipoli, ei ştiu că sunt asemenea unor pacienţi atinşi de o boală grea, aflaţi în căutarea unui remediu care să-i însănătoşească.
În prima parte a acestui curs voi trata despre ceea ce numim cele Patru Adevăruri Nobile, adică Adevărul Suferinţei, Adevărul Originii Suferinţei, Adevărul Încetării Suferinţei şi Adevărul Căii. Voi vorbi apoi despre Mahayana, Marele Vehicul. Aceste învăţături se vor nedogmatice şi sunt destinate să acţioneze cu folos asupra minţii.
Această introducere mi-a permis să vă dau câteva indicaţii în ce priveşte disciplina generală de urmat.
Prima Sesiune
Natura suferinţei
Toate fiinţele de pe pământ, oamenii şi animalele, sunt într-o continuă mişcare. Nu avem nevoie de multe explicaţii pentru a constata această agitaţie perpetuă – fizică, verbală sau mentală – proprie fiinţelor umane. La prima vedere, acest mod de a fi ne pare normal; avem impresia că altfel nu se poate. Dar să facem efortul de a ne chestiona în această privinţă.
Toate aceste activităţi vizează căutarea şi găsirea fericirii, în vederea eliminării suferinţei. Cu alte cuvinte, căutăm ce e plăcut şi evităm ce este neplăcut. În mod obişnuit asimilăm plăcerea noţiunii de fericire, iar neplăcerea, suferinţei. Toate fiinţele, până şi cea mai măruntă insectă, vor să evite suferinţa, indiferent dacă sunt sau nu capabile să pronunţe acest cuvânt. Ştim bine că animalele caută căldura când le este frig şi răcoarea când le este cald. Noi, fiinţele umane, procedăm la fel, indiferent de rasă sau de poziţia socială. Indiferent dacă vorbim sau nu despre suferinţă, facem totul pentru a o evita. Suntem deci asemănători animalelor în ceea ce priveşte căutarea fericirii. Animalele, de la cel mai mic până la cel mai mare, caută ceea ce le face plăcere, fie atunci când beau, fie când mănâncă etc. Nu există nicio dificultate în a constata lucrul acesta, este evident.
Tot astfel, fiinţele umane îşi doresc cât mai multă fericire. Când una dintre dorinţe le este îndeplinită, ele caută o altă plăcere, apoi o alta, şi încă una… niciodată nu sunt satisfăcute. Căutarea fericirii şi evitarea suferinţei: astfel se poate rezuma scopul tuturor activităţilor noastre, a agitaţiei în care suntem prinşi. Oameni şi animale, toţi vizăm acelaşi obiectiv: eliminarea suferinţei şi găsirea fericirii. Iar această aspiraţie este legitimă, toată lumea o poate înţelege fără mare greutate. Această observaţie cere totuşi o analiză aprofundată.
Cele trei feluri de suferinţă
Există mai multe feluri de suferinţă care pot fi clasificate în trei niveluri distincte:
1. Suferinţa suferinţei
Primul nivel e numit suferinţa suferinţei. El este constituit din ceea ce, de regulă, numim şi recunoaştem prin termenul de suferinţă: durere fizică, boală, suferinţă morală (tristeţe, grijă, decepţie…). Această primă formă de suferinţă căutăm să o eliminăm cu toate forţele noastre, cu trupul, cu vorba sau cu mintea; animalele fac la fel. Omul însă dispune de mijloace superioare datorită inteligenţei sale, facultăţii de a gândi, de a analiza, care îi permit să vadă în perspectivă şi nu doar să se limiteze la momentul prezent. Animalul, în schimb, poate face faţă doar suferinţelor de moment, sau poate prevedea sfârşitul durerilor sale pe o perioadă foarte limitată. El este incapabil să-şi planifice, să-şi organizeze viitorul.
Ştiind că superioritatea noastră de fiinţe umane constă în posibilitatea de a gândi, ar trebui să utilizăm gândirea cât mai bine. De ce manieră? Folosind-o la concretizarea acţiunilor care pot elimina suferinţele noastre actuale sau viitoare, în viaţa aceasta sau în cele ce vor veni.
În anumite momente ale vieţii, suferinţa aceasta manifestă pare să se uşureze, de exemplu atunci când, după un tratament medical corect, ne însănătoşim. Totuşi, nu astfel vom face ca suferinţa să dispară pentru totdeauna, ci doar prin practicarea a ceea ce numim Dharma. Dacă vom continua să trăim la fel ca şi până acum, fără a căuta să depăşim concepţiile şi comportamentul nostru actual, niciodată nu ne vom elibera de dureri în totalitate şi definitiv, ci vom avea doar momente de acalmie. Continuând să folosim aceleaşi