Comorile Dharmei. Gheșe Rabten
semi-lotus. Esenţialul nu constă în poziţie. Important este să vă aşezaţi confortabil, pe un scaun, sau chiar pe jos. Nu vă forţaţi să rămâneţi într-o poziţie neplăcută, căci vă vor durea picioarele sau genunchii, iar mintea, preocupată de durerile articulaţiilor, va fi incapabilă să se lase absorbită în meditaţie. Mâinile se aşează la nivelul ombilicului, dosul mâinii drepte în palma stângă, degetele mari atingându-se uşor şi formând un triunghi cu palmele. Dacă simţiţi o oarecare oboseală ţinându-le astfel, le puteţi sprijini cu ajutorul unei perniţe. Braţele să fie uşor îndepărtate de corp lăsând astfel să circule aerul. Coloana vertebrală şi umerii să fie drepţi iar capul uşor înclinat în faţă, cu bărbia retrasă. Nu lăsaţi privirea să se plimbe în jur. Îndreptaţi-o în jos iar ochii să fie pe jumătate închişi şi destinşi. Dacă încercaţi să vă priviţi vârful nasului riscaţi să vă obosiţi vederea şi veţi sfârşi prin a simţi tensiuni supărătoare. Limba trebuie să apese uşor cerul gurii, iar gura şi maxilarele să-şi păstreze poziţia lor naturală. Toate aceste indicaţii privind poziţia de meditaţie îşi au importanţa lor. Într-adevăr, meditatorul are tendinţa să piardă conştiinţa corpului său, dar ansamblul acestei posturi îi va permite să-şi menţină postura fără vreun efort de voinţă.
Meditaţia asupra celor nouă cicluri de respiraţie prin alternanţă
Deoarece meditaţia este o activitate a minţii, mai întâi o vom calma şi vom curăţa canalele prin care circulă energia indispensabilă funcţiilor mentale. Acest act preliminar va favoriza derularea corectă a practicii meditative.
Un număr infinit de canale (skt. nadi) ne străbat corpul. Ne vom concentra asupra a trei dintre ele, situate de-a lungul coloanei vertebrale. Trebuie să avem spatele cât mai drept posibil (fără ca această poziţie să fie inconfortabilă). La dreapta, plecând de la baza coloanei vertebrale (la o distanţă de aproape patru degete sub ombilic), vom vizualiza un canal lateral de culoare roşie urcând de-a lungul acesteia până în creştetul capului şi urmând curbura craniană în interior, pentru a se termina la baza nării drepte. Simetric, la stânga coloanei vertebrale, vom vizualiza un canal de culoare albă care va avea acelaşi parcurs şi a cărui extremitate superioară se va termina la baza nării stângi, extremitatea sa inferioară găsindu-se la o distanţă de patru degete sub ombilic. Cele două canale se deschid în nări. Ele au grosimea unui deget de mărime normală. Prin canalul roşu circulă sângele, iar prin cel alb, lichidul seminal.
Într-o primă fază, ne imaginăm extremitatea inferioară a canalului alb din stânga intrată şi fixată în extremitatea canalului roşu din dreapta (fig.1).
Când avem o viziune clară a acestui fenomen, cu arătătorul mâinii drepte blocăm nara dreaptă şi inspirăm lent pe nara stângă. În acelaşi timp, vizualizăm aerul ce intră pe nară şi coboară în canalul alb din stânga. La expiraţie, deplasăm arătătorul drept pentru a astupa nara stângă cu dosul degetului. Ne vom imagina că aerul îşi continuă coborârea prin canalul stâng, ca apoi să treacă în cel drept, de culoare roşie, şi să urce până în nara dreaptă de unde este eliminat. În timpul acestei respiraţii, ne gândim că la coborâre, dar mai ales la urcare, aerul curăţă canalul roşu prin care trece aşa cum vântul mătură praful.
Să ne imaginăm un tub murdar pe dinăuntru. Când suflăm prin una din extremităţi, impurităţile se desprind şi sunt eliminate prin cealaltă extremitate. Aşa cum tubul nu are decât două capete, ne imaginăm că şi aerul inspirat intră pe un canal şi iese pe celălalt, neavând altă ieşire. Precizez că ne folosim de acelaşi deget (arătătorul drept) pentru a bloca succesiv nara dreapta când inspirăm pe nara stângă, apoi nara stângă pentru a expira pe cea dreaptă. La expiraţie, putem compara nara dreaptă, pe unde iese aerul viciat, cu coşul de fum al unei uzine ce-şi aruncă fumul încărcat cu reziduuri. Evocarea acestei imagini ne poate ajuta să concretizăm vizualizarea.
