POEZII PENTRU INIMA TA Vol 2. Stefania Rotariu
venit si-ai stat o clipa,
Zambetu l-ai impartit,
C-o inima ce se-nfierbanta,
In vapaia ce-ai trezit.
Apoi, ai lasat ochii umezi,
Peste-o privirea-adanca,
Si lacrimi ai cules,
Cu mana larga si umpluta.
O inima nu poate fi purtata,
De vanturi sau de ape,
Nu poate fi ajutata,
Sau pusa la o parte.
O inima asteapta,
Un pic de iubire,
Si-un vis s-o intoarca,
Din orice amagire.
Alunga-mi supararea
Alunga-mi supararea,
Cu-n dulce sarut,
Si fa ca alinarea,
Sa se transforme-n scut.
S-adapostesc gandul cel greu,
Cand inima mi-o-ncearca,
O poarta peste timp si eu,
Nu sunt, nu sunt ca altadata.
Mangaie-mi gandul cand se zbate,
Sub greutatea ce-l zdrobeste,
Si-l poarta-n dimineti umblate,
In care visul mai traieste.
Am ales sentimente
Sentimente curate-am ales,
Sa pun pic cu pic,
In viata care are sens,
Si n-are de pierdut nimic.
Am ales cuvinte,
Sadite-n inima curata,
Ce nu vor fi pierdute,
In vremea grabita si uitata.
Am ales ganduri si soapte,
Adapostite in nopti si zile,
In inima care se zbate,
Pentru-orice gand, orice zvacnire.
Eu pot sa spun, ca am ales,
Cand zorii vietii se arata,
Si viata-i plina, are sens,
E-o viata de mult asteptata.
Am baut
Am baut din paharul fericirii,
Fericit-am fost?
Am baut din paharul dezamagirii,
Stiu, ca am baut fara vreun rost.
M-au amagit cuvintele desarte,
Si-aroma lor am savurat.
Si m-am pierdut candva departe,
Intr-o lume, care m-a uitat.
Si am trait,
Am trait pentru oameni,
Ce-n jurul meu s-au adapostit,
Doar in usoare vremuri.
Acum, beau paharul tristetii,
Este plin, plin cu varf,
Gandesc la anii vietii,
In care am trait si plang.
Am coborat stelele
Am coborat stelele pe tine,
Si-am construit un nou cer.
Nu stiu daca asa-i mai bine,
Dar tu nu esti la fel.
Ti-am dat din culoarea curcubeului,
In petalele florilor te-am imbracat,
Dar ai luat chipul misterului,
Si-n umbra iar m-ai aruncat.
Credeam ca esti a mea minune,
Dar stelele-ai intunecat,
Si-ai vrut sa vin in a ta lume,
Sa fiu un intuneric minunat.
Voi diparea din nou,
Din calea pierzarii,
In care nu traiesc doar eu,
Traieste cu mine, fiinta intristarii.
Am crezut ca pot
Am crezut,
Ca pot sa zbor,
Dar aripile mi s-au rupt,
Si a crescut tristetea-n locul lor.
Am crezut, ca pot sa zbor,
Am crezut, ca ceru-l voi atinge,
Si ma voi face-un nor,
Pe cerul, ce-n infinit se-ntinde.
Am crezut ca viata,
Viata este-un zbor,
Intinzi linistit aripa,
Si poti atinge-usor un nor.
Dar viata este-un cantec trist,
Si-acum privesc un cer,
Ce larg, larg sta deschis,
S-adune ingerii in el.
Am inchis ochii
Am inchis ochii,
Fiindca lacrimi au izvorat.
Am inchis ochii,
Sa nu mai visez urat.
Si-n inima plina de tristete,
S-a lasat tacerea,
Si-a-nceput sa-nghete,
Sa-nghete durerea.
Apoi un gol imens,
S-a intins fara zabava,
Si totul a cuprins,
In mana sortii firava.
Am invatat sa rad
Am invatat sa rad,
Cand plansul sfredeleste-n mine,
Si nimeni n-a stiut ca plang,
Toti au stiut, ca-mi este bine.
Am invatat ca viata,
Nu-i usoara, nici simpla.
Deschizi doar ochii dimineata,
Si poate sa se schimbe, in orice clipa.
Iar lucruri parasite de valoare,
Primesc o importanta capitala,
Si viata plina, animatoare,
Ramane doar o viata necesara.
Am plans candva
Am plans candva,
In singuratate,
Si-atunci mi se parea viata,
Plina de lucruri desarte.
Nu aveam cai si nici sfarsit,
Iar pentru mine toate,
Erau doar drumuri de trecut,
Grele si pline de hartoape.
Nimic nu m-atragea,
Sa ma anime,
Eram