În tot acest timp, respiraţia trebuie să fie lentă, calmă şi profundă, atât la inspiraţie cât şi la expiraţie, dar fără să forţăm. Este suficient să respirăm normal şi cât mai regulat posibil. La început vom simţi o oarecare jenă datorată limitelor impuse de ritmul nostru respiratoriu. Cu timpul, atât inspiraţia cât şi expiraţia se vor prelungi iar dificultăţile vor dispărea. Acest exerciţiu (inspiraţie pe nara stângă, expiraţie pe cea dreaptă), se va repeta de trei ori consecutiv. Canalul roşu, în dreapta, prin care trece aerul în mişcarea sa ascendentă, va fi atunci complet purificat şi asemănător unui fascicul luminos de culoare roşie.
Trecem apoi la purificarea canalului stâng (fig.2). În acest scop, ne imaginăm că extremitatea inferioară a canalului roşu (în dreapta) pătrunde în canalul alb (în stânga), la aceeaşi distanţă de patru degete sub ombilic. Blocând nara stângă cu arătătorul stâng, vom inspira pe nara dreaptă. Apoi, cu dosul arătătorului stâng, blocăm nara dreaptă şi expirăm pe cea stângă. Repetăm şi acest exerciţiu de trei ori consecutiv, expulzând astfel toate impurităţile de pe canalul alb din stânga, care va străluci ca un tub de sticlă albă prin care trece lumina (fără a avea însă rigiditatea acestuia).
Pentru faza a treia a acestei practici, vizualizăm în centru, între cele două canale, un al treilea canal, de culoare albastră, a cărui extremitate inferioară se află tot la patru degete sub ombilic (fig.3). Traseul său e identic cu cel al canalelor laterale: el trece prin partea din faţa coloanei vertebrale, ajunge până la ceafă, urmează curbura cutiei craniene prin interior şi se termină deasupra punctului median, între sprâncene. Acest canal e ceva mai gros decât celelalte două şi în limba tibetană e numit ța uma: canalul central. Este cel mai important dintre toate canalele corpului nostru. Vom purifica şi canalul central. Pentru a face aceasta, să ne imaginăm că cele două canale laterale se curbează la extremitatea lor inferioară şi pătrund în canalul central. Mâinile se aşează astfel: dosul mâinii drepte în palma stângă, degetele mari împreunându-se puţin deasupra ombilicului. De data aceasta vom inspira şi expira pe ambele nări. Aerul intră în cele două canale laterale, apoi trece în canalul central, din care, prin expiraţie sunt eliminate impurităţile prin punctul situat ceva mai sus de încrucişarea sprâncenelor. Repetăm de trei ori acest exerciţiu şi astfel canalul central este purificat în întregime. Acum, el a devenit asemănător unei raze de lumină albastră.
Din acest moment, cele trei canale sunt purificate şi respiraţiile următoare vor fi executate cu o uşurinţă desăvârşită, traversând, fără să întâmpine nicio rezistenţă, canalele eliberate de toate obstacolele. Deoarece aduce calmul minţii, concentrarea asupra ansamblului celor nouă respiraţii, când e îndeplinită cu atenţie şi precizie, constituie o excelentă pregătire pentru meditaţie, căreia îi îmbunătăţeşte eficienţa.
Am vorbit de suferinţă şi v-am cerut să reflectaţi bine asupra ei. Este un lucru extrem de important. Bolnavul care nu e conştient de boala pe care o are nu se gândeşte să utilizeze un remediu sau să urmeze un tratament medical. Iar dacă această idee nu-i trece prin minte, el nu va face nimic pentru a se vindeca. Ca să ne însănătoşim, nu va folosi la nimic dacă numai ne uităm la medicamente. Tot astfel, dacă nu cunoaştem adevărata natură a suferinţelor noastre, nu vom putea genera în noi dorinţa de a practica Dharma; iar în lipsa unei aspiraţii autentice vom fi incapabili să ne angajăm pe calea ei. Dacă ne mulţumim doar cu informaţiile pe care ni le oferă lectura, nu vom suprima suferinţa.
Eu v-am descris situaţia. Vă rămâne vouă să gândiţi, să analizaţi detaliile şi implicaţiile în profunzime. De foarte multă vreme, mintea noastră s-a îngrijit în mod exclusiv de activităţi mondene: muncă, câştiguri, diferite avantaje personale… Aceste preocupări au devenit atât de familiare minţii încât e greu să fie adusă